Sute de profesori ieșeni, impozitați de Fisc pentru meditații. Cu 133 lei/lună scapă de griji!
În spatiul public au început sa apara, din ce în ce mai des, discutii despre impoz (...)
citeste totluni, 27.06.2022
Elena s-a mutat în Franţa acum doi ani, fiind a cincea ţară în care locuieşte. Scopul era să stea un an şi să se relaxeze după circa 14 ani de antreprenoriat în Irlanda. Dar, ca orice antreprenor „pursânge“, nu a putut să se ţină departe de business odată ce a descoperit o oportunitate.
„Am 45 de ani, m-am născut la Suceava şi în România am lucrat ca laborant într-o clinică de cardiologie din Cluj-Napoca“.
A plecat din ţară la 24 de ani, a locuit întâi în Germania un an, lucrând la un magazin de sendvişuri în cadrul unei universităţi din Dusseldorf. Apoi, doi ani a stat în Londra, lucrând într-o sinagogă. De aici a plecat în Irlanda, unde a locuit în total 16 ani dintre care 14 au fost dedicaţi antreprenoriatului, având un „ironing service“ - companie care prestează servicii de călcat rufe.
Într-o zi a realizat că viaţa e scurtă şi merită trăită. Sau, după cum spune chiar Elena, a realizat că într-o zi va muri şi a făcut totul în van. Atunci a început să călătorească mai mult şi şi-a schimbat complet viziunea asupra vieţii. Acela a fost momentul când a simţit că trebuie să o ia de la capăt în altă parte.
„Am lăsat tot şi m-am mutat cu copiii în Franţa, unde locuiesc deja de doi ani. Scopul era să locuiesc în Franţa pentru un an academic, timp în care copiii mei învăţau limba într-o şcoală publică. Trebuie să menţionez că sunt o mamă singură cu trei băieţi poligloţi“.
Acum, este tot acolo, în Nisa, la malul mării, şi a început un nou proiect antreprenorial cu totul diferit de primul. Ea organizează picnicuri, deşi e vorba mai degrabă de evenimente gastronomice eminamente franţuzeşti.
„A trebuit să vin eu din România să le aduc francezilor nostalgia plimbărilor cu maşina lui Louis de Funès“.
Ea adaugă că deşi nu vorbeşte limba franceză, nu doar că supravieţuieşte în Hexagon, dar şi răspândeşte frumuseţea a ceea ce înseamnă un picnic adevărat.
Picnicul creionat de Elena e o experienţă de jumătate de zi şi constă într-o plimbare cu o maşină clasică, un gourme deluxe picnic cu trei feluri de mâncare, şampanie fină sau vin ales, însoţite bineînţeles de bagheta franţuzească şi de dulciurile specifice zonei.
„Despre meniu pot spune că include cinci feluri de pateuri - de măsline/ tapenade, de roşii, de ardei, pate de ţară/ terine şi foie gras - servite cu pâine de ţară proaspăt achiziţionată din brutăriile locale“.
Urmează aşa-numitul «charcuterie board» (platou) cu faimoşii saucissons, cu jambon crud, jambon fume, toate asezonate cu castraveciori muraţi şi legume de sezon. Înainte de desert îşi face intrarea platoul de brânzeturi ce cuprinde brânză moale, caşcaval, brânză cu mucegai albastru, brânza de capră şi dulceţurile asortate.
„Închei picnicul cu desertul - tarte proaspete, fructe, cafea sau ceai. Ce aş mai menţiona aici e faptul că totul e o poveste. Clientul nu doar se aşază la masă, ci participă, învaţă despre felul corect de a mânca brânzeturile, despre cuţitele care se folosesc la fiecare brânză în parte“.
El ascultă informaţii despre bunele maniere franţuzeşti, dar şi poveşti amuzante despre bagheta locală sau despre maşina în care se simte ca un star.
„Încheiem experienţa cu un joc de petanque - un sport specific Franţei, cu nişte mingi de metal, un fel de biliard care se poate juca pe orice teren, la orice vârstă şi pe orice vreme“.
Aflați toată povestea Elenei de pe zf.ro.
Cuvinte cheie: + româncă, picnicuri, sudul franţei
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Damiano Tommasi, fost internaţional italian, a devenit primarul Veronei
OFICIAL: România, calificată direct la Cupa Mondială de Rugby din 2023
“F*ck America”: Solistul formaţiei Green Day renunţă la cetăţenia americană
Gheorghe Flutur vrea să îi “fure” lui Teofan sute de mii de enoriaşi
Absolvenţi de matematică notaţi cu 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum se explică?
În oraşul Harkov alarmele antiaeriene nu contenesc niciodată
Ce se întâmplă dacă statele baltice vor fi atacate? NATO şi-a schimbat strategia
Croatia ar putea fi primită în zona Schengen de la 1 ianuarie 2023
Prinţul Paul al României, condamnat la 3 ani şi patru luni de închisoare, a fost capturat la Paris
Borduri lăsate în mijlocul drumului. Cum se face asfaltarea în Iași (GALERIE FOTO)
4032 de candidaţi din Iaşi au obţinut note de trecere la examenul de Bacalaureat 2022
A murit copilul de 10 ani care a fost lovit de o maşină în Hârlău
Celebrul portar Petr Cech nu va mai fi consilier tehnic şi de performanţă la Chelsea
Preşedintele Klaus Iohannis pleacă la Summit-ul NATO de la Madrid. Cea mai gravă criză de securitate
Vasile Blaga, fostul şef al PDL, scapă de dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă
Consiliul Județean Iași consolidează relațiile cu Republica Moldova (P)
Gustavo Petro, noul preşedinte columbian, îi pune la adăpost pe traficanţii de droguri
Sorin Cîmpeanu: În 2027 cel mai devreme putem să avem un examen de Bacalaureat radical schimbat
Interceptări telefonice masive în Venezuela. Se vorbeşte despre o ”supraveghere în masă”
Parada Gay de la Istanbul a fost reprimată agresiv. Peste 200 de participanţi au fost arestaţi
Ciolacu susţine că impozitarea progresivă nu poate fi implementată începând de anul viitor
Cum şi-a cunoscut Bono fratele vitreg. El a aflat de existenţa lui abia în urmă cu 11 ani
Andrei Lupu a demisionat din USR. Deputatul pleacă la REPER, partidul lui Cioloş
Anunţ lansare proiect „Granturi pentru capital de lucru FAST SERVICE SRL” (P)
Noua medii de zece în judeţul Iaşi la examenul de Bacalaureat. Unde s-au obţinut note maxime
ONU avertizează că războiul Rusiei din Ucraina este un teren fertil pentru droguri
Bacalaureat 2022: Iaşul, pe locul II în ţară după rata de promovare - 81,7%
Consilierii locali vor avea astăzi pe ordinea de zi circa 30 de proiecte de hotărâre (LIVE)
FBI a confiscat 25 de lucrări care ar fi atribuite lui Jean-Michel Basquiat
Companiile de energie din Franţa cer populaţiei şi companiilor să strângă imediat cureaua
Cupa Vacanţei la şah. Competiţia va avea loc vineri 1 iulie ora 17
Testul CPP vs. ROB, în contextul crizelor succesive și/sau suprapuse
Simona Halep la Wimbledon: Nu vreau să mă opresc. Simt că pot mai mult
"Elvis" şi "Top Gun: Maverick" se luptă pentru primul loc în box office nord-american
Deficitul bugetar, ţinut sub control cu ajutorul inflaţiei şi a crizei din energie
Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă 30 iunie - 2 iulie 2022 (P)
Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale
Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi
Sute de profesori ieșeni, impozitați de Fisc pentru meditații. Cu 133 lei/lună scapă de griji!
Actriţa din Iaşi Cosmina Stratan, confesiuni după ce a jucat alături de Marion Cotillard
Inspectorii Primăriei au luptat din greu cu videochat-istele și au pierdut. DNA îi ia la rost acum
Sechestru ridicat după 7 ani de pe locuinţa unui fost vice de judeţ. Prejudiciu de 392.000 lei
Paznic „vrăjit” de vorbele hoţului: l-a lăsat să intre înăuntru şi să plece cu banii
Judecătorii au anulat amenda unui camionagiu prins cu gabarit depăşit cum strică drumul din judeţ
Alexandru LĂZESCUVremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi |
Nichita DANILOVOglinda fisurată a lui Nicolae Stan |
Ciprian IFTIMOAEIUn top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale |
Michael ASTNERSportul alb şi Războiul negru |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.