În șlițul căruciorului de la Kaufland am găsit ceva care m-a pus pe urmele unui grup de japonezi veniți în România

Evident că găsești de toate acolo, de la tone de vechituri occidentale (zici că grosul lucrurilor din orice locuință de prin Germania ori Olanda golită după decesul locatarului ajunge în România!) ori autohtone până la chinezării noi-nouțe, de la fructe și legume până la pâine de casă și brânzeturi, de la cazane de țuică din cupru făcute de căldărari până la mașini și biciclete second-hand, de la cărți și discuri de vinil (autocorectorul îmi și transformase deja vinil în vînt: discuri de vânt, haha) până la macete și alte arme albe. Doar porci nu găsești. Va fi fost cândva chiar târgul porcilor, a supraviețuit doar numele.

Ei bine, în data de 11 august 2024 a fost o zi istorică pentru mine. Să vă povestesc de ce. Să vă spun o povestioară. Stăm noi, sora mea, cumnatul și nepotul lor (fiul nepoatei mele) în parcarea de la Kaufland (ăla dinspre Mediaș, deci) în așteptarea nepotului (fiul sorei și al cumnatului meu), care a fugit înapoi până în Târgul Porcilor ca să mai cumpere niște telemea și niscaiva ardei iuți pentru prietenul său cu care urma să o pornească înapoi spre Germania în aceeași zi.

Noi fusesem deja în talcioc, eu unul nu-mi cumpărasem decât o mică pâine de casă și un mâner de rezervă pentru coada de coasă; fusesem și la Kaufland deja, mi-am făcut aprovizionarea cu bere pentru restul verii și pentru toamnă (sper), așa că acum nu mai aveam decât de așteptat.

Și cum mă plimb eu de colo-colo, fumând o țigară, văd un cărucior abandonat. Și uitându-mă mai atent, mi se pare mie că moneda din șlițul căruciorului nu-i tocmai una de 50 de bani. Ha, instinctul meu de „vânător” de lucruri și lucrușoare găsite era gata trezit! Ia să duc eu căruciorul la cărucioare, să văd ce monedă e asta, frate! Zis și făcut.

Ajung, îmi dau seama că e un cărucior mai vechi și mai mare care nu se potrivește cu cele existente!? Mă uit în jur și ce să vezi? Descopăr unul fix la fel, mai mare și aparent mai vechi. Vorba aia, trebuie să ai și noroc in viață! Împing căruciorul cu moneda ciudată în celălalt, introduc cheița cu lănțișor în căruciorul găsit și clic, iese moneda! Mă uit eu la ea: hm, trebuie să fie ceva asiatic, îmi zic, o fi vreuna de prin Sri Lanka ori de unde mai vin muncitori în România!? 10 pe față, o pagodă ceva, un templu tip pagodă pe verso.

Mă întorc la mașină, îi dau lui Maxim, fiului nepoatei, fisa: Hai, scanează asta, să vedem și noi de unde e!

În doi timpi și trei mișcări am aflat că e vorba de 10 yeni japonezi din 1975!

– Și unde naiba scrie 1975?, mă mir eu.

– Uite aici, sub…

Ei, am uitat unde și mă mir încă odată că japoneza are semnele ei și pentru cifre!?

În fine, moneda Nl nu are cine știe ce valoare (de colecție) – vreo doi euro, poate, dar băi, 10 yeni japonezi, la Sibiu!?

Ehei, mai știi, cum românii se plimbă mai nou prin lume mai ceva că nemții (mă rog, exagerez, dar adevărul e că dai peste ei peste tot, nu?), de ce să nu se fi întors vreun sibian din Japonia cu ceva mărunțiș rămas prin buzunare ori prin portmoneu și să fi descoperit că fisa de 10 se potrivește la cărucioarele de cumpărături?

Sau, cine știe, poate a fost invitată iarăși vreo trupă de teatru din Japonia la FITS (Festivalul Internațional de Teatru Sibiu)?

Oho, una? Aflu de pe pagina Ambasadei Japoniei așa:

„Și la această ediție au participat multe companii de teatru din Japonia. Pe data de 21 iunie a avut loc spectacolul Era solstițiul de vară… Ultimul vis al umanității, susținut de compania de teatru Jiyu, condusă de Kazumi Kushida (…), iar pe data de 22 iunie au avut loc spectacolele GUEEN, susținut de studenții Facultății de Artă a Universității Nihon și Acumulări, spectacolul de dans prezentat de Yukio Suzuki Project (…)” Credeați că asta a fost? Nici vorbă: „În plus, un număr de 12 voluntari din partea orașului Takayama, înfrățit cu Sibiul, și din partea companiilor Coca-Cola Bottlers Japan și Thinkrun s-au alăturat și în acest an pentru a sprijini organizarea Festivalului.” Pe deasupra, „FITS 2024 va continua până pe 30 iunie, cu un atelier Bunraku, susținut de compania Coten-goten și un spectacol de teatru tradițional Noh, susținut de compania Yamamoto Nohgakudo”.

Desigur, e puțin probabil ca vreun actor sau vreo actriță din Japonia să fi ajuns la cumpărături taman la Kauflandul ăsta, cu atât mai mult cu o lună jumate mai târziu. Tot românul călător prin Orientul îndepărtat e cheia. Dar, cum Sibiul e destinație turistică aproape obligatorie, mai avem explicația turiștilor japonezi. Poate pur și simplu un japonez (turist au ba) a pierdut moneda, un sibian a găsit-o și gata! Ce, n-am găsit eu acum câțiva ani la Iași, pe strada Săulescu, o monedă de 5 pesetas de pe vremea lui Franco, din 1957, parcă?

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video