O statuie de marmură a zeului Hermes, descoperită de arheologii bulgari într-un canal

joi, 11 iulie 2024, 15:03
1 MIN
 O statuie de marmură a zeului Hermes, descoperită de arheologii bulgari într-un canal

Cercetătorii de la Academia Arheologică din Sofia au făcut descoperirea miraculoasă a unei statui de marmură a zeului Hermes într-o galerie de canalizare romană antică din situl Heraclea Sintica (acum Rupite, lângă graniţa cu Grecia, în sud-vestul Bulgariei). Oraşul a fost fondat între 356 şi 339 î.Hr. de Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare.

Potrivit Le Figaro, această statuie de 2 metri înălţime este foarte bine conservată deoarece, potrivit arheologilor bulgari, locuitorii din Heraclea Sintica au acoperit-o cu pământ şi au plasat-o în canalele construite sub dominaţia romană după ce un cutremur teribil din jurul anului 388 d.Hr. a devastat oraşul fondat de faimosul rege macedonean.

Liudmil Vagalinski, şeful echipei arheologice bulgare, a oferit Reuters o primă evaluare: „Capul lui Hermes este bine conservat, cu doar câteva fracturi vizibile pe mâini. Este probabil o copie romană a unui original datând din civilizaţia greacă antică, adică între 700 şi 300 î.Hr.”.

Conservarea excelentă a acestei statui dedicate zeului Olimpului, simbol al comerţului şi al fertilităţii, a oferit deja istoricilor bulgari câteva indicii cu privire la interpretarea sa: „Locuitorii din Heraclea Sintica au încercat probabil să păstreze acest simbol al mitologiei lor chiar şi după ce Imperiul Roman a adoptat creştinismul. Tot ce era păgân era interzis la acea vreme. Ei s-au convertit în cele din urmă la religia monoteistă, dar se pare că au avut mare grijă de divinităţile lor antice”.

Profesorul Liudmil Vagalinski, de la Academia de Arheologie din Sofia, lucrează intensiv în această regiune din sud-vestul ţării sale din 2007. Înainte de această mare statuie divină, el a găsit deja la Heraclea Sintica o imensă structură îngropată, alcătuită din tuneluri şi arce.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii