O nouă șansă de a rămâne la fel…

În luna martie se împlinesc 633 de ani de la prima atestare documentară a orașului Roman, județul Neamț. Cu alte cuvinte, asta ar fi vârsta acestui oraș prin care treci de obicei cu mașina în drum spre alte destinații, întrucât se află pe E85. Rareori oprești, poate pentru alimentare la vreo stație de carburanți sau din cauza aglomerației de la ieșire. Dacă totul merge strună, treci de oraș cât ai fuma o țigară, poate chiar în mai puțin timp.

Iar acest oraș are o vârstă mai mare decât SUA, țară de pe un continent care a fost descoperit oficial în anul 1492. Mai mare cu fix 100 de ani. Documentul care dovedește existența în timp a Romanului este un hrisov de danie din anul 1392, dat de Roman I Mușat, autointitulat „Domn al Țării Moldovei de la munte până la marea cea Mare” (no comment).

Privind altfel lucrurile, în timp ce Roman I Mușat se credea stăpân de pământ și apă, în America de Nord trăiau în liniște și pace toate triburile indiene, pe care, în următoarele sute de ani, până în prezent, europenii veniți de peste ocean le-au decimat.

Se poate spune că romașcanii erau atunci mai tari decât indienii, mai civilizați. Nu trăiau în corturi, ci în case ori bordeie, adică ceva cu pereți mai consistenți. Erau civilizați în comparație cu acei „sălbatici”. Probabil că așezarea lor nu era atât de mare ca acum, avea câteva zeci, poate sute de suflete, cu tot cu animale, și cu siguranță nu exista niciun drum european care să o străbată. Treceau însă multe căruțe și oameni călare pe lângă ei.

Ei bine, s-au scurs 633 de ani între timp, romașcanii s-au schimbat, nu mai sunt câteva sute, ci aproape 50.000, dar locuitorii SUA au ajuns cu 100 de ani înaintea lor, iar de curând au anunțat că vor să trimită și o misiune pe Marte. Cum a fost posibil așa ceva? Cum de au ajuns „înapoiații” aceia să prindă din urmă și să depășească atât de mult locuitorii, cândva prosperi, ai așezării lui Roman I Mușat? În plus, astăzi, romașcanii și toți compatrioții lor se ploconesc la picioarele celor care cândva erau cu mult în urmă, se închină în fața foștilor sălbatici, a vechilor „înapoiați” ai Americii.

„Secretul” acestei dezvoltări foarte lente, al acestei stagnări în timp și spațiu a locuitorilor de pe plaiurile mioritice, am putea spune, nu poate fi decât motivația umană, mentalitatea. Evident că nu fac o apologie a progresului, Doamne ferește, chiar pot spune că eu personal sunt împotriva lui și aș prefera de o sută de ori un oraș mic, precum Roman, față de unul în care te pierzi ca individ, ca ființă vie, cum e New York sau Chicago. Dar nu poți să nu te gândești și la acest aspect, pentru că e tare ciudat. De ce unii pot zbura, iar alții abia se târăsc pe pământ? Care este adevăratul motiv, energia pe care unii o au din belșug, iar alții aproape deloc?

Dacă romașcanii ar fi trăit azi la fel sau chiar mai bine decât americanii dintr-un oraș asemănător ca mărime, vechime și populație, să zicem că nu aveam subiect de discuție, totul ar fi fost limpede, logic, firesc, însă lucrurile nu stau deloc așa, ba chiar sunt cu totul de-a-ndoaselea. E ca și cum doi oameni au pornit de la start în același timp, dar unul a alergat mai tot timpul către linia de sosire, în timp ce concurentul său s-a oprit undeva pe drum, s-a întors, s-a răzgândit, iar a pornit, și tot așa. Amândoi sunt în cursă, doar că unul abia mai poate fi văzut în depărtare, iar celălalt e la doi pași de linia de plecare. De ce? Cum?

Unii ar spune că e vina popoarelor cotropitoare, care nu ne-au lăsat să ne vedem liniștiți de progresul nostru fulminant, alții că am fost mereu sub ocupația vreunui imperiu care ne-a stors de resurse și energii, apoi că a venit comunismul, care ne-a ținut și acela pe loc. Bun, am scăpat de popoarele cotropitoare, am scăpat de imperii, am scăpat de comunism, de 36 de ani suntem liberi ca pasărea cerului. Logic ar fi ca acum să fim pe cai mari, să avem deja satelit pus pe orbită, autostrăzi suspendate, trenuri de mare viteză, fabrici și uzine care să duduie de producție ș.a.m.d. Dar nu sunt. Avem multe magazine și mașini, vile și cartiere noi, în rest mai nimic, în comparație cu ce ar fi putut fi. Iar datoria bugetară a ajuns anul ăsta la 54.6% din PIB!

Cum a fost posibil, de pildă, ca un oraș distrus complet de pe fața pământului de o explozie uriașă, cum e cazul Hiroshima, să fie reconstruit în doar 6 (șase!) ani, repus pe picioare și transformat apoi într-unul mai mare și mai prosper decât cel de dinainte? Evident că pare o nebunie, mai ales pentru noi, românii, dar totuși e adevărat, e posibil, și arată puterea ființei umane de supraviețuire și prosperare, nu?

Sau cum a fost posibil ca Germania, rămasă în ruină după un război lung și epuizant, să redevină după 30 de ani o putere europeană, un motor economic al bătrânului continent?

Ce e cu noi, românii, de nu reușim să ne organizăm de niciun fel? Nu avem resurse naturale, nu avem oameni, nu ne ajută geografia? Ba avem de toate. Și atunci de ce ne mișcăm atât de greu? Ce face ca anumite țări sau orașe să se dezvolte mai bine și mai repede, iar altele nu?

Am înțeles că sunt multe criterii de analiză. Unul ar fi religia, de exemplu, cea catolică ori protestantă fiind mai încurajatoare în privința antreprenoriatului, a implicării active, a muncii, pe când cea ortodoxă este una mai pasivă, mai meditativă.

Alții dau vina pe limbă și spun că unele idiomuri ajută creierul să gândească mai limpede, să fie mai organizat și mai orientat către pragmatism, în timp ce altele îl încurcă în această direcție.

Totuși, au trecut 36 de ani de la Revoluție și abia acum putem spune că am început să ne urnim, să avem niște autostrăzi care să acopere măcar o parte din teritoriul țării. Până acum nu s-a putut? Ce ne-a împiedicat, din moment ce aveam resurse și pace? Aveam nevoie de ajutor? De ce?

Aș putea să intru în detalii nenumărate, dar au făcut-o alții pentru mine. Concluzia, ca să nu mai lungesc mult pelteaua, este una foarte clară și definitivă: nu se poate. Altceva nu pot să spun. Dacă până în prezent, adică după sute de ani, nu am putut demonstra că putem face o brânză cel puțin la fel de mare și de bună ca oricare alt popor occidental, cu cel puțin aceeași vârstă ca al nostru, e mai mult decât clar că nu vom putea face nici de acum încolo.

Pentru că, așa cum oamenii nu se schimbă după o anumită vârstă, împietrindu-se din ce în ce mai mult în a fi ei înșiși, la fel și popoarele rămân prinse în niște tipare străvechi care le definesc și din care nu mai pot ieși.

Așadar, stimați concetățeni, nu vă mai strofocați atâta cu alegerile astea, pentru că nimeni nu va schimba nimic. Indiferent cine va fi la conducere, va face exact același lucru ca și până acum, lucrurile vor merge în aceeași direcție, pentru simplul fapt că ăsta e ritmul nostru și nu putem niciodată ieși din el. Așa cum sunt oameni mai iuți, mai dibaci, mai întreprinzători, tot așa sunt și alții mai molcomi, mai delăsători, mai nepricepuți. Așa-s legile nescrise ale firii.

Dacă, prin imaginație, să spunem, am da vina pe pământ, pe poziția geografică, pe astre și am schimba întreaga populație a României cu cea a Japoniei, ca în emisiunea „Schimb de mame”, la fel ar fi: „Japonia” ar crește în fiecare an ca o floare, iar „România” s-ar târî ca un melc cu cârje. Astea sunt stilurile, iar ele ne vin de undeva din trecut, nici noi nu știm exact de unde. Pe al nostru îl avem în sânge, și așa va fi de-a pururi. Important este ca fiecare să fie mulțumit cu al lui și să își vadă liniștit de viață. La urma urmei, există avantaje de fiecare parte, altfel nu ar mai fi supraviețuit.

P.S. Totuși, în al 12-lea ceas, dacă ar trebui să alegem o soluție, eu cred că cea mai bună ar fi să facem schimb cu Groenlanda și să ne lăsăm anexați de SUA. Asta e singura variantă. Asta e propunerea mea. Știu, ar fi trebuit să candidez la președinție, dar mi-a venit târziu ideea și nu mai am timp să strâng semnături. Mulțumesc oricum…

 

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video