O supapa pentru violenta

Nu mai sint de mult un spectator de fotbal. Am ramas doar telespectator si asta nu din comoditate, ci dintr-un soi de dezgust. Si in anii ’70 sau ’80 mai erau incidente pe stadioane sau in afara lor, insa ele nu faceau regula, ci constituiau exceptia. Imi aduc aminte ca intr-un meci cu Progresul Bucuresti, desfasurat la Iasi, arbitrii ne-au furat ca in codru. Arbitrii de azi s-au rafinat: inchid ochii la un fault de cartonas rosu, acorda un penalty gratuit, inventeaza un ofsaid care nu s-a produs ori muta o lovitura de la 11 metri in afara careului. Nu gresesc decit de 3-4 ori intr-un meci si, in compensatie, pentru a nu se arata partinitori, mai fac cadou cite o lovitura libera si celor care trebuie sa piarda. Greselile ca atare influenteaza intr-o oarecare masura rezultatul, dar, poate ca in primul rind, scot din minti jucatorii, ii fac sa-si piarda cumpatul si-i demoralizeaza, sint citeva echipe care nu au voie sa piarda decit atunci cind joaca intre ele. Dincolo de forta financiara a cluburilor (ma refer la salariile si primele jucatorilor, la transferuri si la echipamentele stadionului) exista si o tot mai vizibila complicitate a arbitrilor. Spectatorul a ajuns la resemnare, dar resemnarea e anticamera revoltei.
Sa revenim la acea memorabila partida cu Progresul. Spre deosebire de echipele mari din Bucuresti, care-si disputau campionatul, Progresul era constant ajutata sa nu retrogradeze. In partida despre care vorbesc, Iasul a pierdut pe teren propriu dupa un veritabil masacru. Spectatorii au rasturnat autoturisme, au devastat autobuze, adversarii si arbitrii au parasit stadionul sub protectia fortelor de ordine. Galeriile se infruntau si atunci, se mai rupeau gradene, se mai aruncau pietre sau, dupa sezon, bulgari de zapada. Existau si atunci rivalitati, chiar dusmanii traditionale, dar ele se rezumau la citeva injuraturi si incaierari.
Derbiurile de azi seamana tot mai mult cu niste cimpuri de lupta. Suporterii vin pregatiti sa se bata si sa distruga, indiferent de ce se intimpla pe teren. In tribune si in afara stadioanelor s-a instalat barbaria. Galeriile sint niste cete de batausi care, la adapostul unei legi nescrise, stiu ca nu li se poate intimpla nimic. Mai mult decit sa incaseze o bataie zdravana de la jandarmi ori citeva gloante de cauciuc, in tribune ori la iesirea din stadion nu-i asteapta nici un articol din Codul Penal. Un meci de fotbal a devenit pentru suporteri un bun prilej de a se-ncaiera si a distruge fara a suporta consecintele. Violenta latenta, acumulata zi de zi ca lava intr-un vulcan, se descarca pe stadioane si-n jurul lor, iar autoritatile lasa impresia unui acord tacit: mai bine aici decit in alta parte. Oamenii din fotbal nu mai trateaza violenta ca pe-o fatalitate, ci ca pe-o stare de normalitate.
Solicitat de conducerea echipei Dinamo sa inchirieze stadionul din Ghencea pentru partidele din Cupele Europene, Gigi Becali consimte, ba mai mult, da asigurari ca va suporta din banii lui cheltuielile rezultate stricaciunilor provocate de fanii dinamovisti, de parca ar fi cu neputinta ca galeria lui Dinamo sa nu dea foc tribunelor ori sa arunce cu scaune. Toata lumea e de acord ca spectacolul fotbalului trebuie neaparat sa fie unul violent. Pe stadioane cade de pe om glazura de civilizatie. Acolo e locul unde un presedinte de club da cu pumnii intr-un spectator recalcitrant, pedeapsa maxima fiind aceea de a fi suspendat citeva luni din tribuna, ori de pe banca tehnica. Jucatorii sint injurati ca la usa cortului, asa cum s-a intimplat cu internationalii nostri in partidele cu Belarus. Un spectator civilizat are la indemina citeva mijloace extrem de eficiente sa penalizeze jucatorii atunci cind sint dezamagiti ori cind se simt trasi pe sfoara: fie sa taca tot timpul, sa nu incurajeze echipa, fie sa nu mai vina la stadion. Daca triseaza ori joaca in dorul lelii, jucatorii o pot face cu tribunele goale. De aceea nu mai sint spectator: daca nu-mi place ce vad pe micul ecran, am libertatea sa mut pe-un alt canal, unde, eventual, gasesc un thriller unde sar in aer hoteluri, ard masini in explozii, se prabusesc viaducte sau autostrazi. Daca nicaieri, pe nici un post nu gasesc altceva decit violenta, inchid televizorul si citesc un roman.

Publicitate și alte recomandări video