O viață de om pe scena Naționalului ieșean. Cum era teatrul pe vremea lui Ceaușescu? Portretul actorului premiat UNITER pentru întreaga carieră

Pentru Emil Coșeru, teatrul nu este doar o profesie, ci o misiune de-o viață, marcată de efort continuu și pasiune. „Timpul trece peste noi, dar a trecut cu bucurii, cu tristeți și cu lacrimi, cu sânge, așa cum se face teatru”, a mărturisit actorul.

Distins anul acesta, la cea de-a 33-a ediție a Galei Premiilor UNITER, cu Premiul pentru întreaga activitate, Coșeru a contribuit nu doar pe scenă, ci și în formarea tinerelor talente, fiind profesor la Facultatea de Teatru din Iași pe care a readus-o la viață în 1990, alături de alți colegi. „Muncă” – așa a rezumat Emil Coșeru semnificația premiului UNITER pe care l-a obținut în acest an.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

O viață în slujba teatrului ieșean: 56 de ani de scenă, 130 de roluri

 În cei 56 de ani de activitate la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, din 1969 până în prezent, Emil Coșeru a avut 130 de roluri, potrivit datelor prezentate pe site-ul instituției. De la Treplev din „Pescărușul” în 1969, până la Oedip în 1994, Domnul Smith din „Cântăreața cheală” în 2015 și Vasilescu din „Hardughia” în 2025, de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii, actorul a dat viață unui număr remarcabil de personaje.

A avut primul rol la 21 de ani, când spune că era „ca pana corbului”. Acum, după mai bine de 50 de ani, Emil Coșeru schimbă termenul de comparație. „Acum sunt ca neaua”, a spus actorul în vârstă de 77 de ani.

Dintre atât de multe roluri, Emil Coșeru a explicat că, în calitate de actor, ultimele „îți sunt cele mai dragi, pentru că le ai încă în cap, le știi, sunt sub piele”. Astfel, și-a amintit de Ion din „Năpasta” (2020) – pentru care a și fost nominalizat la UNITER în urmă cu trei ani, de tatăl din „Când fericirea se află în trecut” (2020), dar și de roluri mai vechi, precum Don Juan (1975 și 1998), Atahuallpa (1975), Treplev (1969) și Faustino (1969).

„Eram un tânăr de vreo 21 de ani. Am fost cel mai tânăr și din clasă și din teatru. A fost o fericire pentru mine să joc rolul lui Treplev, care a rămas în istoria Teatrului – atât debutul meu, cât și montarea Cătălinei Buzoianu, care a schimbat fața teatrului românesc”, a declarat Emil Coșeru, pentru „Ziarul de Iași”.

 Mintea actorului e ca un computer: rolurile nu se uită

 Despre cum a ales drumul actoriei, Emil Coșeru a spus simplu că familia sa avea o plăcere în a asculta muzică și a citi cărți, iar tatăl făcea un fel de teatru popular. „Bineînțeles că m-am molipsit de la el”, a mărturisit acesta.

După cele cinci decenii în brațele teatrului, Coșeru a explicat că, pentru el, nu există vreun secret în a reține rolurile. Este doar vorba despre un exercițiu pe care l-a practicat zi de zi.

„Mintea omului e ca un computer, iar în momentul în care tu repeți la un spectacol ești setat pe rolul nou, iar celălalt e depozitat undeva în spate. Chiar dacă se întrerupe spectacolul o lună de zile, tu știi toată mișcarea, iar de foarte multe ori știi și textul”, a spus Emil Coșeru.

Emil Coșeru: „Și acum ca și atunci, arta nu are bani”

 Mai bine de o treime din cariera s-a de actor a avut loc în perioada comunismului. Ce s-a schimbat de atunci și până acum în lumea teatrului? „Și acum ca și atunci, arta nu are bani”, a explicat Emil Coșeru. El susține că nici conducătorii din perioada comunismului, dar nici cei de acum nu înțeleg „ce înseamnă rolul artei și nu știu cât de mult ar câștiga atât ei, cât și țara, dacă ar finanța-o”.

„Atunci era și cenzura, care acum nu mai e. Țin minte că aveam 3-5 vizionări cu cei de la partidul comunist ca «să scoți aia» și «să pui aia». Nu aveai voie să faci cruce, băieții nu aveau voie să aibă părul lung, nu aveai voie să aprinzi lumânări pe scenă sau să vorbești despre biserică”, a povestit actorul Naționalului ieșean.

Un astfel de exemplu este spectacolul „Hardughia”, semnat de dramaturgul Mircea Radu Iacoban, care, după mai bine de patru decenii de la interzicerea sa, a revenit pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, în regia lui Ovidiu Lazăr, la începutul lunii mai 2025. Piesa a fost interzisă în anul 1981, după doar câteva reprezentații susținute la Teatrul Național din Iași (regia Dan Nasta) și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (regia Călin Florian). Motivul? Era un text care deranja prin aluzii transparente la abuzurile de putere, prin tematica sa incomodă și prin luciditatea cu care reflecta societatea comunistă.

„Au fost vreo două vizionări, iar pe vremea aceea era un nume celebru – Dumitru Popescu, zis «Dumnezeu», care spunea ce să tai, ce să înlocuiești. După două spectacole, a fost desființat. Acum l-am reluat, dar parcă e ca astăzi. Așa cum atunci epoca Dej a distrus Academia Mihăileană, cei de acum vor să distrugă Cubul. E o legătură nemaipomenită. Se repetă istoria. Vor să mute Cubul și să facă nu știu ce restaurante sau cafenele în jurul Uzinei cu Teatru. Ce prostie!”, a declarat Emil Coșeru.

 După 56 de ani pe scenă, Emil Coșeru apără Teatrul Cub și generațiile tinere

 În cazul meseriei de actor, acesta a spus că un rol important îl joacă norocul, întrucât „dacă ai noroc, bine, dacă nu, trebuie să aștepți până vine cartea câștigătoare”. O carte câștigătoare pentru Emil Coșeru a fost și faptul că a putut preda tinerilor actori, lucru despre care a mărturisit că „a fost o mare bucurie”.

„Ai de învățat de la ei. Ei vin total inocenți, nu știu nimic despre teatru, sau au văzut teatru, au fost contaminați de molima asta. Încep ca orice copil să meargă pe două picioare, să spună «mama» și «tata», să întindă mâinile, să te îmbrățișeze”, a precizat acesta.

Deși urcă pe scenă de 56 de ani și are 130 de roluri la activ, Emil Coșeru nu s-a plictisit niciodată de teatru, explicând că dacă iubești ceea ce faci nu te poți sătura niciodată.

„Multă lume așteaptă pensia ca să se odihnească. Și eu am ieșit la pensie, dar nu ai cum să te odihnești. Cei din politică vor să îi scoată pe cei bătrâni. S-a și discutat în urmă cu vreo 10 ani când au zis că și cei tineri își pot pune o barbă, se pot machia ca să joace un personaj”, a declarat actorul Naționalului ieșean.

Din 1969 până în prezent, Emil Coșeru a explicat că publicul a evoluat, iar ieșeanul care vine în sala de spectacole „e exigent, compară spectacolele pe care le-a văzut”. Problema este, însă, potrivit actorului, că și publicul care nu intră în sala de spectacole își dă cu părerea. Aviz celor care „nu intră în sala de spectacole, în sala Teatru Cub, dar au au păreri și spun că trebuie schimbat, fiindcă din punct de vedere estetic le rănește ochiul”.

„Ei nu știu ceea ce înseamnă o sală de teatru cum e Cubul, câte premii s-au luat, ce regizori au montat acolo. Ca primar, trebuia să iubești această uzină de spectacole atât de frumoase. Ei vor să vină în Sala Mare ca doamnele să își etaleze toaletele, să își lase șoșonii la garderobă, să își poarte blana prin sala teatrului, dar în Sala Cub nu intră, cu toate că urlă și țipă la noi să mutăm Cubul”, a afirmat Emil Coșeru, în contextul în care Teatru Cub ar putea fi înlocuit cu gazon și mutat de lângă clădirea principală a Teatrului Național.

Despre cel mai longeviv actor al Naționalului ieșean

 Emil Coșeru s-a născut la Tecuci, pe 23 noiembrie 1947. A absolvit în 1969 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, la clasa profesorilor Moni Ghelerter și Zoe Anghel Stanca, debutând în același an în rolul Treplev din „Pescărușul” de A.P. Cehov.

Între 1990 și 1993 a fost director adjunct al Teatrului Național din Iași, iar între 1982 și 1984 a activat ca profesor și regizor în Gubbio (Perugia, Italia). În 1990, a reînființat școala ieșeană de teatru în cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași, unde este în prezent conferențiar universitar doctor. În 2018, i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al orașului Tecuci.

Pe lângă activitatea teatrală, Emil Coșeru a jucat în numeroase filme, printre care „Ciprian Porumbescu” (1973), „Cantemir” (1975), „Vlad Țepeș” (1979), „Drumul oaselor” (1980), „Burebista” (1980), „La răscrucea marilor furtuni” (1980), „Trandafirul galben” (1982), „Masca de argint” (1985), „Un bulgăre de humă” (1990) și „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007).

A fost distins cu numeroase premii la festivaluri studențești, printre care Premiul oraşului Torino, Premiul Radio Iaşi, Premiul pentru cel mai bun spectacol (Festivalul Primul rol, Iaşi, 1998), Premiul de interpretare masculină (Festivalul Primul rol, Iaşi, 2000), Premiul special al juriului (Festivalul Naţional Studenţesc, Bucureşti, 1999) și Premiul de interpretare masculină (Festivalul de teatru scurt, Oradea, 1987). În 2025, a primit Premiul pentru întreaga activitate din partea UNITER. În 2002, a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, conferit de Președinția României. A susținut turnee în Germania, Italia, Grecia, Rusia, Polonia, Ucraina și Coreea de Sud.

Publicitate și alte recomandări video