O tânără, spaima hoţilor de buzunare din Iaşi. Povestea captivantă a Georgianei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

O tânără, spaima hoţilor de buzunare din Iaşi. Povestea captivantă a Georgianei

GALERIE
incognitohoti buzunare
  • incognito
  • hoti buzunare
- +

O tânără poliţistă este spaima hoţilor de buzunare care "operează" în tramvaiele şi autobuzele din Iaşi. În vârstă de numai 35 de ani, cunoaşte toţi hoţii de buzunare din Iaşi, iar aceştia îi ştiu de frică de-a binelea. Mai mult, tânăra, Georgiana, îşi poate da seama de identitatea hoţului fie şi numai după modul acestuia de a fura, descris în plângere. Ba chiar poate să îşi dea seama dacă printre hoţii din Iaşi a intrat unul "nou". Cum a ajuns la această performanţă, este o poveste de-a dreptul captivantă. "Ziarul de Iaşi" v-o prezintă, pe larg în rândurile de mai jos!

 

Georgiana, care ne-a cerut să nu-i publicăm nici numele întreg, nici vreo poză cu ea, din motive lesne de înţeles, spune că şi-a urmat visul din copilărie, acela de a deveni poliţistă. Ea este unul dintre cei mai apreciaţi poliţişti la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipale din Iaşi. "Am aproape 15 ani de muncă în branşă. Am devenit poliţistă, pentru că asta a fost dorinţa mea de când eram mică", spune ea. Jurnaliştii „Ziarului de Iaşi” au vrut să afle cum decurge o zi din viaţa unui om care se află mereu într-un joc continuu "de-a şoarecele şi pisica" cu hoţii de buzunare din Iaşi. "O zi începe cu organizarea sarcinilor din ziua respectivă şi documentarea cu privire la ceea ce s-a întâmplat în ziua precedentă. După asta, investigaţii şi supravegheri. Aici nu ai timp să te plictiseşti. Vii dimineaţa la opt, şi nu ştii când a trecut timpul, şi trebuie să pleci acasă. Totuşi, poţi oricând să pleci pe teren. Programul unui poliţist de la investigaţii criminale este non-stop, poate fi sunat oricând pentru o misiune. Este un program făcut de infractor", a zis poliţista.

Femeile sunt ţintele preferate

În 2018, o grupare infracţională, alcătuită din tineri hoţi din Păcureţi şi Cantemir, adică zece minori între 14 şi 16 ani, a comis o serie de infracţiuni, printre care şi furturi auto, şi tâlhării. "Aceştia au primit 30 de zile de arest preventiv, cu toate că erau minori. La modul în care acţionau, nu mai puteai spune că erau consideraţi copii. Minorii proveneau din familii cu un trecut asemănător", îşi aminteşte tânăra. Ea spune că a fost una dintre cele mai impresionante misiuni la care a luat parte.

"Când suntem în misiune, lucrăm în echipă. Este nevoie de o colaborare foarte bună şi de un plan stabilit împreună cu toţi. Atunci când vrei să prinzi un infractor în flagrant, trebuie să te documentezi cu privire la zona în care acţionează. De asemenea, începi să-i urmăreşti, le înveţi obiceiurile şi faci asta mai multe zile la rând, până când poţi efectua flagrantul. Pentru prinderea hoţilor se foloseşte un complex de tehnici specifice. De obicei, putem face astfel de misiuni atunci când nu avem mult de lucru la birou. La prima intervenţie nu am simţit frică, ci emoţii. Aveam o echipă profesionistă şi nu aveam de ce să-mi fie frică, dar aveam fluturi în stomac", ne-a explicat tânăra.

"Anul acesta au avut loc 17 infracţiuni în municipiul Iaşi. De la furt din genţi până la cel din buzunare. Aş putea spune că femeile sunt cele mai predispuse furturilor, pentru că nu se pot apăra, iar hoţii de buzunare caută ţinte vulnerabile. Niciodată nu vor acţiona asupra unui bărbat de 1.80 m, pentru că ştiu că nu au nicio şansă. În ultimul timp, peste 80% dintre infracţiuni au avut loc din cauza celebrului rucsac în spate. Victimele sunt în general studenţi. De asemenea, hoţii de buzunare sunt destul de uşor de recunoscut, pentru că au un comportament haotic şi analizează foarte bine persoanele din jur care pot deveni victime. Ideea e că nu poţi acuza un hoţ de buzunare decât dacă-l prinzi în flagrant. Abia după aceea este băgat în arest şi ai satisfacţia că l-ai capturat", a adăugat.

"Hoţii voiajori", greu de prins

Meseria de poliţist, mai ales pentru o femeie, implică şi momente grele în care este nevoie de decizii complicate. Georgiana spune că nu a împuşcat niciodată un hoţ. "Nu am tras niciodată într-un infractor. Asta pentru că, de obicei, furturile au loc în locuri publice, şi dacă aş fi tras cu arma, riscam să rănim oameni nevinovaţi. Din acest motiv, folosim mijloacele de imobilizare şi tehnici speciale pentru a-i putea prinde pe hoţi. Infractorii cunosc limita dintre furt (doar sustragi bunuri de la o persoană) şi tâlhărie (sustragi bunuri de la o persoană, dar foloseşti forţa).

De aceea, nici ei nu riscă prea mult în public, motiv pentru care-i au pe "şuţi" (cei care ţin de şase sau le păzesc spatele). Bine, ei mai folosesc şi expresia "să ţină tira" care înseamnă acelaşi lucru, adică "să le ţină de şase", a explicat Georgiana. Hoţii cel mai greu de prins sunt cei "voiajori". Aceştia vin din altre oraşe, fură, apoi pleacă înapoi acasă.

"Era vorba despre un bărbat şi o femeie din Târgu Frumos care veneau dimineaţa în Iaşi şi plecau seara. Cei doi hoţi acţionau în Kaufland şi Lidl unde furau din buzunarele oamenilor. Aceştia erau cunoscuţi în afara graniţelor, motiv pentru care acum acţionau în România, unde nu erau ştiuţi. Au crezut că aşa pot scăpa, dar nu au avut şanse. Mereu există «hoţi voiajori», adică cei care vin din alte oraşe. În ultimii doi, trei ani, am avut contact cu persoane noi care ne-au determinat să ne diversificăm mijloacele de investigaţie, să creăm legături între ei, pentru a-i putea identifica", a explicat poliţista.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Temă

Cătălin ONOFREI

Temă

Test de reflecţie cognitivă: deliberare versus intuiţie.

Filmuletul zilei

opinii

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Ciprian IFTIMOAEI

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Articolul din această săptămână, ceva mai tehnic decât precedentele, demonstrează cu date statistice că, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, nu a existat o criză a forţei de muncă în judeţul Iaşi.

New York, metropola vizionară

Mihai DORIN

New York, metropola vizionară

Conduita americană în raport cu celelalte civilizaţii ale lumii are şi o inevitabilă dimensiune imperială, însă felul în care ei au înţeles să valorifice cultura, rafinamentul, patriotismul, şi, nu în ultimul rând banii cetăţenilor în serviciul public, mărturiseşte despre măreţia naţiunii şi despre spirit vizionar. Pentru că în niciun alt loc din lume, patrimoniul cultural nu s-a îmbogăţit precum în America, prin râvna şi voinţa liberă a cetăţenilor educaţi şi prosperi. Statul este doar managerul acestui concept cultural.

pulspulspuls

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Băbăetee băă, pfiu, pfiuu, pfiuuuu.... Ia’n fiţi atenţi aicea la băiatu’ pe ce se mai cheltuie bănuţul ieşenilor, că poate pe asta nu o ştiaţi! 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.