O şoferiţă emotivă a băgat în spital eleva autostopistă. Avea permis de o lună
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

O şoferiţă emotivă a băgat în spital eleva autostopistă. Avea permis de o lună

GALERIE
accident, eleva, autostopista
  • accident, eleva, autostopista
- +

Deşi nu a frânat la timp, instanţa a considerat că doar 30% din vina pentru accident aparţine şoferiţei

 

O şoferiţă emotivă a băgat în spital o fată care făcea autostopul. Tânăra îşi luase permisul de doar o lună şi s-a pierdut când s-a trezit cu obstacolul uman în faţă. Deşi victima accidentului a avut nevoie de aproape patru luni de îngrijiri medicale, magistraţii Judecătoriei au achitat-o pe şoferiţă, considerând că vina pentru producerea accidentului revine fetei acroşate.

Incidentul a avut loc în decembrie 2016, când Ana C. conducea autoturismul Renault Megane al prietenului său, care o însoţea, pe direcţia Iaşi - Româneşti. Ajunsă în Podu Iloaiei, tânăra a virat dreapta pe DJ 281 şi a lovit-o cu partea inferioară a spoilerului pe Ana Ş., proiectând-o peste bara parapetului. Victima se afla pe carosabil, la 40 cm de bordură, într-un grup de fete care aşteptau o ocazie pentru a ajunge la Erbiceni. În vârstă de 16 ani, victima a suferit o fractură a gambei stângi, fiind necesară o operaţie de introducere a unor plăci cu şuruburi pentru refacerea oaselor. Şoferiţa a declarat ulterior că luase virajul mai larg, pentru a evita o groapă din carosabil. Intersecţia respectivă este în unghi drept, vizibilitatea pentru şoferii veniţi dinspre Iaşi fiind minimă. După viraj, s-a trezit în faţă cu un autoturism venit de pe sens contrar, care virase stânga pentru a evita un grup de persoane. A virat şi ea dreapta, pentru a evita impactul, şi a intrat în grupul de fete. Nu mai ştia dacă frânase, dar a spus că prietenul său, aflat în dreapta, a tras frâna de mână.

Expertiza a stabilit că automobilul avea o viteză de doar 29 km/h. Accidentul ar fi putut fi evitat şi la 33 km/h, dacă şoferiţa ar fi frânat. Lipsa de reacţie a şoferiţei a fost tradusă de judecători într-un procent de 30% din culpa pentru producerea accidentului. Cea mai mare parte a vinovăţiei s-a considerat că a aparţinut victimei, care staţiona pe carosabil. Aceasta a fost oricum despăgubită de firma de asigurări, care i-a achitat 104.100 lei ca daune morale. Şoferiţa a fost achitată, iar firma de asigurări a fost obligată şi la plata a 800 de lei, ca daune materiale. Atât procurorii, cât şi Asirom SA au declarat apel, acesta urmând să fie judecat la sfârşitul lunii septembrie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

După Congresul PNL

Alexandru LĂZESCU

După Congresul PNL

În acest moment pare mai probabilă o formulă de guvern minoritar PNL - UDMR decât una în care să se refacă vechea coaliţie cu USRPlus.

Filmuletul zilei

opinii

Delta lui Bogdan Bârleanu

Nichita DANILOV

Delta lui Bogdan Bârleanu

Pe artist îl obsedează nu atât peisajul în sine, cât relaţia dintre elementele primordiale, apă, pământ şi cer, mirajul pe care îl poţi vedea răsfrângându-se în fiecare bob de rouă sau în fiecare respiraţie a stufului şi a ierbii ce se ridică în văzduh. Adevăratul mister al începutului de lume îl putem regăsi aici. Peste împărăţia apelor, simţi plutind şi azi cuvântul şi sufletul lui Dumnezeu.

Taberele mele

Michael ASTNER

Taberele mele

Prima mea tabără? La Cisnădie!? În vacanţa de iarnă!? Nu ştiu cum am ajuns eu să merg în tabăra aia, de ce, în plus la doi paşi, la circa 40 km de la Apoldu de Sus?

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.