Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Coborî, deci, cu pas vioi scările înguste şi un pic cam abrupte care duceau la metrou. În mai puţin de un minut, sosi trenul. Avea de mers trei staţii, urma să schimbe la Châtelet. Se simţea uşor, bine dispus.
Nu urma o întâlnire de lucru, ci mai curând una de curtoazie. Ştia bine că astea îi cam ieşeau... Se închiseră uşile, trenul nu era aglomerat, mai ales că linia 11 se afla aproape de staţia terminus. Dădu să se aşeze, când văzu în faţa lui, agăţată indolent de bară, o tânără, o adolescentă de vreo 16-17 ani de o frumuseţe frapantă.
Înaltă, fluidă, cu formele încă dospind, semn că nu se va termina totul aici, că ceea ce era mai intens urma, dar mai ales cu un chip angelic. Realmente angelic, de o puritate care îi luă respiraţia. In-cre-di-bil, îi veni să şuiere.
Avea un chip perfect, cu buze pline, cu un contur ferm, cu nasul bine proporţionat, cu sprâncenele simetrice, care urcau discret şi se ascundeau sub părul galben pai, cu fruntea înaltă şi mai ales cu nişte ochi albaştri, atât de limpezi, că ar fi fost imposibil să o priveşti în ochi mai mult de câteva secunde.
Dinu nu îşi putea reveni din uimire, aşa ceva ar fi părut total fals într-o pictură, prin ochii ăia altcineva sau altceva, poate Dumnezeu însuşi, părea a se uita la lume, a trage cu ochiul ca printr-o mică fisură, ca prin gaura cheii.
Putitate, curăţenie, asta exprima acel chip. Dinu o admira paralizat, pur şi simplu rămăsese siderat, incapabil să mai gândească ceva, incapabil să se sustragă farmecului acelei frumuseţi, atât de cumplit de îndurat, imposibil de imaginat şi, iată, imposibil de constatat.
De acceptat. Nu ar fi pătat perfecţiunea tinerei cu dâra nici unui gând necurat, pur şi simplu se simţea umplut de o bucurie extatică, căzuse sub vraja frumuseţii, a frumuseţii pure, pe care ar fi adorat-o cu smerenie, cu teamă, cu stupoare, cu râvnă infinită. Aproape că uitase să respire, aproape că uitase cine e şi încotro se îndreaptă.
Era şocat, realmente şocat de frumuseţea acelui chip, cu trăsături atât de clare, cum numai în picturile lui Leonardo şi, poate, ale lui Boticelli îşi mai amintea să fi văzut. Simţea nu numai o emoţie puternică, ci un fior aroape religios, ca atunci când era copil şi avea impresia că Iisus chiar îi vorbea. Şi poate îi şi vorbise!
L-a trezit din extazul lui (cuvântul i se strecurase în minte şi nu făcuse nimic să-l dea la o parte şi nici să îl înmoaie printr-un altul) oprirea trenului în staţia următoare, Rambuteau. I se păruse că timpul se suspendase sau că trecuseră cel puţin câteva ceasuri, dar, iată, era nevoit să cedeze calculelor care îi spuneau că se scurseseră cel mult două-trei minute.
Zgomotul uşilor, forfota pasagerilor îl aduseră înapoi. Se pregătea să îşi continue adoraţia şi se gândea dacă nu e un semn, dacă nu ar trebui să facă ceva, să nu lase să treacă pe lângă el această frumuseţe nenaturală, acest înger, acest semn de la...
Deodată, ceva de neimaginat se petrecu: lângă tânăra îngeriţă veni, cu mişcări lipsite de ezitare, un adolescent. Dinu prevăzu milimetric ce avea să se întâmple, de aceea privirea lui intră în alertă, decupă imaginea băiatului şi o descompuse în mii de pixeli: purta pantaloni largi, cu turul foarte jos, pantofi sport Nike, cu şireturi fosforescente şi ciorapi foarte scurţi, sub gleznă, un tricou lăbărţat, inscripţionat cu Fuck you!, o şapcă întoarsă cu cozorocul spre ceafa rasă.
Avea bretonul lung, câteva şuviţe decolorate îi ieşeau studiat de sub şapcă, avea un cercel în urechea dreaptă şi pierceing-uri în sprâncene. Se opri o clipă în uşă, se orientă şi se îndreptă cu pas sigur spre înger. Clefăia zgomotos gumă. Dinu ştia deja ce avea să se întâmple, dar refuza să accepte.
Numai că fatalitatea e fatalitate: junele veni drept spre înger, îngeraşul meu, aceasta se lumină deodată şi ochii i se măriră ireal, iar prin ei părea să străbată până acolo, în miezul pămîntului, ceva din tăria celui de al nouălea cer, de unde Dumnezeu privea ironic la întreaga scenă, acceptând-o ca pe încă o neconcordanţă a lumii sale perfecte. Puţoiul o luă în braţe pe îngeriţă, cu o mână îi cuprinse mijlocul, o lăsă apoi să alunece mai jos şi o ciupi de fund, rânjind tembel.
Ea nu se opuse. El îşi înclină capul înspre chipul ei atât de perfect, inuman de perfect, rânji prosteşte, îşi scose limba ca un câine care asudă şi îi trase faţa înspre a lui. Şi, aşa, îi vârî limba între dinţi, bravând, continuând să rânjească, mândru de spectacolul pe care îl oferea tuturor celorlaţi. Nu o săruta, ci pur şi simplu îşi împlântase limba spurcată printre buzele-ei-ca-un-fir-de-cârmâz şi printre dinţii-ei-ca-o-turmă-de-oi-tunse-care-ies-din-scăldătoare; nu o mângâia, ci pur şi simplu o pipăia mecanic, labele lui îi prindeau fără imaginaţie sânii-ca-doi-pui-de-cerb-ca-gemenii-unei-căprioare-care-pasc-între-crini şi îi frământau bezmetic fesele.
Ah, cumplită nedreptate, câtă nepotrivire, ah, demenţă a lumii, prost gust, meschinărie a răului, batjocură, cinism, farsa farselor, obscenitatea Diavolului, pentru că Diavolul e întotdeauna obscen, e primul lui semn, sigiliul personalităţii lui!!!! Până se răcoreşte ziua şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămâie, nu, nu se poate, puţoiul ăsta... Dinu simţi un val de furie care dădea să îi întunece privirea.
Şocat, stătu în cumpănă, nu se decidea dacă să accepte evidenţa; ce era de făcut? Gestul puştiului i se păruse la fel de odios şi de inconştient ca al acelui geolog dement, Laszlo Toth, care, strigând „Eu sunt Iisus Hristos! E sunt Iisus Hristos!“, se repezise cu ciocanul la Pietà a lui Michelangelo şi ştirbise nasul fecioarei Maria. Atâta doar că puţoiul ăsta nici măcar nu se credea altcineva decât era. Îi era suficient atât: era doar bărbătuşul care îşi permitea să îşi aştearnă saliva scârboasă peste marmura chipului ei; era adolescentul în care tremurau hormonii, care îşi permitea luxul de a-şi apăsa palmele asudate, nespălate, peste perfecţiunea formelor ei.
Degetele alea îl oripilau!!! I le-ar fi strivit bucuros într-o uşă, i-ar fi smuls încet, una câte una, unghiile jegoase!!! Barbaria puştiului i se părea la fel de obscenă precum cea a nebunului care hăcuise cu un cuţit, la Hermitage, celebra Danae a lui Rembrandt: urmele şmecherului pe carnea fetei erau la fel de ticăloase precum mutilările lamei pe pântecele şi coapsele zeiţei. Şi balele lui erau acidul sulfuric pe care acelaşi dement îl vărsase peste pictura lui Rembrandt.
Dar toţi netrebnicii ăia credeau în ceva mai înalt decât arta sau cel puţin aveau impresia că dincolo de stropul de divinitate la care omul are acces creând sau admirând perfecţiunea stă ceva mai mare, ceva fundamental. Un ideal, o credinţă sau pur şi simplu propria nebunie. Ţâncul ăsta care mesteca zgomotos gumă nu părea însă conştient că gesturile lui comit o profanare în toată regula, că stângăcia lui şi teribilismul lui înseamnă vandalizare. Nu, prostovanul de el nu avea nici măcar intenţia de a ştirbi perfecţiunea; dobitocul pur şi simplu se împiedica şi dădea de pământ cu o amforă tireniană. Sau, şi mai rău, îşi atârna ciorapii jegoşi de braţul pudic al Afroditei din Knidos a lui Praxiteles, luând-o drept cuier. E drept, un cuier special, care atrăgea privirile tuturor, dar cuier, ţinut în dosul uşii, unde îi e locul. Şi o făcea nu din rea intenţie, poate nici măcar din nesimţire, ci din prostie cristalină, pentru că aşa îi venea lui, pentru că aşa se simţea el bine. Atunci. În momentul ăla! t
Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide“, Academia Română, Filiala Iaşi şi profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |