De peste trei decenii trăim într-o perpetuă perioadă de instabilitate politică, cumulată și cu o inconsecvență în plan economic într-un timp de rapide schimbări. Cine a ținut pasul, cine a avut deschiderea către viitor, a investit cu cap, a mers înainte şi a progresat, cine nu, a rămas de căruță, cum este cazul României, care nu a reușit nici să se adapteze, nici să-şi vadă interesele.

Și totul a pornit de la instabilitatea politică și administrativă, de la orgolii şi incompetență! Dacă la președinți stăm bine, în sensul că fiecare și-a dus mandatul ori mandatele la capăt, la prim miniștri, doar Italia pare să ne fi întrecut! Din decembrie 1989, s-au succedat la Palatul Victoria nu mai puțin de 18 prim miniștri, cu 34 de guverne. Doar trei dintre aceştia au avut mandate complete, în rest, de la câteva luni, la maxin un an, doi, trei.

Ce fel de politică, ce fel de strategie, ce predictibilitate! Unde și când să se mai nască un gând de viitor, eventual îndrăzneț? Ce să mai vorbim de consescvență în politica economică şi socială ori în cea de educație și învățământ! Să luăm câteva exemple! La Cultură am avut 33 de miniștri, la Finanțe 31, la Educație 29, la Sănătate 27. Sper că am numărat bine şi chiar dacă am greșit cu unul sau doi, numărul lor nu schimbă cu nimic susținerea ideii de mai sus. Mai adăugăm că, la putere a fost și stânga, și dreapta, aproape un număr egal de ani.

Rezultatul? O țară distrusă economic, cu un nivel de trai extrem de scăzut, o țară care s-a împrumutat permanent, astfel că am depășit 50 la sută din PIB, o țară care se situaeză pe ultimele locuri în Europa la aproape toate capitolele şi a cărei voce nu se mai aude în sistemele și instituțiile  europene.

La sfârșit de an 2021 ne-am urat multe, am sperat și încă mai sperăm că anul 2022 va fi mai bun, că Guvernul își va face datoria așa cum a promis, că va rezista presiunilor și chiar se va apuca de reforme. Sper să nu ajungem şi anul acesta la concluzia că: speranța moare ultima! Nu ştiu dacă o fi mult sau o fi puțin, dar acest Guvern va avea la poartă, la ușă, în conturile Băncii Naționale 30 de miliarde de euro de la UE, la care mai adăugăm miliardele noastre, din impozite și taxe. Spre binele țării, mă rog să-i cheltuiască cu cap și eficient.

Din nefericire, când privesc în urmă, nu văd nimic bun, iar înainte încă sunt nori și ceață. Eu încă mai sper că va veni şi ziua în care soarele va răsări şi pentru noi, trezindu-ne din “somnul cel de moarte”!