Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O PNL-istă a devenit virală în mediul online după ce a făcut-o bețivă pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

GALERIE
Violeta Vijulie
  • Violeta Vijulie
- +

Violeta Vijulie, fosta şefă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, un text care s-a viralizat rapid şi care a fost aspru penalizat de internauţi.

În material, Vijulie susţine că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii consumă zilnic câteva pahare de vin românesc din soiuri precum Cotnari şi Murfatlar pe motiv că acesta poate “prelungi viaţa cu până la 18 de ani şi jumătate”.

“Vinul românesc are nişte calităţi unice în lume, şi asta în primul rând din cauza solului binecuvântat ce transmite strugurilor nişte energii pozitive nemaiîntâlnite în alte locuri, ce pot prelungi viaţa cu până la 18 de ani şi jumătate”, se arată în textul postat de liberală.

Drept sursă, Vijulie a trecut simplu “net”.

Totuşi, iniţial, textul, care este de fapt un pamflet, a fost publicat în 2017 de site-ul de satiră Socialistul.com.

În continuare, redăm postarea Violetei Vijulie:

Nu e un îndemn să beţi mai mult, ci să beţi cu măsură numai vin românesc, ca Regina Marii Britanii!

Via Casa Regală a României .

Regina Elisabeta a Angliei bea doar vin românesc.

De ani buni regina Elisabeta a II-a a Marii Britatii (sic!) bea numai vin românesc fiind pur şi simplu îndrăgostită de acesta.

Prima sticlă i-a fost adusă de prinţul Charles acum 16 ani şi de atunci nu mai suportă să pună gura pe vinuri din alte ţări.

Elisabeta a ajuns deja la venerabila vârstă de 95 de ani şi este convinsă că una dintre cauzele longevităţii şi a stării sale bune de sănătate este vinul românesc. În fiecare zi după micul dejun regina savurează un pahar de Fetească Neagră apoi la prânz 1-2 pahare de vin alb adus special de la gospodării din zona Vrancei, la ora 5 după ceai paharnicul regal îi serveşte un păhăruţ de vin alb de Cotnari care se pare că este preferatul ei, iar fiecare seară şi-o încheie cu câteva cupe de argint pline cu vin de Murfatlar.

Acum câţiva ani, intrigaţi de pasiunea Elisabetei pentru aceste vinuri, mai mulţi din consilierii reginei în frunte cu marele vistiernic, care era îngrijorat de sumele mari de bani cheltuite de regină pe licoarea românescă, au cerut cercetătorilor britanici de la Academia Regală să facă un set de analize amănunţit al compoziţiei acestor vinuri iar rezultatul a fost uimitor. Se pare că vinul românesc are nişte calităţi unice în lume, şi asta în primul rând din cauza solului binecuvântat ce transmite strugurilor nişte energii pozitive nemaiîntâlnite în alte locuri, ce pot prelungi viaţa cu până la 18 de ani şi jumătate.

După ce analizele au fost publicate, consilierii reginei nu şi-au mai făcut griji ba chiar o sfătuiesc pe regină să consume acest elixir românesc cât mai des. Iată aşadar încă un exemplu despre cum străini de cel mai înalt rang preţuiesc ţara noastră, şi poate că este un semn că ar trebui să fim mai mândri de originile noastre şi de pământul pe care ne-am născut.

Sursă: net

Postarea a generat sute de comentarii piperate la adresa fostei şefe a ANFP.

În continuare, redăm câteva dintre ele:

“Şi mănâncă doar conserve de fasole M*ndy din fasole românească adevărată - asta ştim de la răposatul prinţ Phillip (RIP), care într-o conversaţie cu Daily Mail spunea că augustele emisiuni care părăseau posteriorul regal după o cină cu homar şi conserve de fasole aminteau tuturor de naiul lui Gheorghe Zamfir şi de 10-le perfect al Nadiei Comaneci de la Montreal, ba chiar prinţul Harry începea să fluiere fără să-şi dea seama ‘Ciobănaş cu 300 de oi’. Vă daţi seama ce patrie minunată avem, şi unii ca Lucian Boia o denigrează”.

“Pe lângă pământul binecuvântat care aduce energii pozitive acelui vin, ceea ce aduce magie, în sensul propriu, este faptul că acel vin este dus către palatul reginei prin tunelele de sub Bucegi, cunoscute pentru vastele energii pe care le înmagazinează. Nu în ultimul rând, reţetele după care sunt făcute acele vinuri sunt transmise din generaţii în generaţii de la daci şi păstrate strict secret sub Sfinxul din Bucegi”.

“Cine a scris povestea asta, putea să îi dea un semn de credibilitate, se putea opri la servirea unui pahar de vin, nu să înşire aberaţiile de mai sus.”

“Nu cred ...cu atâtea pahare ar fi mereu beată...exageraţi.”

“Deci cam 5 pahare pe zi x 100-150ml, cel puţin 0,5 litri! O ţine într-o beţie continuă!!! De asta nici nu prea mai iese în public, că umblă beată tot timpul!”

“Doamnă, aţi consumat o damigeană de Babanu' înainte să răspândiţi prostia asta? Mâine vine aia cu turnul Eiffel e făcut cu oţel turnat în România?”

“Ştire falsă. Verificaţi, nu veţi găsi nici un articol în presă de limbă engleză care să spună aşa ceva. Postarea nu originează nici de pe pagina Casei Regale din România (cum pretinde autoarea). D-na, Violeta Vijulie, masterand în comunicare, mai verificaţi ştirile.”

“Doamnă, pe bune, chiar nu aţi sesizat că ăsta e un fals ordinar de pe un site de doi lei? Nu vi s-a părut nimic în neregulă atunci când aţi citit? Şi ce e aia ‘sursă: net’?”

Sursa: epochtimes

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri