LECȚIE DE ECONOMIE

O perspectivă neconvenţională asupra politicii monetare*

joi, 13 martie 2025, 03:00
1 MIN
 O perspectivă neconvenţională asupra politicii monetare*

Ultimele două decenii au însemnat pentru economia mondială şi, implicit, pentru cea românească o perioadă extrem de bogată de evenimente. După exuberanţa anilor 2001-2008, a urmat o „aterizare forţată”, apoi, o revenire notabilă și, în cele din urmă, șocul indus de pandemie. Succesiunea rapidă şi extrem de interesantă de „întâmplări” cu caracter economic a dat naştere unei literaturi foarte eterogene, al cărei obiectiv major a fost şi este acela de a oferi explicaţii şi de a furniza soluţii. Din nefericire, cele mai multe titluri apărute de-a lungul acestei perioade nu au reuşit să atragă atenţia printr-un demers riguros şi convingător, iar acest lucru este cu atât mai valabil pentru producţia de carte autohtonă.

Evident, există şi excepţii. Una dintre acestea este cartea scrisă de Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Ceea ce atrage atenţia în mod deosebit asupra lucrării Politica monetară: ipostaze neconvenţionale este soliditatea argumentării. Scrisă de un „actor” puternic implicat în evenimentele economice derulate în ultimii ani în România, această carte se vrea a fi o analiză pedantă şi rafinată a ceea ce s-a întâmplat în sistemul productiv mondial şi naţional de-a lungul ultimului ciclu economic, obiectiv atins în mod indiscutabil. Desigur, ţinând cont de statutul profesional al autorului, lucrarea sus-pomenită se concentrează, în special, pe probleme de natură monetară, fără a ignora însă alte aspecte al politicii economice. Prin urmare, Lucian Croitoru analizează în profunzime chestiuni precum viabilitatea monedei euro, „atacul speculativ” la care ar fi fost supus leul după începerea crizei economice sau reacţia Băncii Naţionale a României în faţa provocărilor dure ale ultimei jumătăţi de deceniu. Întreg efortul analitic se derulează cu argumente solide, dense şi pline de semnificaţie. În fapt, aceasta pare să fie cea mai importantă calitate a cărţii. Rar poate fi găsită în literatura economică autohtonă un demers ştiinţific atât de concentrat, de bine articulat şi de solid. Politica monetară: ipostaze neconvenţionale nu este tipul de carte ce poate fi citită în metrou, ci în bibliotecă, înarmat cu pix şi fişe de lectură. Argumentele de natură teoretică sunt dublate de cifre şi date, al căror scop este acela de a întări empiric argumentaţia.

Un alt merit al cărţii este acela de a readuce în discuţie una din problemele extrem de interesante ale teoriei economice, mai precis, „capcana lichidităţii”. Analizată de Keynes şi ignorată, oarecum, de descendenţii săi, subiectul capcanei lichidităţii este reluat şi tratat într-o manieră cât se poate de doctă în această interesantă lucrare. Analiza lui Lucian Croitoru legată de această chestiune vrea să explice lipsa de reacţie a sistemului economic în faţa reducerilor masive ale ratei dobânzii (până aproape de 0%) din SUA sau Marea Britanie. Mesajul implicit al demersului dumnealui pare să transmită tuturor următoarea idee, care ar trebui reţinută atât de marele public, cât şi de politicieni: politica monetară are posibilităţi limitate şi, prin urmare, nu ne putem pune toate speranţele în ceea ce fac băncile centrale.

Potenţialul cititor are posibilitatea să descopere o mulţime de lucruri interesante prin parcurgerea acestei cărţi. Desigur, Lucian Croitoru scrie din poziţia unui expert ce lucrează într-una dintre cele mai importante instituţii publice ale ţării. Prin urmare, demersul dumnealui se doreşte a fi şi o pledoarie în favoarea unei entităţi care, din perspectiva intelectualilor cu alte viziuni, poate fi văzută drept cauză fundamentală a ciclurilor economice. Din acest punct de vedere, pot exista diferenţe esenţiale de vedere între ideile exprimate între coperţile lucrării de faţă şi, spre exemplu, adepţii Şcolii austriece de economie. Cu toate acestea, diferenţele de opinii nu pot ştirbi calitatea argumentării şi rezultatele efortului ştiinţific depus de autor. Pentru cei interesaţi să înţeleagă cât de cât evenimentele economice ale ultimilor ani, cartea Politica monetară: ipostaze neconvenţionale oferă o perspectivă extrem de incitantă.

 

* Acest articol reprezintă o formă prelucrată a recenziei scrise pentru cartea Politica monetară: ipostaze neconvenţionale, de Lucian Croitoru, apărută inițial în urmă cu mai mulți ani.

 

Gabriel Mursa este profesor de Economie și Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și președintele Institutului Hayek România

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii