O situaţie anormală: tinerilor peste 18 ani cu diabet li se decontează doar un singur test pe zi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

O situaţie anormală: tinerilor peste 18 ani cu diabet li se decontează doar un singur test pe zi

GALERIE
diabet
  • diabet
- +

Copiii şi tinerii din România care suferă de diabet zaharat de tip I se confruntă cu numeroase probleme, pe lângă cele pe care le implică această afecţiune. Una dintre ele ţine de faptul că Programul Naţional de Diabet Zaharat nu include decontarea senzorilor de monitorizare continuă a glicemiilor, aceştia primind gratuit doar patru teste de glicemie pe zi, cantitatea fiind una insuficientă, iar părinţii fiind nevoiţi să cumpere restul de teste necesare. 

Problema continuă şi după vârsta de 18 ani deoarece, după majorat, aceştia primesc gratuit doar un singur test de glicemie în loc de patru. „Din acel moment, aceştia au acelaşi regim de decontare a testelor ca şi adulţii, deşi mulţi dintre ei sunt încă elevi sau vor fi studenţi şi nu intră automat în câmpul muncii. Astfel, tinerii se trezesc subit în situaţia paradoxală de a avea 4-5 prize de insulină pe zi, dar pentru care însă nu au cum să cunoască nivelul glicemiei în condiţiile în care statul român le asigură teste doar pentru o singură injecţie de insulină zilnic“, precizează reprezentanţii Coaliţiei pentru Diabet Pediatric.

O altă problemă o reprezintă lipsa medicilor specializaţi în diabetologie pediatrică. Coaliţia îşi doreşte să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor copiilor care suferă de această afecţiune prin mai multe obiective. În primul rând, reprezentanţii coaliţiei îşi doresc să introducă în Programul Naţional de Diabet Zaharat decontarea sezorilor de monitorizare continuă a glicemiilor pentru copiii cu diabet până la vârsta de 18 ani, obţinerea decontării a patru teste de glicemie pe zi, pentru cei care au împlinit 18 ani, precum şi accelerarea prezenţei în spaţiul public a informărilor legate de această boală. „Aici sunt incluse simptomele, tratamentul, pericolele, dar şi mediatizarea nevoilor stringente ale copiilor cu diabet zaharat insulino-dependent care trebuie rezolvate în mod special de statul român.

De asemenea, crearea unor centre zonale care să monitorizeze constant copiii cu diabet, «echipaţi» deja cu senzori sau senzori şi pompe. Acest obiectiv, ce rezultă ca finalitate a demersurilor anterioare implică necesitatea instruirii cadrelor medicale la nivelul fiecărei zone. Acestea trebuie să se acomodeze cu noile terapii şi, în consecinţă, să acţioneze atunci când situaţia o impune“, au precizat reprezentanţii coaliţiei într-un comunicat de presă. Un alt obiectiv îl reprezintă înfiinţarea subspecialităţii de endocrinologie şi diabet pediatric, în acest sens fiind înaintată către Ministerul Sănătăţii o propunere.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Experţi, foşti şi actuali oficiali, se întrec în a-i da sfaturi lui Joe Biden

Alexandru LĂZESCU

Experţi, foşti şi actuali oficiali, se întrec în a-i da sfaturi lui Joe Biden

Multe dintre opiniile experţilor despre ceea ce ar trebui să facă noua administraţie de la Washington în materie de politică externă ignoră complet noua realitate geopolitică şi sunt impregnate de o doză masivă de idealism utopic.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Pictorul Ion Neagoe, un simbol peste timp

Nichita DANILOV

Pictorul Ion Neagoe, un simbol peste timp

Pictorul Ion Neagoe a fost un nonconformist, un revoltat. Picta cu pasiune, dar refuza să se manifeste în afara atelierului. Oare exigenţa legată de propria sa creaţie n-a fost o barieră în calea afirmării sale?

Collingwood, glumind despre Ruskin

Dana ȚABREA

Collingwood, glumind despre Ruskin

Dacă glumele au la bază un gând serios, nu există glume nevinovate. Nici măcar în plan filosofic nu scăpăm de glumele serioase. De pildă, pamfletul intitulat în mod ironic „Ruskin’s Philosophy” pe care R.G. Collingwood l-a susţinut public la o conferinţă despre John Ruskin. Sesizarea poantei trebuie să se producă instantaneu şi fără apel la raţiune, discursivitate, ceea ce nu e tocmai cazul glumelor serioase. Pentru acestea din urmă îţi poţi propune să arăţi în ce constă seriozitatea lor.

Între progres şi progresism regresiv

Michael ASTNER

Între progres şi progresism regresiv

- (în)semnele timpului -

pulspulspuls

Aventurile lui Peni Hill la un ziar din capitală

Aventurile lui Peni Hill la un ziar din capitală

S-a dus Peni Hill deunăzi şi a dat interviu la un ziar din capitală, ca să mai scoată capul în lume după problemele cu justiţia. 

Caricatura zilei

1 martie

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.