Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O profanare în metrou

GALERIE
cretu
  • cretu
- +

Coborî, deci, cu pas vioi scările înguste şi un pic cam abrupte care duceau la metrou. În mai puţin de un minut, sosi trenul. Avea de mers trei staţii, urma să schimbe la Châtelet. Se simţea uşor, bine dispus.

Nu urma o întâlnire de lucru, ci mai curând una de curtoazie. Ştia bine că astea îi cam ieşeau... Se închiseră uşile, trenul nu era aglomerat, mai ales că linia 11 se afla aproape de staţia terminus. Dădu să se aşeze, când văzu în faţa lui, agăţată indolent de bară, o tânără, o ado­lescentă de vreo 16-17 ani de o frumuseţe frapantă.

Înaltă, fluidă, cu formele încă dos­pind, semn că nu se va termina totul aici, că ceea ce era mai intens urma, dar mai ales cu un chip angelic. Realmente angelic, de o puritate care îi luă respiraţia. In-cre-di-bil, îi veni să şuiere.

Avea un chip perfect, cu buze pline, cu un contur ferm, cu nasul bine proporţionat, cu sprâncenele simetrice, care urcau discret şi se ascundeau sub părul galben pai, cu fruntea înaltă şi mai ales cu nişte ochi albaştri, atât de limpezi, că ar fi fost imposibil să o priveşti în ochi mai mult de câteva secunde.

Dinu nu îşi putea reveni din uimire, aşa ceva ar fi părut total fals într-o pictură, prin ochii ăia altcineva sau altceva, poate Dumnezeu însuşi, părea a se uita la lume, a trage cu ochiul ca printr-o mică fisură, ca prin gaura cheii.

Putitate, curăţenie, asta exprima acel chip. Dinu o admira pa­ralizat, pur şi simplu rămăsese siderat, incapabil să mai gândească ceva, incapabil să se sustragă farmecului acelei frumuseţi, atât de cumplit de îndurat, imposibil de imaginat şi, iată, imposibil de constatat.

De acceptat. Nu ar fi pătat perfecţiunea tinerei cu dâra nici unui gând necurat, pur şi simplu se simţea umplut de o bucurie extatică, căzuse sub vraja frumuseţii, a frumuseţii pure, pe care ar fi adorat-o cu sme­renie, cu teamă, cu stupoare, cu râvnă infinită. Aproape că uitase să respire, aproape că uitase cine e şi încotro se îndreaptă.

Era şocat, realmente şocat de frumuseţea acelui chip, cu trăsături atât de clare, cum numai în picturile lui Leonardo şi, poate, ale lui Boticelli îşi mai amintea să fi văzut. Simţea nu numai o emoţie puternică, ci un fior aroape religios, ca atunci când era copil şi avea impresia că Iisus chiar îi vorbea. Şi poate îi şi vorbise!

L-a trezit din extazul lui (cuvântul i se strecurase în minte şi nu făcuse nimic să-l dea la o parte şi nici să îl înmoaie printr-un altul) oprirea trenului în staţia următoare, Rambuteau. I se păruse că timpul se suspendase sau că trecuseră cel puţin câteva ceasuri, dar, iată, era nevoit să cedeze calculelor care îi spuneau că se scurseseră cel mult două-trei minute.

Zgomotul uşilor, forfota pasagerilor îl aduseră înapoi. Se pregătea să îşi continue adoraţia şi se gândea dacă nu e un semn, dacă nu ar trebui să facă ceva, să nu lase să treacă pe lângă el această frumuseţe nenaturală, acest înger, acest semn de la...

Deodată, ceva de neimaginat se petrecu: lângă tânăra îngeriţă veni, cu mişcări lipsite de ezitare, un adolescent. Dinu prevăzu mili­metric ce avea să se întâmple, de aceea privirea lui intră în alertă, decupă imaginea băiatului şi o descompuse în mii de pixeli: purta pantaloni largi, cu turul foarte jos, pantofi sport Nike, cu şireturi fosforescente şi ciorapi foarte scurţi, sub gleznă, un tricou lăbărţat, inscripţionat cu Fuck you!, o şapcă întoarsă cu cozorocul spre ceafa rasă.

Avea bretonul lung, câteva şuviţe decolorate îi ieşeau studiat de sub şapcă, avea un cercel în urechea dreaptă şi pierceing-uri în sprâncene. Se opri o clipă în uşă, se orientă şi se îndreptă cu pas sigur spre înger. Clefăia zgomotos gumă. Dinu ştia deja ce avea să se întâmple, dar refuza să accepte.

Numai că fatalitatea e fatalitate: junele veni drept spre înger, îngeraşul meu, aceasta se lumină deodată şi ochii i se măriră ireal, iar prin ei părea să străbată până acolo, în miezul pămîntului, ceva din tăria celui de al nouălea cer, de unde Dum­nezeu privea ironic la întreaga scenă, ac­ceptând-o ca pe încă o neconcordanţă a lumii sale perfecte. Puţoiul o luă în braţe pe îngeriţă, cu o mână îi cuprinse mijlocul, o lăsă apoi să alunece mai jos şi o ciupi de fund, rânjind tembel.

Ea nu se opuse. El îşi înclină capul înspre chipul ei atât de perfect, inuman de perfect, rânji prosteşte, îşi scose limba ca un câine care asudă şi îi trase faţa înspre a lui. Şi, aşa, îi vârî limba între dinţi, bravând, con­tinuând să rânjească, mândru de spectacolul pe care îl oferea tuturor celorlaţi. Nu o săruta, ci pur şi simplu îşi împlântase limba spurcată printre buzele-ei-ca-un-fir-de-cârmâz şi printre dinţii-ei-ca-o-turmă-de-oi-tunse-care-ies-din-scăldătoare; nu o mângâia, ci pur şi simplu o pipăia mecanic, labele lui îi prindeau fără ima­ginaţie sânii-ca-doi-pui-de-cerb-ca-gemenii-unei-căprioare-care-pasc-între-crini şi îi fră­mântau bezmetic fesele.

Ah, cumplită ne­dreptate, câtă nepotrivire, ah, demenţă a lumii, prost gust, meschinărie a răului, batjocură, cinism, farsa farselor, obscenitatea Diavolului, pentru că Diavolul e întotdeauna obscen, e primul lui semn, sigiliul personalităţii lui!!!! Până se răcoreşte ziua şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămâie, nu, nu se poate, puţoiul ăsta... Dinu simţi un val de furie care dădea să îi întunece privirea.

Şocat, stătu în cumpănă, nu se decidea dacă să accepte evidenţa; ce era de făcut? Gestul puştiului i se păruse la fel de odios şi de inconştient ca al acelui geolog dement, Laszlo Toth, care, strigând „Eu sunt Iisus Hristos! E sunt Iisus Hristos!“, se repezise cu ciocanul la Pietà a lui Michelangelo şi ştirbise nasul fecioarei Maria. Atâta doar că puţoiul ăsta nici măcar nu se credea altcineva decât era. Îi era suficient atât: era doar bărbătuşul care îşi permitea să îşi aştearnă saliva scârboasă peste marmura chipului ei; era adolescentul în care tremurau hormonii, care îşi permitea luxul de a-şi apăsa palmele asudate, nespălate, peste per­fecţiunea formelor ei.

Degetele alea îl oripilau!!! I le-ar fi strivit bucuros într-o uşă, i-ar fi smuls încet, una câte una, unghiile je­goase!!! Barbaria puştiului i se părea la fel de obscenă precum cea a nebunului care hăcuise cu un cuţit, la Hermitage, celebra Danae a lui Rembrandt: urmele şmecherului pe carnea fetei erau la fel de ticăloase precum mutilările lamei pe pântecele şi coapsele zeiţei. Şi balele lui erau acidul sulfuric pe care acelaşi dement îl vărsase peste pictura lui Rembrandt.

Dar toţi netrebnicii ăia credeau în ceva mai înalt decât arta sau cel puţin aveau impresia că dincolo de stropul de divinitate la care omul are acces creând sau admirând perfecţiunea stă ceva mai mare, ceva fundamental. Un ideal, o credinţă sau pur şi simplu propria nebunie. Ţâncul ăsta care mesteca zgomotos gumă nu părea însă conştient că gesturile lui comit o profanare în toată regula, că stângăcia lui şi teribilismul lui înseamnă vandalizare. Nu, prostovanul de el nu avea nici măcar intenţia de a ştirbi per­fecţiunea; dobitocul pur şi simplu se împiedica şi dădea de pământ cu o amforă tireniană. Sau, şi mai rău, îşi atârna ciorapii jegoşi de braţul pudic al Afroditei din Knidos a lui Praxiteles, luând-o drept cuier. E drept, un cuier special, care atrăgea privirile tuturor, dar cuier, ţinut în dosul uşii, unde îi e locul. Şi o făcea nu din rea intenţie, poate nici măcar din nesimţire, ci din prostie cristalină, pentru că aşa îi venea lui, pentru că aşa se simţea el bine. Atunci. În momentul ăla! t

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide“, Academia Română, Filiala Iaşi şi profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri