anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

sambata, 21.05.2022

O parte dintre angajaţii Operei Iaşi au protestat faţă de revenirea în funcţie a managerului Beatrice Rancea

GALERIE
protest opera
  • protest opera
- +

O parte dintre angajaţii Operei Naţionale Române Iaşi au ieşit în această dimineaţă în faţa instituţiei, protestând faţă de decizia de revenire în funcţie a managerului Beatrice Rancea. Aceasta revine la cârma instituţiei după patruluni de control judiciar, măsură impusă de procurorii DIICOT ca urmare a faptelor pentru care este cercetată într-un dosar de delapidare, deturnare de fonduri şi fals şi a cărui prejudiciu este estimat la 5 milioane de lei.

Angajaţii, marea majoritate artişti în cadrul ONRI şi membri ai sindicatului Artis, sunt decişi să demareze începând de săptămâna viitoare proteste zilnice în faţa sediului instituţiei.

“Astăzi ne aflăm în curtea instituţiei ppentru a ne exprima indignarea cu privire la revenirea lui Beatrice Rancea în funcţie. Urmează să facem toate diligenţele pentru ca începând de săptămâna viitoate să demarăm o serie de proteste. Cerem ministrului Culturii să clarifice situaţia de la Iaşi, cerem evaluarea de urgenţă pe 2020 a doamnei Rancea, vrem să se intre o dată pentru totdeauna în normalitate”, a declarat Marius Aftaragaci, preşedintele Sindicatlui Artis. Nemulţumiţi de revenirea în funcţie a lui Beatrice Rancea,artiştii cer demiterea acesteia.

” Mă adresez domnului Prim-Ministru, domnului Preşedinte, domnului Ministru al Culturii să ia decizia corectă, adică demiterea domnei Beatrice Rancea. Există toate argumentele, şi legale şi morale. Doamna Rancea nu are nicun argument să rămână în această funcţie.Un prejudiciu estimat la 1 milion de euro, este nu mult, este enorm de mult pentru o instituţie publică”, a declarat Aurel Balae, vicepreşedintele Sindicatului Artis.

La ce se aşteaptă însă, uii protestatari, Cristina Simionescu , solistă ONRI mărturiseşte: „ Repercursiunile? Probabil, cei care nu am avut voie să apărem atâţia ani, în continuare vom fi daţi la o parte. La cum o cunoşatem foarte bine pe doamna rancea , nu ştiu dacă va veni cu gânduri bune, nu ştiu dacă va dori să facă pace”. Beatrice Rancea se află până la începutul săptămânii viitoare în concediu iar persoana care i-a preluat atribuţiile este Iulia Solomon, organizator spectacole în cadrul ONRI şi ea parte în dosarul instrumentat de DIICOT şi pentru care s-a aflat sub control judiciar. Iulia Solomon nu a dorit să comenteze protestul colegilor săi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Generaţia de AUR şi sporturile

Nicolae GRECU

Generaţia de AUR şi sporturile

Stimaţi iubitori de fotbal şi sporturi din spaţiul carpato-danubian-pontic, realizăm acum că noi, condeierii, pixarii şi tastatorii în domeniu am greşit în masă în aprecierile noastre.

opinii

Creşterea oraşului

arh. Ionel OANCEA

Creşterea oraşului

După reculul din anii postcomunişti, când falimentul industriei ieşene a distrus zeci de mii de locuri de muncă, dezvoltarea Iaşului a fost previzibilă. În fapt este marele pol de atracţie al regiunii Nord-Est şi unul dintre cele mai mari din ţară.

Lumina de la capătul Luminiţei

pr. Constantin STURZU

Lumina de la capătul Luminiţei

Aşa cum ni se relatează în pericopa evanghelică ce se citeşte mâine în bisericile ortodoxe (de la Ioan 4, 5-42), Iisus are un dialog deloc comod cu o femeie ce venise să scoată apă de la o fântână din Samaria, de lângă cetatea Sihar, acolo unde Domnul, ostenit de călătorie, se aşezase în aşteptarea ucenicilor plecaţi să cumpere de mâncare.

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*

Eugen MUNTEANU

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*

Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor.

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.