anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

O parte nou descoperită din sistemul imunitar ar putea trata toate tipurile de cancer

GALERIE
t
  • t
- +

O parte nou descoperită din sistemul imunitar uman ar putea trata toate tipurile de cancer, spun oamenii de ştiinţă.

O echipă de la Universitatea Cardiff a descoperit, prin teste de laborator, o metodă de a anihila cancerul de prostată, sân şi plămâni, între altele.

Descoperirea lor, publicată în Nature Immunology, nu a fost testată pe pacienţi, însă cercetătorii spun că are „un potenţial uriaş”.

Sistemul imunitar este forma de apărare naturală a organismului uman împotriva infecţiilor, dar atacă şi celulele canceroase.

Oamenii de ştiinţă au căutat moduri „neconvenţionale” şi nedescoperite până în prezent în care sistemul imunitar atacă tumorile.

Ei au găsit o celulă T în sânge. Aceasta este o celulă imună care poate scana corpul pentru a determina dacă există o ameninţare ce trebuie eliminată. Diferenţa este că această celulă poate ataca un spectru larg de cancere.

„Există, astfel, şansa de a trata orice pacient”, a declarat profesorul Andrew Sewell pentru BBC. „Înainte, nimeni nu credea că asta poate fi posibil. Sporeşte şansele pentru un tratament împotriva tuturor cancerelor. Un singur tip de celulă T care poate fi capabilă să distrugă multe tipuri de cancere”.

Celulele T au „receptori” care le permit „să vadă” la nivel chimic. Este foarte important că ele lasă ţesuturile normale neatinse.

Receptorul acestei celule T interacţionează cu molecula MR1, care se află pe suprafaţa fiecărei celule din corpul uman. Este crezut că MR1 marchează sistemului imunitar metabolismul denaturat din celula canceroasă.

„Suntem primii care descriu o celulă T care găseşte MR1 în celulele canceroase. Asta nu a mai fost făcut până acum”, a spus cercetătorul Garry Dolton.

Tratamente pentru cancer cu celule T există deja, iar dezvoltarea imunoterapiei a cunoscut una dintre cele mai importante avansări în domeniu.

Cercetătorii spun că receptorul acestei celule T ar putea duce la un tratament universal al cancerului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.