Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O surpriză de dincolo de mormânt: Aurel Leon, agent sub acoperire în timp ce scria

GALERIE
Aurel Leon Foto Ziarul de IasiAngajamentul semnat sub amenintarea puscariei in 23 mai 1954Facsimil dupa prima pagina a Monitorului de Iasi din 4 octombrie 1996
  • Aurel Leon Foto Ziarul de Iasi
  • Angajamentul semnat sub amenintarea puscariei in 23 mai 1954
  • Facsimil dupa prima pagina a Monitorului de Iasi din 4 octombrie 1996
- +

Serviciile de informaţii au folosit mereu ziarişti ca agenţi sub acoperire. Jurnaliştii sunt informaţi, cultivaţi peste medie, cunosc multă lume, pot pune întrebări fără să stârnească suspiciuni, ştiu să dialogheze şi să scrie şi, nu în ultimul rând, pot influenţa opinia publică. Se pot dovedi, aşadar, extrem de utili. Dacă ne uităm în urmă, „cazul Turcescu” - dacă există într-adevăr un „caz Turcescu” - nu este singular şi probabil nici cel mai spectaculos.

TEXT realizat de Adrian CIOFLÂNCĂ

Numeroşi jurnalişti au colaborat, de-a lungul vremii, cu serviciile de informaţii. Studiul de caz pe care îl prezentăm acum este, totuşi, remarcabil. Este vorba despre o mică legendă, despre un model pentru tinerii gazetari care fondau presa liberă după 1989. Era supranumit „patriarhul” sau „ultimul mohican al presei interbelice”. În 1991, devenea director onorific la „Monitorul”, cotidianul ieşean în jurul căruia avea să se construiască cea mai importantă reţea naţională de ziare locale. Un premiu i-a purtat numele. „Bădia” Aurel Leon a fermecat, fără doar şi poate, pe mulţi şi nu doar în Iaşi. Născut în 1911, ştia de toate pentru că pur şi simplu trăise sub toate regimurile politice ale României secolului XX. Mai există oare un jurnalist român care să fi rămas în lumea presei pe parcursul a şase decenii? Ceea ce nu se ştia despre Aurel Leon este că mai deţine un record: a fost cel mai longeviv colaborator al serviciilor secrete de la noi. În timpul războiului mondial, Leon a lucrat pentru Biroul Statistic Militar Iaşi, o structură teritorială conspirată a Secţiei a II-a a Marelui Stat Major, serviciul de informaţii şi contrainformaţii al armatei. După instalarea comunismului, Aurel Leon a fost şantajat şi recrutat de Securitate, rămânând sursă a poliţiei politice până la căderea regimului. În dosarele multor intelectuali importanţi se găsesc note semnate de „Stan Virgil”.

Să vedem cum arată biografia lui Aurel Leon, conform unui dicţionar. S-a născut la 13 septembrie 1911, în Cogeasca-Veche (jud. Iaşi), şi cea mai mare parte a vieţii profesionale şi-a pe­trecut-o în Iaşi. S-a angajat la „Opi­nia“ şi a debutat cu poezie. În 1941 a plecat pe front şi a fost rănit în Basa­rabia. După însănătoşire, a lucrat la „Prutul“, oficios din Iaşi al regimului Antonescu. Între 1945-1965 a avut in­ter­dicţie de semnătură, iar după aceasta a urmat o lungă perioadă în care a lucrat la revista culturală „Cronica“. A scris şi în alte publicaţii, a realizat emisiuni la Radio Iaşi şi a ieşit pe piaţă cu mai multe romane, volume memorialistice şi biografii de artişti.

O viaţă dublă

Foarte puţini au ştiut însă că Aurel Leon a avut o viaţă dublă. Lucrurile ies la iveală abia acum, după ce arhiva Securităţii a devenit disponibilă spre studiu la CNSAS. Documentele arată că vorbim nu doar despre unul dintre cei mai stăruitori ziarişti (a fost în activitate pe parcursul a şase dece­nii), dar şi de, probabil, cel mai lon­ge­viv colaborator al serviciilor secrete. Pe scurt, încă din 1939, Aurel Leon a lucrat pentru Biroul Statistic Militar Iaşi, care făcea parte din Secţia a II-a a Marelui Stat Major, structura de in­formaţii şi contrainformaţii a armatei, iar după instalarea comunismului a fost recrutat de Securitate, rămânând sursă a poliţiei politice până la sfâr­şitul regimului. Biografia sa este în­tr-adevăr captivantă, dar şi mult mai complicată decât au bănuit admiratorii săi.

Biografia secretă

Aurel Leon provenea dintr-o familie modestă, cu 11 copii. Tatăl, Con­stan­tin Leon, era învăţător, iar bunicul fusese ţăran nevoiaş. Mama, Profira, era casnică (numele de fată al mamei, Arbore, a fost folosit de Aurel ca pse­u­donim în presă). Familia s-a tot mu­tat în localităţile din jurul Iaşului în funcţie de locul în care primea post Constantin. Aşa s-a nimerit ca viitorul ziarist să se nască la Cogeasca. Acolo a făcut şi primele cinci clase. Apoi a luat examenul la Liceul Militar, dar a fost respins din motive medicale. Până la urmă a intrat la Liceul Inter­nat, iar după un scandal cu bani sustraşi, a fost mutat la Liceul Naţional. Nu a fost un elev grozav, a rămas şi re­petent, iar criza economică a înră­u­tăţit situaţia, fiind nevoit să abando­neze, pentru o vreme, studiile. Ca să se întreţină, a lucrat ca pavagiu la o uzină, ajutor de pictor de firme sau s-a întors la agricultură. În 1932, tatăl lui Aurel a murit de tuberculoză. „Atunci a început epoca cea mai grea a vieţii mele“, mărturisea Aurel, care s-a de­cis să ia viaţa mai în serios. A terminat studiile liceale, bacalaureatul l-a luat primul pe sesiune. S-a stabilit în Iaşi şi s-a căsătorit. A început să facă „pre-paraţii“ cu elevi şi s-a înscris la Drept.

Debutul în presă, în 1935

În 1935 a debutat lunga carieră în presă. S-a angajat la tipografia ziarului „Ziua“ pe post de corector de noap­te şi a început să contribuie cu versuri şi reportaje. În 1937, a primit un post mai bun, de secretar de re­dacţie la „Opinia“, ziar local prestigios, apărut încă din 1903, cu profil democratic şi perceput de naţionalişti ca servind intereselor evreilor. Odată cu venirea legionarilor la putere, ziarul a fost suspendat. După război, Siguranţa consemna informaţia transmisă de o „sursă serioasă“ conform că­reia Aurel Leon a plantat manifeste comuniste în tipografia de la „Opinia“ pentru a oferi autorităţilor legionare un pretext pentru confiscarea tipo­gra­fiei. Informaţia nu a putut fi verificată. Cert este că ancheta de la „Opi­nia“ a fost o înscenare realizată de comisarul ajutor Octavian Vizitiu de la Siguranţă. Tipografia, modernă şi scumpă (una dintre cele două tipo­gra­fii cu rotativă din oraş), era deţinută de familia evreiască Damsker. Doc­torul R. Damsker a povestit după război că el şi alţi doi fraţi, Jack şi Max, au fost arestaţi, iar Vizitiu în­soţit de doi legionari a dat buzna în casă şi a forţat-o pe fiica de 12 ani a doctorului să scrie că s-au găsit în biroul acestuia 101 manifeste comuniste. Jack şi Max au fost obligaţi să cedeze tipografia.

Tânărul Vizitiu (avea 27 de ani în 1940) îşi făcuse în Iaşi faimă de po­liţist violent şi corupt. Apropiat de legionari, virulent antisemit, a comis nenumărate abuzuri, pentru care a fost condamnat şi în timpul regimului antonescian şi în timpul comunismului (după eliberare, a fost recrutat de Securitate). Din datele de dosar putem afla că a extorcat sume importante de la evrei, a reţinut ilegal şi bătut mai multe persoane şi a făcut înscenări pentru a ancheta evrei şi a incita auto­rităţile române şi germane împotriva lor. Conform propriilor spuse, Aurel Leon a fost şi el arestat şi anchetat de Vizitiu în acest caz, dar a fost eliberat imediat. Alta a fost soarta angajaţilor evrei ai tipografiei. Ne-a rămas măr­turia lui Leon Leibovici, din lotul de 8 care au stat în arestul Chesturii circa 4 săptămâni. În acest răstimp, a fost bă­tut de bestialitate de Vizitiu şi obli­gat să semneze o declaraţie incriminantă.

Aurel Leon şi Pogromul de la Iaşi

Aurel Leon şi alţi colegi au primit imediat oferta de a trece în redacţia „Prutul“, ziar cu linie naţionalistă. Acolo a devenit prim redactor, rămâ­nând pe poziţie şi după înlăturarea legionarilor. În timpul lui Ion An­tonescu, „Prutul“ era un oficios tipic, subordonat obiectivelor politice şi militare ale regimului, supus cenzurii şi directivelor mobilizatoare, cu frec­vente accente antisemite (totuşi, cu ton mai suportabil decât „Porunca Vremii“ sau chiar „Curentul“). Mulţi dintre evreii care au compărut ca martori după război în faţa curţilor care judecau criminali de război au indicat „Prutul“ ca un focar important de antisemitism, care a contribuit la tensionarea atmosferei din oraş şi la izbucnirea de violenţă din timpul pogromului de la Iaşi. Declaraţii în acest sens au dat în faţa anchetatorilor faimoşii matematicieni Mendel şi Adolf Haimovici.

Rolul lui Aurel Leon în timpul po­gromului de la Iaşi este un subiect controversat. Autorul uneia dintre cele mai importante mărturii despre pogromul de la Iaşi, avocatul Berthold Braunstein, a evocat un episod care îl pune pe Aurel Leon într-o lumină proas­tă. Ca urmare a măsurilor de ro­mânizare a instituţiilor şi econo­mi­ei, introduse de autorităţile legionare şi antonesciene, proprietarii evrei de firme au fost nevoiţi să-şi cedeze proprietăţile. Unii au fost deposedaţi violent, alţii au găsit creştini care să fi­gureze formal în acte, urmând ca profitul să fie împărţit. Aurel Leon a devenit astfel proprietarul unor acţiuni în valoare de 100.000 lei ale inginerului Goldschlager la fabrica de pâine „Lux“ deţinută de Nute Rauch­werger. Rauchwerger i-a povestit lui Braunstein că, în zilele pogromului, când era dus cu familia la Chestură, Aurel Leon nu a intervenit să-l ajute, dimpotrivă, a trimis pe cineva să-i ia cheile de la casa de bani. Ştim astăzi mai multe cazuri în care proprietarii formali ai afacerilor evreieşti s-au fo­lo­sit de vremurile tulburi pentru a scăpa de proprietarii reali (prin non-intervenţie, denunţ sau chiar crimă).

Informaţia transmisă de Braunstein era deţinută şi de autorităţile postbelice, dar ancheta nu a fost aprofundată, din motive pe care le vom explica imediat. Aurel Leon avea altă variantă: el spune că Rauchwerger a scă­pat din Curtea Chesturii (în această situaţie se număra printre cei care au putut folosi biletul „Liber“ primit în dimineaţa zilei pogromului, pe 29 iunie 1941) şi că l-a ajutat, adăpostindu-l în beciul fabricii. Goldschlager era supus austriac şi nu a fost arestat decât după ce s-a dus la Chestură să in­tervină pentru un cunoscut. A fost deportat în Transnistria, iar la întoar­cere, în 1944, spune Aurel Leon, l-ar fi ajutat să se mute la Bucureşti.

Agent al Biroului Statistic Militar Iaşi

Siguranţa postbelică, transformată în 1948 în Securitate, mai deţinea o informaţie incriminantă despre Aurel Leon: cum că ar fi lucrat pentru Secţia a II-a a Marelui Stat Major, serviciul de informaţii / contrainformaţii al Ar­matei Române, şi ar fi contribuit la alcătuirea listelor de evrei consideraţi periculoşi din Iaşi şi din Basarabia, care au fost deportaţi sau executaţi. Această informaţie a fost investigată mai atent. Într-adevăr, Aurel Leon a lucrat pentru Biroul Statistic Militar Iaşi (BSMI), o structură teritorială a Secţiei a II-a cu misiuni informative şi contrainformative în Moldova, Basa­rabia şi Bucovina. Mai existau alte câteva Birouri şi Sub-birouri Sta­tistice în România şi teritoriile ocupate după 22 iunie 1941. Secţia a II-a a înfiinţat aceste structuri din nevoia de a avea relee în teritoriu care să centralizeze, prelucreze, verifice şi să transmită spre MStM informaţiile primite de la Siguranţă, Jandarmerie şi alte instituţii locale.

Serviciile de informaţii din România interbelică tindeau să intre într-o logică competitivă, iar Armata avea nevoie, pe de o parte, de propriile canale de colectare a informaţiilor, pe de altă parte, de interfeţe regionale care să asigure transmiterea ordinelor de la centru şi legătura cu alte structuri informative din teritoriu (Serviciul Special de Informaţii, Siguranţa, Birourile 2 ale marilor unităţi, alte instituţii). BSMI a fost înfiinţat la 1 octombrie 1938 şi a fost condus de locotenent-colonelul Ion Palade. Biroul avea ca misiune rutinieră centralizarea buletinelor con­trainformative şi a rapoartele pri­vind starea de spirit a populaţiei emise de Siguranţă şi Jandarmerie.

Punc­tele centrale de interes erau pro­blemele legionară, comunistă şi mino­rităţile. Biroul ţinea evidenţa capaci­tăţilor economice şi a lucrărilor de infrastructură din raza de acţiune; veri­fica paza obiectivelor de interes strategic; raporta orice eveniment sau accident important; evalua riscurile majore la adresa siguranţei naţionale; în situaţie de război era implicat în acţiuni de spionaj şi contraspionaj.

Misiunea acestui Birou

În vara lui 1940, după cedarea Basa­rabiei şi a nordului Bucovinei, BSMI a primit misiunea să trieze re­patriaţii care treceau prin punctul de frontieră Ungheni, să-i semnaleze şi cerceteze pe cei suspecţi. Un an mai târziu, după intrarea în război, Biroul trebuia să contribuie contrainformativ la asigurarea liniştii spatelui frontului. O mare atenţie era alocată paraşu­tiştilor şi spionilor sovietici, sabotorilor şi propagandiştilor comunişti şi legionari. Foarte important, Biroul Statistic Militar avea rolul de a centraliza listele de „internabili“, adică de persoane considerate periculoase - care trebuiau deportate şi internate în lagăre - din rândul evreilor, comuniş­tilor, legionarilor, „sectanţilor“.

Sigu­ranţa a primit de la BSMI datele mai multor persoane pentru a fi incluse în listele de internabili. Înainte de 22 iunie 1941, din Iaşi şi celelalte lo­ca­lităţi din Moldova au fost deportaţi în lagăre foarte mulţi membri ai elitei evreieşti. Pogromul de la Iaşi a pornit de la ordinul lui Ion Antonescu de evacuare a întregii populaţii evreieşti din Iaşi, ordin imposibil de realizat logistic pe termen scurt şi care a dus la o dezlănţuire de violenţă a auto­rită­ţilor şi populaţiei creştine împotriva evreilor. Prin unele din funcţiile schiţate mai sus, Birourile Statistice ale Secţiei a II-a, în special cele din Iaşi şi Chişinău, au jucat un rol în complicatul angrenaj al Holocaus­tului. Ele furnizau informaţii, expertiză şi organizare.

Rolul contrainformativ al Birourilor era prescris ideologic şi politic, operând cu categorii predefinite de suspecţi. BSMI a contribuit la psihoza antisemită a auto­rităţilor prin faptul că evreitatea era tratată aprioric drept suspectă şi potenţial subversivă. Diferite incidente erau automat atribuite cauzal unor evrei. „Problema evreiască“ fă­cea obiectul unor afirmaţii apodictice bazate pe generalizarea brutală şi pe asocierea metonimică a evreităţii cu comunismul (există mai multe rapoarte semnate de Palade în acest sens). Informaţiile transmise mai departe de BSMI erau obţinute nu doar pe căi oficiale, ci şi prin intermediul agenţilor proprii sau al agenţilor acoperiţi recrutaţi de agentura Biroului. Astfel intră în scenă Aurel Leon.

Ziariştii, ţintă predilectă

Leon l-a cunoscut pe Palade prin 1937-1938, la Regimentul 13 Doro­banţi, pe când au început concen­tră­rile periodice. În 1939, la un an după ce Palade devenise şeful Biroului Statistic, l-a invitat la Leon într-un birou de pe strada Ştefan cel Mare sub pretextul discutării unui incident din unitate. Era sediul BSMI. Atunci a fost recrutat pentru a relata orice fel de „abuzuri, nemulţumiri, defecţiuni“ din unitate. BSMI mai utiliza un ziarist, Emil Ghiurţ, cu care Leon avea să se regăsească în redacţia de la „Prutul“. Serviciile de informaţii lucrau cu ziarişti pentru că aveau acces la informaţii, uneori mai repede decât autorităţile; ei erau în contact cu multă lume şi puteau avea acces în diferite locuri în interes de serviciu, fără a atrage atenţia; erau cultivaţi pes­te medie şi aveau deprinderea scri­sului şi a dialogului; în fine, puteau influenţa opinia publică şi transmite mesaje în acord cu interesele servi­ciului. Aurel Leon, care era sublocotenent în rezervă, a fost utilizat în cadrul BSMI pentru a întocmi situa­ţiile privind obiectivele economice şi lucrările de infrastructură din raza Biroului; pentru a completa cu informaţii din teren rapoartele periodice; pentru a semnala ştirile importante sosite în redacţie; în fine, pentru a culege din oraş informaţii despre legionari, comunişti şi evrei.

Aurel Leon a lucrat pentru BSMI în spe­ranţa că va evita frontul. Însă Biroul s-a mişcat odată cu armatele aflate în ofensivă. Între 10 august - 15 noiembrie 1941, Biroul a fost mutat la Bălţi. Palade a devenit delegatul Mare­lui Cartier General pentru eva­cuarea evreilor şi înfiinţarea lagărelor de la Vertujeni, Floreşti şi Ocniţa. Leon a mers şi el cu trupa în Basarabia, dar nu ştim exact ce a făcut. Din relatările evazive, aflăm că nu a fost angajat în nici o luptă până la Nistru. În septembrie a luat parte la luptele de la Dalnik, iar pe 8 ale lunii a fost rănit de o schijă la picior şi, din spital în spital, a ajuns la Iaşi.

Aurel Leon avea o spectaculoasă reţea de informatori

Pe 10 decembrie 1941, structura de contrainformaţii s-a mutat la Chişi­nău, devenind Biroul Statistic Militar Chişinău. Cu timpul, a primit tot mai multe atribuţii de cercetare judiciară, putând trimite în faţa curţilor marţiale paraşutişti, partizani, spioni etc. Biroul din Chişinău a condus ancheta în faimosul caz Alexander Eck, acuzat că lucra pentru spionajul britanic, cu ajutorul unei reţele interne din care făceau parte mai mulţi artişti. După însănătoşire, Aurel Leon a fost numit în fruntea unui Sub-birou Statistic Militar cu sediul la Iaşi (1 ianuarie 1943). În perioada de până la căderea regimului Antonescu, Leon a reuşit să construiască o spectaculoasă reţea de informatori şi să profesionalizeze funcţionarea structurii, insistând pe respectarea procedurilor şi a conspirativităţii. Serviciul lucra cu circa 50 de informatori cunoscuţi de şeful sub-biroului şi alţi 20-30 cunoscuţi doar de şefii de agentură. Printre agenţii recrutaţi se număra încă un ziarist şi scriitor cu renume: Eusebiu Camilar. Ar mai fi de pomenit avocatul Octa­vian Cădere, nume important în Straja ţării, fratele profesorului şi diplomatului Victor Cădere. Încă nu avem foarte multe informaţii despre activitatea structurii de informaţii conduse de Leon. O parte din documentele Biro­u­rilor Statistice au fost distruse, altele au fost luate de sovietici. Fiind vorba de structuri informative, activitatea s-a desfăşurat în mare secret, fără multe urme pe hârtii. Securitatea a început să documenteze activitatea Birourilor Statistice abia în prima parte a anilor ’50, când accentul oficial în anchete cădea pe descoperirea activităţilor anticomuniste ale auto­rităţilor antonesciene şi mai puţin pe penalizarea persecuţiilor împotriva evreilor. Cele mai ample şi severe anchete au fost organizate împotriva agenţilor Biroului din Chişinău şi ai Sub-birourilor din Basarabia, care au fost implicaţi în torturarea şi executarea unor cetăţeni sovietici. Ion Palade a fost anchetat mai mulţi ani la rând pentru activitate anticomunistă, dar rolul său, cu adevărat important, în organizarea deportărilor şi lagă­relor, a fost slab documentat. În fine, Aurel Leon şi Emil Ghiurţ au fost anchetaţi superficial, pentru că Se­cu­ritatea avea alte planuri cu ei: i-a şantajat pentru a-i recruta. Ghiurţ a semnat două angajamente, unul în 1949, altul în 1955, dar nu a dat randament. Aurel Leon, în schimb, a fost, pentru Securitate, o carte câştigătoare.

Contabilul la Şcoala de Tractorişti, şantajat: ori, ori

După război, Aurel Leon a plecat la Bucureşti, unde a lucrat pentru mai multe ziare, dintre care „Drapelul“, oficiosul PNL - Tătărăscu. S-a pus în slujba noilor organe informative, din România comunistă, executând „mul­te misiuni“ până în 1950, după cum singur mărturisea într-o autobiografie dată la Securitate. În 1950, a cerut permisiunea să se întoarcă la Iaşi, unde se afla familia. Acolo s-a între­ţinut o vreme din munca la câmp, construcţii şi alte meserii necalificate. Securitatea l-a redescoperit pe post de contabil la Şcoala de Tractorişti din Iaşi. De data aceasta a pregătit recru­tarea cu acte în regulă. Planul de măsuri prevedea o întâlnire legendată, arestarea secretă şi atragerea spre colaborare pe bază de material compromiţător. În ziua de 23 mai 1954, locotenentul de Securitate Ovidiu Teo­dor s-a prezentat la Şcoala de Trac­torişti la 8 dimineaţa, i-a arătat lui Leon o legitimaţie de la Arhivele Sta­tului şi l-a invitat la arhive pentru a clarifica o situaţie din perioada ga­zetăriei. La intrarea în maşină, jurna­listul devenit contabil a fost lămurit că, de fapt, este invitat la Securitate. Acolo a fost anchetat de lt. I. David, conform unui chestionar pregătit di­nainte, pentru a fi evidenţiate elemen­tele compromiţătoare din biografie.

Conform raportului de recrutare, lui Aurel Leon i-au fost expuse două va­riante: „1) Prima variantă constă în aceia de a colabora cu organele Secu­rităţii Statului în vederea reabilitării sale. 2) Trimiterea în faţa justiţiei pentru faptele comise şi activitatea ce acesta a depus“. Şi continuă raportul: „Pus în faţa acestei situaţii, susnumi­tul şi-a ales prima variantă“. A semnat angajament, a primit numele conspi­rativ „Stan Virgil“, i s-a făcut instructaj şi s-a fixat deja prima întâlnire.

Aşadar, Aurel Leon a fost constrâns să semneze angajament, trecutul fiindu-i ca o piatră de moară. A urmat însă o lungă perioada de colaborare, până la finalul regimului comunist, şi rămâne întrebarea dacă ziaristul a colaborat doar de frică. În dosarul său de reţea sau în dosarele informative ale urmă­riţilor se găsesc lungi tabele cu sume încasate de la Securitate.

Unele note informative sunt „de bine“, simple profiluri de felul celor publicate în cărţile sale, altele arată zel în acord cu misiunea Securităţii. Întâi de toate, a fost folosit de organele de anchetă pentru a contribui la deconspirarea activităţii şi agenţilor Secţiei a II-a a Marelui Stat Major şi ai Birourilor Statistice Militare. Nota sa despre Sub-biroul Statistic din Iaşi, ataşată la dosarul Octav Cădere, este, deocamdată, singura sursă de informaţie pri­vind activitatea structurii în vremea când a fost condusă de Leon.

Anturajul lui era de folos Securităţii

O a doua zonă în care serviciile lui Aurel Leon au fost folosite intens a fost aceea a fostelor partide democratice. Ofiţerii de Securitate observau cu satisfacţie că Leon are un anturaj ext­ins şi că a reuşit să se apropie de membri marcanţi ai partidelor „bu­ghezo-moşiereşti“ (de ex. profesorii Vasile Răşcanu şi Paul State). Motiv pentru care era făcută propunerea de trecere în categoria agenţilor (1956). Securitatea a fost mulţumită şi în pe­rioada următoare de activitatea lui „Stan Virgil“, fiindu-i apreciată punctualitatea, eficienţa cu care rezolva sarcinile şi calitatea informaţiilor (care s-au confirmat prin verificări din alte surse). În 1959, oferea o lungă listă de foşti membri ai partidelor istorice de la care putea obţine informaţii. În 1960, ofiţerul care îl coordona scria într-o caracterizare: „A fost dirijat în acţiuni concrete cum a fost de exemplu acţiunea Diaconescu E. (fost inspector şcolar PNL-ist şi cer­ce­tător al Academiei n. red.), Gheor­ghiu (Traian, profesor universitar, membru PNŢ, n. red.), Chiper (probabil Gh., avocat, membru PNŢ, n.red.) şi alţii, unde a dat materiale de bună calitate, pe urma cărora materiale in­formative s-a trecut la arestarea acestor elemen­te, acestea au fost trimise în justiţie şi condamnate“.

Deodată, a rupt legăturile

În 1966, Aurel Leon a intrat la „Cronica“. Din acel moment a început să lipsească de la întâlnirile cu ofiţerul de legătură, iar la începutul lui 1967 nu a mai furnizat nici o notă, consi­derând că şi-a făcut datoria faţă de Securitate. În toamna lui 1967, apare o chitanţă la dosar, semn că a fost reluată colaborarea. Apoi altele. Ofi­ţerul de Securitate consemnează că „Stan Virgil“ a furnizat multe note despre istoricul Alexandru Zub. Prin poziţia de la „Cronica“, Aurel Leon avea acces la lumea literară şi artistică. A fost direcţionat, pe parcursul anilor ’70, spre Nicolae Carandino, Adrian Pascu, Alexandru Ivasiuc, Nicolae Breban, George Pruteanu, Mihai Ursachi (se remarcă notele despre bunul său prieten Ursachi). Urmează noi recompense băneşti şi noi note. În 1980, dovedeşte „acelaşi interes pentru munca informativă“. În 1984, dă semne de oboseală din cauza problemelor din familie, dar este lăudat în continuare de Securitate pentru rolul jucat în diferite urmăriri informative. Sunt cerute de la alţi informatori note despre Aurel Leon, pentru ca Securitatea să fie sigură că ziaristul rămâne loial. Nu putea lipsi din cazul Ion Caraion. Ia bani şi este dirijat şi în a doua parte a anilor ’80. În 1987, dă note despre pictorii din Iaşi. Ultima intrare de la dosar este o chitanţă din 08.12.1988, cu suma de 300 de lei, suma clasică pe care o primea. În 1991 a devenit colaborator permanent la „Monitorul“, sperăm că de data aceasta fără misiune informativă. Pe dosarul său, cineva a consemnat că a decedat în 1996. Acum dosa­rul se găseşte în arhiva CNSAS şi este la dispoziţia cercetătorilor.

------

Câteva precizări din partea redacţiei

În 1991, la vârsta de 80 de ani, Aurel Leon se alătura tinerei echipe care edita atunci cotidianul „Monitorul“. Era singurul reprezentant în viaţă al jurnalisticii interbelice, un interval de timp care, pentru acele vremuri, părea a fi un simbol al libertăţii şi curajului gazetăresc. Funcţia sa în cadrul cotidianului a fost onorifică. Nu participa la şedinţele de sumar sau la dezbaterile privitoare la politica editorială a ziarului. Semna în fiecare zi, în pagina de Opinii, „Cafeaua de dimineaţă“, o rubrică în care aducea în atenţie figuri care au marcat în ultimul secol îndeosebi viaţa culturală a Iaşului. Actori, scriitori, muzicieni, artişti şi critici de artă au fost prezentaţi în lumini călduroase, edulcorate de scurgerea timpului. Toate aceste personaje au făcut şi obiectul a mai multor volume din „Umbre“, de asemenea o carte de evocări scrisă pe parcursul a peste zece ani. Ultimii cinci ani - a murit pe 3 octombrie 1996, la vârsta de 85 de ani - a păstrat, cel puţin în scris, o distanţă apreciabilă faţă de lumea politicii. Nu s-a pronunţat pe asemenea teme şi a evitat discuţiile privitoare la Securitate şi regimul comunist. S-a refugiat în lumea amintirilor şi a reuşit să câştige simpatii printre mulţi cititori iubitori ai Iaşului de odinioară. „Ne făcea să credem că Iaşul este o rezervaţie naturală de îngeri“, spunea un ziarist în necrologul publicat la moartea sa. De altfel, multe personalităţi culturale din 1996 au deplâns dispariţia sa.

Aurel Leon a fost, după cum se vede, un maestru al disimulării. Aflăm abia acum că a avut o viaţă paralelă, întunecată. Dezvăluirile sunt cu atât mai şocante cu cât nimeni nu bănuia o asemenea posibilitate. Sunt şi o dovadă că secretele nu pot fi luate în mormânt. În urma sa rămân foarte multe „Umbre“.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri