Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O viață plină de huzur

GALERIE
Nichita Danilov
  • Nichita Danilov
- +

La un moment dat, unii vor trăi pe pământ, iar alţii, cu sau fără voia lor vor popula cosmosul. 

Din când în când, o dată la o sută de ani, la două sute, la un mileniu, câte un androgin, autosatisfăcându-şi poftele empatice şi sexuale sub diferite forme, va simţi nevoia să aducă pe lume o progenitură, care să semene cu el; iar naşterea va avea loc pe gură, pe ochi, prin urechi, prin anus, prin vulvă sau prin nări, sau, de ce nu, direct de pe scoarţa cerebrală, de unde se va ridica asemenea unei flori a unei specii de plante rare ce înflo - reşte doar atunci când configuraţia zodiilor pare a fi de bun augur. * Lumea viitorului nu e aşa de simplă şi de luminoasă cum pare. Iată ce scrie Hotnews legat de această chestiune: „În 2016, oamenii de ştiinţă de la Universităţile din Kyoto şi Tokio au utilizat celule stem pentru a creşte o malformaţie asemănătoare cu o ureche umană de adult pe spatele unui şobolan, obiectivul cercetărilor fiind oferirea unei alternative pentru repararea chirurgicală a feţelor umane desfigurate în accidente şi a feţelor copiilor care s-au născut fără urechi.“ Vă daţi seamă cum ar fi fost exploatat acest experiment de către vechea securitate?

Trecem însă mai departe, la un alt experiment: „În ianuarie 2017, Salk Institute a creat un embrion hibrid, omporc, prin injectarea de celule umane stem într-un embrion de porc. Embrionul a continuat să se dezvolte, integrând celulele umane“. „Dincolo de reuşita tehnologică – continuă Hotnews –, posibilitatea alterării într-o asemenea măsură a identităţii genomului uman creează pe de-o parte nelinişte din perspectiva posibilităţilor de evoluţie a unor asemenea modificări şi a influenţei asupra a ceea ce astăzi reprezintă o fiinţă umană, iar pe de altă parte creionează apariţia unor potenţiale categorii de fiinţe, care nu vor fi animale, dar nici oameni...

În măsura în care proporţia de gene participante la constituirea genomului unei himere umane va fi ridicată, comportamentul acesteia va fi aproape uman, inteligenţa şi alte caracteristici făcând dificilă clasificarea lor ca simple animale, de exemplu. Deocamdată orice formă de hibridizare este interzisă oficial, dar pe măsură ce vor fi tot mai evidente avantajele creării unor himere pentru transplantul de organe faţă de situaţia existentă în prezent, probabil se va ajunge la crearea unei pieţe negre paralele, exact cum există acum pentru traficul de organe umane pentru transplant.“

* Pornind de aici, noii adepţi ai teoriei lui Darwin sunt de părere că programul conform căruia a evoluat specia umană, dar şi celelalte specii, ar trebui să sufere anumite ajustări. Şi anume plecând de la reproducerea asexuată la reproducerea sexuată, ei au tras concluzia că prima categorie a pierdut considerabil teren în faţa celei de-a doua, dar că a sosit momentul de răscruce al omenirii pentru a întoarce natura, inclusiv natura umană, înapoi la origini. Reamintim că reproducerea sexuată este procesul de înmulţire a organismelor biologice (unii filozofi de orientare post-modernistă susţin că în eter există şi componente ontologice ale unui program foarte bine structurat!) prin organe sexuale. Noii adepţi ai teorie darwiniste vor să întoarcă regnul vegetal şi animal la un singur numitor.

Experienţele făcute pe gândacii Colorado şi pe şoareci de laborator au dat rezultate încurajatoare pentru a fi continuate şi pe alte grupe de animale, pe macaci şi, bineînţeles, pe diverşi reprezentanţi ai Homo Sapiens. Plecând de aici, noii adepţi au ajuns la concluzia că singura şansă a supravieţuirii speciei umane, poate şi a altor specii, e întoarcerea la reproducerea organismelor unicelulare şi crearea în jurul lor unui adevărat scut informţional, menit să apere celula de undele nocive, de microparticulele şi microorganismele provenite din mediul ambiant sau din bombardamentul cosmic. Cum în timpul procesului evoluţiei, conform teoriei lui Darwin, organele folosite se dezvoltă, iar cele nefolosite se atrofiază, noii adepţi au propagat – şi asta în perioada pandemiei – ideea sexului de la distanţă, a sexului virtual şi a onaniei stimulate de imagini virtuale. Scopul lor nedeclarat e să obţină prin efectul Placebo o nouă rasă umană, având ca punct de plecare androginii descrişi de Platon în „Banchetul“.

Specialiştii consideră că prin izolare şi prin exacerbarea imaginativă a actului sexual, conform teoriei evoluţioniste, organele nefolosite se vor atrofia, iar cele exacerbate pe cele imaginativă se vor dezvolta luând locul celor existente. Astfel, printr-un autoerotism practicat la scară largă, se vor produce mutaţii interesante, partea masculină devenind feminină şi partea feminină masculină. În momentul însă în care actul autoerotic se va desfăşura în continuare într-un ritm accelerat, se va produce, ca un efect al imaginaţiei acţionat asupra corpului, alte mutaţii şi metamorfoze, astfel încât persoana în cauză se va transforma într-un androgin perfect, înzestrat atât cu organe de reproducere masculine, cât şi feminine.

În Banchetul lui Platon, androginii sunt prezentaţi astfel: „În al doilea rând, cele trei feluri de oameni de pe atunci se înfăţişau, toate trei, ca un întreg deplin şi rotund, cu spatele şi cu laturile formând un cerc; aveau patru mâini şi tot atâtea picioare; singurul lor cap, aşezat pe un gât rotund, avea două feţe întru totul la fel, care priveau fiecare înspre partea ei; patru urechi, două părţi ruşinoase şi toate celelalte pe măsură. Făpturile acestea mergeau, ţinându-se drept şi putând să se mişte înainte şi înapoi, ca şi noi cei de acum, iar când doreau să alerge se foloseau de toate cele opt mădulare ale lor şi se învârteau în cerc, dându-se de-a rostogolul, ca nişte saltimbanci care fac roata aruncându-şi picioarele în sus şi apoi revenind cu ele pe pământ.“ Conform legendei transmise de Platon, androginii au fost primele fiinţe umane ce au apărut pe pământ. Filozoful i-a împărţit în trei categorii, conform combinaţiilor posibile între elementele masculine şi feminine.

Ei arătau ca doi oameni lipiţi spate în spate: două femei, doi bărbaţi şi un bărbat şi o femeie. Androginii, mai spune Platon, posedau o inteligenţă şi o putere de acţiune mult mai mare decât oamenii de azi, putându- şi materializa gândurile. Fiind un pericol pentru zei, aceştia i-au separat, iar puterea şi inteligenţa lor s-a diminuat. În afară de aceasta, oamenii caută să-şi regăsească, alergând o viaţă întreagă, partea dispărută. Iată însă că a sosit momentul când adepţii noii evoluţii darwiniste, cu ajutorul specialiştilor în microbiologie şi IT, să-i readucă din nou la viaţă, întâi în realitatea virtuală, apoi în cea reală. De aici şi insistenţa şi preocuparea pentru educaţia sexuală a noii generaţii, în special a celei ce urmează după noi. De la vârsta preşcolară, copiilor li se va inocula ideea că ei trebuie să trăiască închişi într-o sferă, la distanţă fizică considerabilă faţă de ceilalţi copii, asta deoarece aceştia reprezintă un real pericol pentru ei. Nici la creşe, nici la grădiniţe copiii nu vor mai socializa între ei. Jucăriile şi jocurile vor fi numai individuale. Copiii nu se vor ţine de mână, nu-şi vor vorbi decât cele strict necesare, fiecare va sta în cercul său departe de orice atingere

. Mergând pe această linie, din treapăt în treaptă, izolarea lor se va accentua. La un moment dat chiar şi părinţii vor deveni un pericol pentru sănătatea lor fizică şi mintală. Accesul părinţilor în grădiniţe-internat şi în şcoli-internat va fi permis numai duminica, sau numai o dată pe lună. Sau, de ce nu, o dată la un an. Comunicarea între părinţi şi copii va fi supravegheată de camere video, iar între ei, pentru a nu se infesta, va fi un perete de sticlă sau de plexiglas când vor comunica. Fiind izolaţi unii de alţii, părinţii nu-şi vor mai putea educa în nici un fel progeniturile. Nu le vor putea transmite nici cunoştinţele, nici amintirile, nici gândurile, nici starea lor afectivă. De educaţia copiilor se vor ocupa instituţii specializate şi persoane ajunse la un anumit grad de androginie. Ei le vor arăta calea pe care o au de urmat în viitor. Ajungând la adolescenţă, colcăind de hormoni, viaţa sexuală a acestor tineri va fi mai mult virtuală, decât reală. Ei vor fi încurajaţi să practice onania până când aceasta îi va transforma în androgini. Desigur, procesul evolutiv va fi unul lung şi dificil, nu lipsit de riscuri. Dar până la urmă, prin perseverenţă, experimentul va fi dus la bun sfârşit, şi vor apărea generaţii întregi de androgini. Atunci nu va mai fi nevoie nici de distanţare socială, nici de alte tehnologii şi tehnici pentru a preveni o pandemie. Fiecare persoană îşi va fi suficientă sieşi. Fiecare va trăi închis într-o sferă transparentă, fără să mai comunice la nivel empatic cu ceilalţi. Cum nu vor mai poseda instinct social, distanţa dintre o entitate androgină şi alta va creşte pe măsura evoluţiei.

La un moment dat, unii vor trăi pe pământ, iar alţii, cu sau fără voia lor vor popula cosmosul. Din când în când, o dată la o sută de ani, la două sute, la un mileniu, câte un androgin, autosatisfăcându-şi poftele empatice şi sexuale sub diferite forme, va simţi nevoia să aducă pe lume o progenitură, care să semene cu el; iar naşterea va avea loc pe gură, pe ochi, prin urechi, prin anus, prin vulvă sau prin nări, sau, de ce nu, direct de pe scoarţa cerebrală, de unde se va ridica asemenea unei flori a unei specii de plante rare ce înfloreşte doar atunci când configuraţia zodiilor pare a fi de bun augur. În rest, distanţare cosmică şi viaţă singuratică şi plină de huzur.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri