O Pandoră numită Kurdistan. Scurtă analiză a soluției de avarie a lui Trump

 Mic istoric al unei mari regiuni

Kurdistanul este o regiune istorică locuită de o populație diferită de turci, irakieni sirieni sau iranieni. Și nu e un grup izolat, ci vorbim de multe zeci de milioane de kurzi care locuiesc în patru state pe o suprafață mai mare decât Franța de azi. Și care de un secol visează la constituirea unui stat unic și independent.

De o sută de ani populația este ținta unor reprimări sângeroase, dar, în egală măsură, și baza de sprijin a unor mișcări adeseori cu tentă violentă, care utilizează forța și teroarea pentru a-și promova programul. Nu trebuie uitat că lupta cu turcii nu este unică, deși este cea mai veche și cunoscută. Revoltele împotriva Imperiului Otoman sau a Turciei moderne au culminat cu războiul de gherilă al Partidului Muncitorilor din Kurdistan, partid de orientare marxist-leninistă, condus de Adullah Ocalan și sprijinit de state comuniste. Un război care părea încheiat odată cu încătușarea liderului și desființarea partidului.

Tensiuni sunt însă și în Siria, Irak (deși acolo este o autoguvernare care s-a dorit la un moment dat independentă), dar și în Iran. Iar gândul de a-și constitui o statalitate unică, unită și suverană îi urmărește, firesc, pe kurzi și azi. Trebuie menționat că Israelul a fost vectorul care a sprijinit mereu crearea acestui stat, fără îndoială pentru a-și promova propria politică de secționare a lumii arabe și musulmane care îl înconjoară, în speranța obținerii sprijinului unui aliat sigur într-o regiune profund instabilă.

Kurzii din Iran

Azi sunt spre zece milioane, locuind compact în vestul Iranului, la granița cu Irakul și cu Turcia, într-o zonă muntoasă și greu accesibilă. Sunt săraci, dar războinici, fiind printre oponenții regimului ayatollahilor încă de la revoluția islamică de la Teheran din 1979. Nu au prieteni decât „munții”, iar zona este doar parțial controlată de autoritățile centrale la altitudini care depășesc 3.500 de metri.

Mai mult, sunt musulmani suniți opuși minorității șiite care conduce azi Iranul. După 2022, când o femeie kurdă a murit în detenția autorităților, au izbucnit proteste, care au tot continuat în ultimii ani, culminând cu valul general de revolte antiguvernamentale din iarna 2025-2026. Nu reprezintă o forță militară organizată, dar acei Peshmerga („cei care înfruntă moartea”) pot fi un grup suficient de motivat ca să pună probleme mari dacă obțin arme serioase. Deși nu sunt departe de Teheran (până într-o mie de kilometri), ținutul este unul foarte greu accesibil. Fortăreața naturală Iran are la rându-i turnuri de necucerit, precum acest bastion kurd.

Blocajul lui Trump

Cu Israelul creier, USA a intrat într-un conflict cu Iranul. Au existat bombardamente care au anihilat capacități militare consistente, dar, mai ales, au existat operațiuni chirurgicale ale Mossad – IDF care au dus la eliminarea a o foarte mare parte dintre conducătorii militari și ideologici de la Teheran. Dar, una este una, alta este alta.

Regimul nu a căzut. Din contră. Așa cum era previzibil, atacul la adresa ultra-religioșilor care conduc acum Iranul a avut efect de coeziune. Adică le-a dat posibilitatea, după o jumătate de secol, să lupte împotriva „Satanei”, după ce generații s-au pregătit pentru asta. Ori o astfel de coagulare e cel mai mare pericol pentru o eventuală revoluție democratică și se pare că funcționează deocamdată.

America și Israel nu au nici capacitatea, nici logistica și nici interesul de a începe un război real cu Iranul. Care să includă o invazie terestră ce în mod normal se pregătește în ani și începe cu luni de zile înaintea zilei „Z”. Au murit deja 7 americani (confirmat, vor fi și alții), e greu de crezut că cineva din tabăra democrată, dar și republicană, digeră ușor așa ceva, mai ales că Trump a început agresiunea singur de capul său, fără a se sinchisi în vreun fel de ce vrea legislativul sau de ce crede americanul de rând.

Doar sfătuindu-se cu câțiva magaioți la fel de superficiali și pregătiți ca el, dar obedienți și convinși total de ușurința de a începe un război cu un stat enorm și fanatic, aflat la 10.000 de kilometri de metropolă. Faptul că US Navy mai trimite un portavion în zona Golfului Persic, mutându-l din Mediterana de Est, nu e vreun semnal al unei invazii, ci confirmarea că americanii au nevoie de sprijin acolo.

Bun. Atunci ce mai rămâne? Păi apelul la posibili insurgenți, iar kurzii sunt primii pe listă. Îi înarmăm și îi folosim pentru a rupe din capacitățile de apărare ale Iranului și apoi mai vedem noi ce se întâmplă, și-au zis strategii de carton care azi vorbesc în numele specialiștilor. Sunt informații publice că CIA ar acționa în regiunea populată de minoritatea kurdă și ar oferi asistență și consiliere. Arme grele nu au venit, dar e greu să înarmezi serios regiunea respectivă pe o unică cale aeriană.

Soluția minune

Atragerea și motivarea acestei populații nu este imposibilă. Dar rezultatele unei posibile înarmări, care e foarte costisitoare și lovește în bugetul deja subțiat al Departamentului de Război al USA, se va vedea în ani, nu în zile, așa cum visează Trump. Apelul la kurzi, care colaborează bine cu israelienii, este limitat la lovituri de gherilă, nu la deschiderea unui front în interiorul Iranului, pentru eventuala pregătire a unei invazii terestre americane.

O perdea de fum care ar putea acoperi parțial eșecul unui atac care a decapitat eșalonul unu și doi din conducerea extremistă de la Teheran pentru a face loc altora, la fel de nebuni, dar necunoscuți încă publicului larg. America nu se bazează pe o coaliție în această aventură. Este singură cu Israelul care și-a supra-atins obiectivele pe termen mediu, nu scurt, și nu dorește un război generalizat pe care oricum nu și-l permite.

Apoi mai este ceva. Naționalismul kurd nu privește doar Iranul. Sau mai exact privește prea puțin Iranul, ca să fim mai preciși. Cel din Siria, din Irak și, mai ales cel din Turcia, ar putea fi stimulate pentru a genera o unificare a unei minorități trans-statale gigantice de peste 50 de milioane de suflete. Care, având arme și resurse, ar putea deveni stat independent scurtcircuitând total echilibrul precar din regiune.

Un gigant de acest fel ar putea prelua bucăți din Turcia, Irak, Siria și, la sfârșit, Iran. Fapt perceput corect deja de cei vizați și generând reacții. Ankara se opune oficial folosirii kurzilor iranieni ca „proxi”, Bagdadul a refuzat să pună la dispoziție teritoriul pentru o astfel de aventură militară, Siria vrea semnarea unui acord de autonomie cu minoritatea kurdă care să oprească lungul război civil ce a devastat țara.

Ca să ne facem că facem ceva

Soluția de avarie găsită pe repede înainte de administrația Trump, care e blocată după succesul inițial, este o iluzie și încearcă doar să răspundă în fața Americii la întrebarea „și acum ce facem?”.

Înarmarea kurzilor și reintroducerea independenței și unirii ca teme în mentalul colectiv vor avea consecințe. Deschiderea dosarului kurd – care mocnește de multe decenii, după ce a avut ani de zile de incendii, zeci de mii de morți, sute de mii de răniți și milioane de refugiați – va rezolva punctual doar o problemă a inteligentului Israel care își dorește incertitudine și conflict în regiune. Dar, în egală măsură, va relegitima a doua oară regimul ayatollahilor (după ce a fost atacat de dușmanul de moarte) și va produce prea puțină presiune pe Teheran pentru a schimba ceva real. În schimb, va genera o explozie în Orientul Mijlociu, cu consecințe cu adevărat imprevizibile.

Pentru că poporul kurd e cel mai mare popor fără stat din lume și cu asta nu te joci de pe o zi pe alta, așa cum fac bezmeticii de la Casa Albă. Cu un Trump care nu cred că știe unde, cum, de când și ce trăiește acest popor și, cu siguranță, nici nu-l interesează să afle vreodată.

Dar care se joacă cu vise, cinic și impasibil, cu ochii la mandatul trei de președinte și cu chibriturile scoase pe masă în fața uscatei lumi de astăzi.

Ștefăniță Radu este profesor, doctor în Istorie Contemporană (problematică pericolul rus în spațiul românesc), colonel informații (r), expert în cunoaștere și contracarare amenințări interne și externe la securitatea națională

Publicitate și alte recomandări video