O studentă de la Cuza se plânge de calitatea preparatelor servite la cantina universităţii
O studentă a Universităţii “Al. I. Cuza” ne-a transmis pe adresa redacţiei o plângere cu privire la calitatea preparatelor servite la cantina unităţii de învăţământ superior. Ea a trimis şi o poză ce pretinde că este ca este realizat cu mancarea servita acolo.
“As vrea sa anunţ condiţiile în care s-a ajuns la UAIC să se servească masa, la cantina Titu Maiorescu.
Cantina asta era singurul lucru care încă era bine, dar de la o vreme mâncarea este dubioasa şi proasta, tăvile şi paharele sunt mizerabile, se găsesc fire de par prin prăjituri… Mai nou şi larve şi gândaci. Poza este de ieri, circula pe la toţi studenţii, dar aparent cantina încă este deschisa”, ne-a transmis pe adresa redacţiei o studentă de la Cuza.
“Ziarul de Iaşi” deţine informaţii despre identitatea persoanei, dar din motive lesne de înţeles a ales să-i protejeze datele personale.
Publicitate și alte recomandări video