anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 27.05.2022

O vedetă cu două facultăţi terminate a ajuns să doarmă în cimitir după ce a rămas fără bani

GALERIE
Laraine McHendrie Decaire
  • Laraine McHendrie Decaire
- +

O fostă înotătoare în vârstă de 64 de ani a ajuns să doarmă în cimitir după ce a rămas fără bani și nu s-a calificat pentru a primi o locuință socială. Drama sa i-a sensibilizat pe oameni care au reușit să strângă zeci de mii de euro ca să o ajute pe fosta sportivă.

Laraine McHendrie Decaire a urmat prestigioasa universitate McGill din Montreal, dar şi Universitatea din Londra. A avut însă mari probleme cu banii şi a fost nevoită să îşi vândă apartamentul, dar şi toate bunurile, potrivit as.ro.

”Mi-am pierdut toţi banii. Am ajuns în situaţa asta, de fapt, din cauza schimbărilor din sistem, a furtului, a fraudelor şi a altor lucruri de acest fel. Am cotizat la sistemul de pensii, probabil, de la vârsta de 14 ani, când încă eram la şcoală. Am început să muncesc de la 11 ani.

Din nefericire, au luat decizia de a schimba vârsta de pensionare. Aceasta a fost mărită la 66 de ani. Aşa că, cele două pensii pentru care am plătit, au fost decalate. În acest moment nu sunt eligibilă să primesc bani. Este o lume complet diferită acum. Am aşteptat cu nerăbdare pensia, pentru care am cotizat, dar sistemul mi-a luat-o”, a povestit Laraine Decaire pentru MyLondon.

Aceasta a mărturisit că a primit ajutor de la un preot.

"La început, dormeam pe o bancă la biserică. Un preot m-a lăsat să stau acolo. Am înţeles că asta se va întâmpla pentru un număr de ore pe noapte", a mai spus Laraine McHendrie-Decarie.

Laraine McHendrie Decaire a reprezentat Marea Britanie şi Canada în concursurile internaţionale din anii '80. S-a retras din activitate în 1990 şi a lucrat apoi, în diferite ţări, ca bonă şi ca asistentă socială.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

Cosmin PAȘCA

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

A se observa formularea în context a profesorului: autostrada „este un mijloc ca EU să ajung undeva”. Cu alte cuvinte, pentru Bulai şoseaua rapidă are un singur sens, spre Iaşi. Oraşul e văzut ca o grădină zoologică, oamenii stau aici într-un ţarc, din care n-au voie să iasă. Pot fi însă vizitaţi, ideal când începe bâlciul de Sfânta Parascheva.

opinii

New York şi Alabama. Un circuit epic

Codrin Liviu CUȚITARU

New York şi Alabama. Un circuit epic

Prin povestirile lui, Capote a avut, în mod evident, o influenţă hotărâtoare asupra a ceea ce s-a numit proza minimalistă americană din ultima jumătate a secolului XX. Acest tip de epic se concentrează pe frânturi din existenţa imediată, pe care le explorează nesofisticat şi totuşi artistic. Viziunea naratorului minimalist e pragmatică, evitând, din start, construcţiile monumentale ale romanului tradiţional, căutarea adevărurilor majore ale lumii sau elucidarea codurilor absconse şi derutante din istorie.

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

George ŢURCĂNAŞU

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

Când ai într-o regiune devenită fundătură prin proiectarea şi construcţia statului naţional, respectiv o aglomeraţie urbană de 400-450 mii de locuitori, ce ar fi singura capabilă să gestioneze fluxuri importante la nivel regional şi să polarizeze cât de cât regiunea, atât cât să-i creeze o minimă stabilitate şi coeziune teritorială, nu o izolezi din cauză că nu i-ar fi Bucureştiului de folos nu ştiu ce autostradă, ci faci eforturi să o deschizi către lume.

Întâmplările lui Nobel (I)

Bogdan ILIESCU

Întâmplările lui Nobel (I)

„All things are ready, if our mind be so.” (Toate lucrurile sunt pregătite, dacă şi mintea noastra este.) - William Shakespeare, Henry V

pulspulspuls

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Două vorbe mai relaxate pe astăzi, dacă tot e joi, despre unul din evenimentele notabile care au loc în aceste zile în târg, stimaţi telespectatori şi drăguţe telespectatoriţe: selecta adunarea arhitecţilor de pe tot rotogolul ţării şi, de ce nu, chiar al Evropii şi al planetei. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.