O olimpiadă de iarnă norocoasă. Chiar dacă tehnologia o va permite, ne dorim organizarea de competiții pe zăpadă în deșert? Analiza unui cunoscut climatolog ieșean

De asemenea, din anii ’50 ai secolului trecut stăpânim din punct de vedere tehnologic capacitatea de a produce zăpadă cu așa-numitele tunuri de zăpadă. Chiar și cu aceste avantaje tehnologice, sporturile de iarnă rămân un monopol al zonelor reci și ele ar fi menite să facă posibilă practicarea acestor sporturi atunci când condițiile naturale sunt la limita practicării acestor sporturi.

În 2022, la Beijing, zăpada a fost aproape în totalitate artificială

Tehnologia producerii de zăpadă pentru practicarea sporturilor de iarnă a fost în mod cert încurajată direct, nu numai de interesul evident al resorturilor cunoscute pentru practicarea acestor sporturi de a întreține condiții optime în timpul sezonului, dar și de riscul adus de organizarea olimpiadelor de iarnă în regiuni în care căderile de zăpadă nu sunt suficiente pentru a susține desfășurarea variatelor competiții din aceste evenimente sportive complexe. Zăpada artificială a fost folosită pentru prima dată în mod consistent la olimpiada de la Lake Placid din Statele Unite din 1980 și a devenit o regulă în edițiile următoare, cu atât mai mult în condițiile organizării olimpiadelor în regiuni ale căror condiții climatice nu puteau asigura optimul de zăpadă pentru desfășurarea acestor evenimente.

În ultimele decenii, odată cu plusul termic adus de schimbările climatice, zăpada artificială a devenit dominantă pe pârtiile olimpice, depășind 50% din zăpada necesară odată cu ediția din Vancouver din 2010 (Soci-2014 în Rusia, Pyeongchang-2018 în Coreea de Sud), culminând cu Beijing în 2022, într-o regiune al cărei climat hibernal este unul foarte sărac în ninsori, deși temperaturile pot fi foarte reduse. Astfel, la acea olimpiadă a fost produsă pentru desfășurarea probelor aferente acestor sporturi la scară extinsă aproape în totalitate zăpadă artificială, denumită însă zăpadă tehnică.

O tendință care poate fi păguboasă

La Milano-Cortina din acest an, în ciuda unei ierni europene care a însemnat și un strat de zăpadă ceva mai consistent în Alpi, zăpada tehnică a reprezentat aproximativ 85% din zăpada utilizată. În volum absolut, a fost transformată în zăpadă pentru întreținerea optimă a pistelor de schi o cantitate de apă echivalentă cu cea dintr-un lac de dimensiuni mici din țara noastră (cum ar fi de exemplu Lacul Bâtca Doamnei de pe Bistrița), iar energia necesară producerii zăpezii a însemnat echivalentul consumului anual al câtorva mii de gospodării.

Chiar și așa, consumul de energie poate să pară insignifiant la nivel global, astfel încât amatorii acestei competiții să considere acest cost drept unul ce a meritat plătit pentru frumusețea competiției olimpice. Totuși, în acest ritm, olimpiada de iarnă are tendința de a se rupe total de dependența sa naturală, iar înainte de a considera asta un mare progres al civilizației noastre, ar trebui să ne gândim că tendința poate fi una foarte păguboasă, lăsând loc organizării acestor competiții în regiuni sau state cu totul insolite în viitor, doar pentru că acestea își permit costurile energetice enorme aferente unei astfel de competiții.

Până la urmă, cine are o pârtie de schi amenajată într-un mall în prezent, ar putea concura și la organizarea unei astfel de competiții complexe, cu atât mai mult cu cât petrodolarii au susținut deja organizarea unor evenimente majore (Snow Blast KSA Cup) în Arabia Saudită în februarie 2024 (la temperaturi exterioare de peste 10°C), iar elanul organizării Jocurilor de Iarnă Asiatice în 2029 de către același stat a fost temperat în ultimul moment. Sub acest imbold, anul acesta au fost reprezentate la olimpiada de iarnă, pentru prima dată, noi țări în care nu ninge niciodată, precum Guineea-Bissau și Benin. Toate aceste tendințe nu ar trece decât inițiative benigne dacă agenda planetară nu ar avea pe listă discuția legată de nevoia de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, ce nu se poate coabita cu elanul în organizarea unor evenimente ce implică un consum irațional de energie.

Olimpiada de iarnă, organizată mereu în același loc?

Am putea nota totuși că aceste tendințe paradoxale de globalizare a sporturilor de iarnă, într-o eră a creșterii globale a temperaturii, se manifestă în condițiile în care climatul planetar încă deține regiuni care ar putea susține desfășurarea olimpiadelor doar cu zăpadă naturală. Doar că acele regiuni sunt situate în regiuni prea izolate și fără o infrastructură incipientă adecvată sau sunt situate în regiuni problematice geopolitic.

Arhipelagurile Arctice, țărmul vestic al Groenlandei sau regiuni din Alaska ar putea oferi locuri suficient de bogate în zăpadă, dar astfel de evenimente au nevoie și de o poziționare centrală în lumea vestică, cea consumatoare de așa ceva, iar regiuni precum Kamceatka, la fel de ofertante în zăpadă, după cum am văzut în evenimente meteorologice recente, ies din discuție din motive evidente. Mai rațional ar fi ca Jocurile Olimpice de Iarnă să fie organizată într-o locație fixă, dezvoltată în acest scop printr-un efort planetar, într-o regiune suficient de rece și de bogată în zăpadă. Olimpiada de iarnă nu este însă numai un eveniment sportiv, iar spiritul olimpic ce este invocat în aceste competiții s-ar devaloriza rapid dacă ar ieși de sub aripa protectoare a intereselor financiare atât de specifice lumii noastre capitaliste.

Așa încât, peste 4 ani, Olimpiada de Iarnă se desfășoară  tot în Alpi, iar zăpada tehnică va face parte negreșit și din evenimentul organizat de Franța în 2030. Totuși, în condițiile climatice care se întrevăd la orizont, un scenariu de coșmar pentru organizatori, cu șanse semnificative de a se materializa, ar consta în suprapunerea intervalului de desfășurare a olimpiadei cu anomalii pozitive de temperatură care ar putea compromite chiar și producerea și întreținerea zăpezii tehnice. Norocul organizatorilor de la Milano-Cortina, de a avea parte de cea mai rece iarnă din ultimele două decenii, nu se poate repeta la fiecare olimpiadă din viitor organizată la latitudini mai mici de 50°.

Lucian SFÎCĂ este conferențiar doctor la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fiind unul dintre cei mai cunoscuți climatologi din Moldova și din țară

Publicitate și alte recomandări video