anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 19.09.2020

O oprire de rutină în trafic: șoferul mirosea a băutură și nu avea permis

GALERIE
politia
  • politia
- +

Un bărbat din Miroslava a fost prins de către poliţişti, la o oprire de rutină, că mirosea a alcool. Culmea, poliţiştii au aflat cu această ocazie şi că nu are permis de conducere.

„La data de 11 august, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Miroslava au oprit pentru control, pe raza comunei Miroslava, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din comună. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Să ne luăm tricolorii înapoi!

Nicolae GRECU

Să ne luăm tricolorii înapoi!

Fie că suntem dinamovişti sau stelişti, fie că ne credem cetăţeni ieşeni sau botosăneni, doar naţionala noastră se numeşte România.

Filmuletul zilei

opinii

Doi mari învăţaţi: Gheorghe Ivănescu şi Eugeniu Coşeriu (III)

Eugen MUNTEANU

Doi mari învăţaţi: Gheorghe Ivănescu şi Eugeniu Coşeriu (III)

Autorul articolului încheie schiţarea, începută în foiletoanele anterioare, a portretelor celor mai importanţi lingvişti pe care Iaşul i‑a dat ştiinţei universale.

Nevoia de echilibru

arh. Ionel OANCEA

Nevoia de echilibru

Acelaşi mare arhitect şi om de cultură amintit aici mereu, George Matei Cantacuzino, compara împrejurimile Iaşului istoric, cu podgoriile, livezile, fâneţele, pădurile şi iazurile ei, presărate cu mănăstiri şi conace, cu Toscana Florenţei. Astăzi, peisajul acesta fabulos a dispărut. Este proba limpede a inexistenţei culturii urbane a locuitorilor şi a administratorilor, în aceeaşi măsură.

Confruntarea. De dorit, de evitat?

pr. Constantin STURZU

Confruntarea. De dorit, de evitat?

Motto: „Vreme este să taci şi vreme să grăieşti”  (Eclesiastul 3, 7)

pulspulspuls

O mare minune dumnezeiască la saloanele Covid de la Iaşi

O mare minune dumnezeiască la saloanele Covid de la Iaşi

Pentru că e uichend, haideţi să fie, conform tradiţiei, tot fără politichie, deşi e campanie. 

Caricatura zilei

Untură specială

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.