O scrisoare din Italia
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

O scrisoare din Italia

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Draga mea Măriuţă,

Ajunsă în Italia, marţi trebuia să merg la o bătrânică, dar... jale mare: bătrâna îşi luase pe altă tipă, iar eu - pauză. Aşa se întâmplă, mi s-a spus: Bătrânelor şi rudelor acestora puţin le pasă pe cine angajează, nu te aşteaptă pe tine, chiar dacă au promis. Plus de asta este şi presiunea celor care vor să se angajeze şi care îşi fură una alteia angajamentele. E ca o luptă de câini pe halca de carne, ce mai!

Deci bătrâna îşi luase altă tipă, o ucraineancă, iar eu am rămas fără slujbă. La Nela, amica mea, nu puteam să stau, pentru că îşi adusese fiicele în apartamentul italianului ei. Mi-a spus că nu vrea ca Giovanni, aşa-l cheamă pe iubitul ei, să creadă că face din casa lui hotel. Drept urmare, m-am dus la o verişoară a ei, care închiriase un apartament cu soţul şi cu un tip din Craiova, un băiat de vreo 25 de ani. Cu tipul ăsta am dormit în cameră, în paturi separate, bineînţeles, dar îţi dai seama ce înseamnă să dormi cu un băiat de 25 de ani în cameră. Şi asta vreme de două săptămâni! Era un băiat tare de treabă, intra în cameră mult după ce eu mă băgam în pat şi stingeam lumina. Şi cu toate astea dormeam iepureşte. Mă trezea orice smucitură prin somn a băiatului.

Două săptămâni am tot cumpărat ziarul cu locuri de muncă, dădeam telefoane, mergeam la diferite locuri de muncă, dar nu mă primeau pentru că nu cunoşteam limba, nu aveam permis „soggiorno” şi nu eram prea solidă pentru bătrânele paralizate. Începusem să mă descurajez şi să intru în panică. Cheltuisem 100 de euro, dar nu rezolvasem nimic. Ba mai mult, Nichi, băiatul cu care stăteam în cameră, mi-a spus să-mi fac bagajul, fiindcă el vrea să-şi aducă subchiriaşi doi băieţi. Câştiga mai bine cu doi băieţi, decât cu mine. Asta e! - lupta vieţii, vorba lui Coşbuc, o luptă-i viaţa; deci te luptă.

M-am întors până la urmă la amica mea Nela. Am bocit, m-am rugat, în fine, m-a primit la ea, chiar dacă Giovanni făcea zâmbre sau mai degrabă ei i se părea că face zâmbre, că nu voia să-l piardă. Şi uite aşa stăteam la Nela, căutam, mă frăsuiam, dar de lucru - pauză! Într-o zi, era pe 15.XI.2003 (o să ţin minte ziua asta câte zile oi avea), a venit Anişoara, fiica Nelei, şi a spus că a auzit în autobuz două românce vorbind că ştiau o bătrână care vrea pe cineva. Anişoara, fată deşteaptă, a luat numărul de telefon de la acele românce. Şi uite aşa am dat telefon, am mers la bătrână să mă cunoască şi să vorbim şi am fost angajată.

Gata, Liduţo, te-ai aranjat - mi-am zis. Dar n-a fost aşa uşor! Şi aici am avut probleme. Baba mea, Mariangela o cheamă, se enerva tot timpul din cauză că nu înţelegeam unele lucruri, italiana mea era comsi-comsa. Apoi seara, după ce terminam munca, voia să stăm de vorbă, iar eu pauză! După vreo două zile, baba, nemulţumită, mi-a pus piciorul în prag - mi-a arătat prin gesturi să-mi fac bagajele. Asta era uşor de înţeles. Eram disperată. Nu aveam unde să mă duc: Nela era plecată din localitate, să lucreze pe nu ştiu unde, iar fiicele ei erau la prietenii lor. M-am rugat mult la Dumnezeu şi se pare că încă o dată, deşi sunt atât de păcătoasă, mi-a ascultat dorinţa. După ce am terminat rugăciunea şi m-am apucat să-mi fac bagajul de plecare, timp în care bătrâna era la fiica ei la un consiliu de familie, am primit un telefon de la cumnata ei, doamna Ica, româncă din Arad, care mi-a spus că a convins-o pe bătrână să mă mai ţină. Iar doamna Ica a promis că vine miercurea şi duminica şi va sta cu noi să mă înveţe italiana. Ei, ce zici? mi-a spus. Eram în al nouălea cer şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că m-a ajutat.

Asta a fost aventura angajării mele. Despre muncă ce să-ţi spun!? Fac curăţenie într-un apartament imens cu patru camere, spăl, calc şi duc în spate şi alte treburi casnice. Nu fac mâncare, găteşte bătrâna.

Baba e bogată, are vreo două apartamente închiriate, o vilă la mare, unde vom merge trei luni la vară. A fost profesoară, de fapt, învăţătoare la clasele I-IV. E tare baba! Umblă ca un titirez, deşi are 80 de ani. Este foarte cochetă, se îmbracă numai cu fuste mini şi poartă încălţăminte cu tocuri de 12 cm, dacă-ţi poţi închipui!

Dar, să-ţi spun sincer, mi-a devenit simpatică Mariangela! Am doar sentimentul că sunt într-o puşcărie, pentru că nu ies deloc afară când am eu chef. Am preferat să lucrez şi joia după amiază (e exact ca filmul: O după amiază de câine) şi duminica, pentru că nu prea am unde să mă duc, nu cunosc oraşul. Iar mie, care eram învăţată să trăiesc în puf, mi-e tare greu. Şi apoi ar trebui să cheltui pe mâncare. Aşa că lucrez şi mai iau în plus 100 de euro. Am noroc totuşi că bătrâna are doi căţeluşi superbi pe care trebuie să-i scot la plimbare. În afară de asta, mă mai duc uneori seara la cumpărături.
Am camera mea, baia mea, televizorul meu, dar îmi lipsesc mult cei de acasă. În fiecare zi mă rog Lui Dumnezeu să-mi dea puterea de a merge mai departe. Duminica dimineaţă merg la biserica catolică, aici aproape, dar păcatul e că slujba ţine doar o oră. Şi când mă gândesc că în ţară mă plângeam că slujba la ortodocşi ţine prea mult!

Revin cu bătrâna. Vezi că scriu cam alandala, cum îmi vine în minte, dar mă mai răcoresc şi eu aşa. Scuză-mă că îţi scriu atâtea de multe, dar simt nevoia să mă descarc şi te-am găsit pe tine, Măriuţo, că ştiu: ai suflet bun! Bătrâna deci îmi găteşte vinerea mâncare de post. Îşi cam pierde uneori răbdarea, se enervează din nimic, dar ce să fac. Parcă noi cum o să fim la 80 de ani, dacă mai ajungem?

Am avut mari probleme cu Luiza. Tu o ştii când era o fetiţă, dar acum e mare, are 18 ani. Şi s-a îndrăgostit de un băiat, asta înainte de a pleca eu în Italia. Când am ajuns aici, Marian mi-a spus la telefon că nu e bine cu băiatul Luizei, că se droghează. Iar ea, proasta, nu voia să-l lase, că ştii cum îs fetele la 18 ani - idealiste, pun botu' la toate. Voia să-l aducă pe calea cea bună, să-l îndrepte, aşa ca-n telenovele, chestii de astea! Dar ce să îndrepte! Mi-a cerut bani să-i dea băiatului pentru droguri, ca să se lase cică treptat. Mă rog, chestii de astea pe care i le băga el în cap. În fine, nu-ţi mai spun toate. Dar el era un drogat şi pace bună. Încetul cu încetul, şi cu ajutorul lui Marian, s-a lămurit Luiza cum stă treaba, n-o mai face pe-a samariteanca şi l-a lăsat pe drogat. Şi m-a durut sufletul, că ar fi trebuit să fiu în ţară, alături de ea în clipele astea, s-o susţin ca mamă. Dar, în fine, toate au trecut. Acum Luiza şi George învaţă bine, sunt la locul lor - ştii tu ce copii buni am eu.

Bătrâna mă plăteşte cu 600 de euro. Dar muncesc pentru banii ăştia! Cum îţi spun, baba-i tare sucită şi cu toane, dar cu timpul m-am consolat. Prietena mea Nela mi-a scris că aici toate babele sunt aşa, ba cică am avut noroc că nu mi-a picat una paralizată. E destul de bine, sunt, slavă Domnului, sănătoasă, dar tot timpul gândul meu este acasă. La început făceam gafe din cauza asta. Acum m-am obişnuit. Sunt ca o maşină pe care o bagi în priză dimineaţa şi o deconectezi seara la ora 21.

Sunt tristă că acest Crăciun care se apropie nu mă va prinde cu sufletul curat. Nu mă pot spovedi la catolici pentru că nu vorbesc bine italiana, iar preotul nu are cum să-mi înţeleagă mărturisirea. Roagă-te pentru mine la Dumnezeu să-mi ierte păcatele. Sper că tu eşti bine. Spun asta pentru că miercuri îngeraşul de la tine, pe care-l ţin la capul meu pe o măsuţă, a căzut când am dat din greşală peste masă - şi i s-a rupt o aripă. Am avut noroc că avea Mariangela un adeziv bun şi am lipit la loc aripa.

Mă gândesc la tine şi îmi doresc o zi din aia, când chiuleam de la cerc pedagogic, băteam străzile Iaşului şi stăteam la taclale la Amandina. Chiar dacă mă iau cu treaba, mă gândesc la tine. Ieri am avut castane la masa de prânz şi mi-am amintit că tu îmi vorbeai de castanele comestibile de la Baia Mare, oraşul tău de naştere.

Să ştii că nu ţi-am trimis nici o felicitare de Crăciun, pentru că aici în zonă au doar un magazin cu felicitări f.f. scumpe şi nu mi-am permis. Îţi doresc un An Nou cu sănătate, bucurii şi multe, multe împliniri sufleteşti. Acum e târziu, iar mâine mă scol la şase. Te pup şi te îmbrăţişez în gând.

Cu drag, Lidia.

 

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.