Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O singură doză de vaccin este eficientă la cei care s-au vindecat de Covid (studiu)

GALERIE
vaccin, doza, covid
  • vaccin, doza, covid
- +

Rezultatele preliminare ale unui studiu al Universităţii israeliene Bar-Ilan şi ale Centrului Medical Ziv au arătat că o singură doză de vaccin împotriva coronavirusului este eficientă la persoanele care s-au infectat și s-au vindecat de Covid-19.

Studiul publicat de Eurosurveillance, revista Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), relevă un răspuns imun major la aceste persoane, indiferent de perioada când au contractat coronavirusul, sau de nivelul de anticorpi dezvoltaţi, scrie EFE, citată de Agerpres. Studiul a fost realizat în rândul a 514 de lucrători sanitari, dintre care 17 au contractat boala în interval de între 1 şi 10 luni după primirea dozei de vaccin. Este însă nevoie ca mai multe persoane să participe la studiu pentru a se ajunge la concluzii definitive, au informat instituţiile într-un comunicat.

"Această descoperire poate ajuta ţările să ia decizii în funcţie de politica de vaccinare şi a vedea dacă persoanele în prealabil infectate trebuie vaccinate prioritar şi, în acest caz, cu câte doze de vaccin", a declarat Michael Edelstein, profesor la Universitatea Bar-Ilan.

Eficacitatea a fost aceeaşi între diferitele grupuri etnice, deşi "se ştie că virusul afectează unele grupuri mai mult decât altele".

Cercetătorii vor avansa în acest studiu "cu a doua doză pentru a înţelege mai bine care este perioada protecţie oferită de vaccinul anti-COVID-19 în rândul diferitelor grupuri de persoane", au informat cele două universităţi.

Franța recomandă o singură doză de vaccin pentru cei care au avut Covid
Autoritățile sanitare franceze au recomandat ca persoanele care au fost infectate cu coronavirus și s-au vindecat să primească o singură doze de vaccin, în cazul acelor vaccinuri care necesită și o doză de rapel. Franța devine astfel prima țară din lume care face o asemenea propunere.

autoritățile sanitare franceze susțin că persoanele care au fost deja infectate cu noul coronavirus dezvoltă automat un răspuns imun similar celui oferit de o a doua doză de vaccin și recomandă ca în cazul lor să se folosească o singură doză, deoarece este suficientă.

Totodată, autoritățile de sănătate publică din Franța recomandă o perioadă de trei până la șase luni între momentul vindecării de Covid-19 și administrarea unei doze de vaccin.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri