miercuri, 29.03.2023
Constructorul drumului Iaşi-Botoşani va fi desemnat săptămâna viitoare. Proiectul de reabilitare a DJ 282, 282 B şi 282 C Iaşi-Ţigănaşi-Vlădeni-Şipote-Plugari a ajuns în faza licitaţiei electronice. „Nu a fost stabilită încă data exactă a licitaţiei. Ea va avea însă loc până la sfârşitul săptămânii viitoare“, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Marius Pârciu.
Proiectul vizează refacerea a 42,8 km de drum judeţean, reabilitarea a cinci poduri şi construirea a două poduri noi. Valoarea estimată a contractului se ridică la 56,1 milioane de lei fără TVA, respectiv 69,5 milioane de lei, inclusiv TVA. Lucrările ar urma să dureze maximum 16 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, dar nu mai târziu de data expirării perioadei de valabilitate a contractului de finanţare încheiat între CJ şi Comisia Europeană, respectiv 8 ianuarie 2015.
La licitaţia organizată de CJ s-au înscris opt firme, respectiv Construcciones Rubau SA din Spania, Vega 93 Galaţi, Ted Construct SRL, Construzioni Generali Ferroviarie SpA din Italia, Victor Construct SRL Botoşani, Cast SRL Prahova, Eky Sam Târgu-Frumos şi Tehnic-Asist SRL din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani.
Cuvinte cheie: + asfaltare drum iasi botosani
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
“America Express” a destrămat relaţia dintre Cătălin Scărlătescu şi Doina Teodoru
Putin recunoaşte că sancţiunile impuse Rusiei ”pot” avea consecinţe ”negative” asupra economiei
Ce spune Dacian Cioloş despre ajutorul de numai 10 milioane de euro acordat de UE fermierilor români
Fraţii Tate rămân în închisoare. Decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti
Ludovic Orban, audiat de DNA în legătură cu primele tunuri din timpul pandemiei
Ministrul de externe al Rep. Moldova: "Avem nevoie urgentă de o interconectare electrică cu România"
Consultanta juridica, know-how-ul care se transmite cu viteza... experientei in domeniu! (P)
Ministrul Rafila nu vede nicio problemă ca persoanele cu pensii speciale să fie şi angajate la stat
Primavara aduce o poveste patimasa cu fiecare buchet de lalele oferit (P)
Alex Ferguson şi Arsene Wenger, primii antrenori din Premier League Hall of Fame
O țară păcălită de politicieni care se laudă că au fost păcăliți (P)
Vedetă de la Antena Stars reținută după ce a fost prinsă băută și drogată la volan
Măcelarul din Rusia, Evgheni Prigojin îi mulțumește Dianei Șoșoacă pentru că sprijină Rusia
Creierul își poate reveni prin eliminarea ”deșeurilor” apărute după o hemoragie cerebrală
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.