O propunere in extremis: Principele Nicolae, candidat la președinția României

Da, știu: unii se vor grăbi să mă considere nebun și vor evita, în viitor, să mă mai ia în serios. Alții vor avea ocazia să-și exerseze ironia calpă, făcând-o pe analiștii ultra-sofisticați. Cei mai mulți însă vor prefera probabil să se arate erudiți și mă vor învăța, didacticist-superior, diferența dintre monarhie și republică. Educat în spiritul pragmatic american, le răspund deja tuturor cu nedisimulată detașare: I couldn’t care less. Când țara se află în pericol de moarte, sofismele ieftine mă lasă rece. Doar o viziune pragmatic-utilitariană, din vechiul spirit anglofon, ar mai avea șanse să capete sens în nebuloasa în care ne scăldăm de săptămâni bune cu iresponsabilă moleșeală. Iar acest tip de viziune, mie cel puțin, îmi impune principiul măsurilor excepționale în situații excepționale. Situația excepțională pe care o trăim nu mai trebuie descrisă. Ea ne pălmuiește peste față în fiecare zi mult prea sonor și dureros ca să rămânem în nesimțire. Ca atare, afirm fără ezitări, o măsură excepțională de contracarare a colapsului ce ne pândește din umbră este necesara candidatură a Principelui Nicolae al României la președinția României. Da, repet, oricât de paradoxal vi s-ar părea, la președinția României. Pentru reinstaurarea monarhiei (care ar fi fost, în momentul actual, să recunoaștem, mană cerească), e nevoie de schimbarea Constituției și deci de referendum, acțiuni imposibil de realizat într-un timp atât de scurt și oricum impredictibile în sine. În plus, să ne amintim, Principele Nicolae a fost scos, din păcate, printr-o manevră controversată, din linia de succesiune la tronul României și, prin urmare, chiar dacă s-ar schimba forma de guvernământ, nu el ar ajunge regele României.

Iar eu la el mă refer atunci când vorbesc despre candidatura prezidențială. La charisma indiscutabilă a acestui nepot al Regelui Mihai I (pe care bunicul l-a ridicat profetic, în brațe, în fața mulțimii de români în 1992). La posibilitatea lui de a deveni președintele României. Are atuuri indubitabile pentru o astfel de candidatură. S-a bucurat și se bucură de o imensă simpatie populară, este cetățean român, creștin ortodox, căsătorit cu o româncă și trăitor aici. A fost educat la școli britanice foarte bune (e, la bază, economist) și a lucrat în mediul de afaceri. Știe ce înseamnă o societate occidentală mai bine decât oricare al cetățean al țării noastre în momentul de față. A crescut cu mentalitate de potențial lider al României, fiind urmașul preferat al Regelui Mihai (în ciuda bizarei semnături date pe patul de moarte de excludere a nepotului din linia succesorială). E tânăr și activ. Nu avem nici o rațiune să credem că nu va fi un patriot absolut, în totalitate dăruit cauzei românești în lume (mai ales că, să reținem, copiii lui sunt români, crescuți și educați aici). Prețuirea spațiului vestic pentru el – și, cu precădere, al celor francofon și anglofon alecăror limbile vorbește fără cusur – ar fi, de asemenea,indiscutabilă. Detaliul cel mai important în favoarea candidaturii sale la președinția republicii ar veni totuși din ceea ce acum pare un dezavantaj: a fost scos, cum ziceam și cum se știe, din linia succesorială la tronul României. Tocmai acest lucru mi se pare o oportunitate formidabilă, întrucât îi oferă Principelui Nicolae detașarea naturală de calitatea monarhică și de orice suspiciune de, așa-zicând, „conflict de interese”. Ar putea astfel candida la prezidențiale precum orice cetățean român obișnuit.

Desigur, nu sunt într-atât de nebun și de ridicol, chiar având scuza situației excepționale combătute cu măsuri excepționale, să nu-mi dau seama și de cele câteva obstacole aflate în calea unei candidaturi de acest tip. În primul rând, este voința Principelui Nicolae. Este posibil să nu-i surâdă ideea din mai multe motive, dar, în principal, pentru că ar resimți gestul ca pe o trădare a descendenței lui monarhice și a memoriei Regelui Mihai I (expulzat practic din țară la proclamarea… republicii în care viețuim astăzi cu toții). În al doilea rând, ar fi onestitatea politicienilor noștri cei de toate zilele. Pentru ca propunerea să se materializeze, e nevoie de concursul tuturor partidelor pro-europene, de înțelepciunea, principialitatea și onestitatea lor de a veni cu un acest candidat unic la președinție. Un teren minat, se înțelege. Deși puternice, contraargumentele pot fi însă demantelate. Ezitării firești a Pincipelui Nicolae i se poate replica, judicios, că aici e vorba despre un act salvator, unde sofismele pălesc, un act similar celor făcute de stră-străbunicul său, Carol I, și de străbunicul Ferdinand I, care au luptat împotriva propriei lor națiuni pentru propășirea Regatului României, ori de cel făcut de bunicul lui, Regele Mihai I, care a preferat să abdice și să recunoască republica decât să permită comuniștilor să ucidă în masă studenții români revoltați. La fel, politicienilor li se poate pune în evidență că interesele lor sunt futile în împrejurări disperate. În ambele cazuri, trebuie să se înțeleagă că este vorba despre salvarea României într-un ceas de restriște. Și că el, Nicolae, nepotul lui Mihai, o poate face.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Publicitate și alte recomandări video