anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 05.07.2020

O victorie iluzorie a forţei

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +

Revoluţia din 1956 este adânc înscrisă în memoria Budapestei şi a întregii Ungarii.

Prima decadă a lui noiembrie este mereu asociată cu „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”, matricea comunismului internaţional. Însă, începutul acestei luni mai are şi o altă semnificaţie, în Europa Centrală şi de Est: la 4 noiembrie se împlinesc cincizeci şi şapte de ani de la asaltul brutal al armatei sovietice împotriva Budapestei. A fost, în fapt, cea de-a doua intrare, mult mai hotărâtă şi mai violentă, a forţelor URSS în capitala maghiară, după ce prima apariţie nu făcuse decât să stimuleze acţiunile anticomuniste.

Revoluţia din 1956 este prea adânc înscrisă în memoria colectivă a capitalei maghiare şi a întregii ţări pentru a fi uitată, chiar dacă numărul celor care îşi amintesc acele clipe este, pe an ce trece, tot mai mic. Pentru propaganda comunistă, a fost o intervenţie a forţelor sovietice frăţeşti, pentru înlăturarea şi pedepsirea contrarevoluţionarilor care, sprijiniţi de imperialiştii occidentali, voiau să devieze ţara din drumul ei către socialism. Pentru orice observator de bună credinţă, a fost o intervenţie brutală împotriva unei ţări suverane care, deşi începuse să fie sfâşiată de violenţe între forţele fidele regimului şi insurgenţii anticomunişti, ar fi trebuit să-şi poată hotărî singură destinul.

Este o acţiune care înlătură orice iluzii în privinţa atitudinii sovietice faţă de Europa Centrală şi de Est şi a stilului practicat de Moscova în situaţii de criză internaţionale. De altfel, o zi mai târziu – pe 5 noiembrie – URSS transmitea Israelului, Franţei şi Marii Britanii ameninţări ce nu excludeau loviturile nucleare, dacă acestea nu încetau imediat ostilităţile împotriva forţelor egiptene, în criza Suezului. Anticolonialismul convenabil, în afara sferei de influenţă decupate în 1945, se armoniza cum nu se poate mai bine cu colonialismul practicat în interiorul propriului lagăr. URSS s-a dovedit pregătită să folosească forţa în procesul de administrare a domeniului său extern. La prima vedere, este ceea ce marile puteri au făcut şi nu este exclus să mai facă, de-a lungul istoriei. Însă, de această dată, Moscova a dorit să transmită şi un mesaj pentru ceilalţi „sateliţi”: rămâneţi pe linie sau veţi suferi consecinţe teribile.

Protestele ce au dus la declanşarea revoluţiei maghiare fuseseră inspirate de mişcările de stradă din Polonia şi apoi de aşa-numitul „Octombrie Polonez”, care marcase un armistiţiu temporar între populaţie şi noua conducere de la Varşovia, instaurată împotriva voinţei lui Nikita Hruşciov, dar acceptată până la urmă de sovietici. Însă, acest principiu, proclamat de şeful PCUS cu doar câteva luni înainte, la cel de-al XX-lea Congres, avea să provoace tulburări şi mai mari în Ungaria. Populaţia se mobilizează, conducerea de partid reacţionează aberant, în prima fază, la solicitările acesteia, Moscova este nehotărâtă şi, foarte important, radicalismul străzii conduce rapid la insurecţie. Consternarea faţă de modul în care guvernul comunist al lui Imre Nagy, în loc să apere fundamentele regimului, îşi însuşeşte tezele insurgenţilor, precum şi rapiditatea cu care sunt date peste cap „cuceriri” importante ale socialismului îi fac pe sovietici să înţeleagă că, dacă nu acţionează repede şi dur, vor pierde Ungaria.

În ce măsură acest scenariu s-ar fi putut concretiza, în epoca respectivă, este o altă chestiune. Ceea ce contează este faptul că, în 1956, conducătorii de la Moscova îl vedeau posibil. Mai mult, deşi reuşise să-şi înlăture vechii adversari politici de la Kremlin, Hruşciov se simte dator să le arate tuturor că deţine controlul. În fapt, este incapabil să înţeleagă nu doar dinamica societăţii maghiare, ci nici măcar raporturile de putere şi influenţă din interiorul partidului comunist de la Budapesta. La fel se întâmplase, desigur, în cazul polonez. Poate că aceste experienţe i-au condus pe sovietici înspre concluzia că preferabil este răul cunoscut – spre exemplu, continuarea regimului de tip stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în România sau a domniei lui Todor Jivkov în Bulgaria – acesta din urmă a rezistat până la capăt, în 1989. Şi, de asemenea, susţinerea stalinistului Antonín Novotný în Cehoslovacia: regimul său a durat până în 1968, făcând loc Primăverii pragheze – un proces de schimbare blocat printr-o nouă incursiune a tancurilor frăţeşti într-un stat aliat.

Duhul destalinizării nu mai putea fi reintrodus prea uşor în lampă, în Polonia şi Ungaria. Dacă, în primul caz, conflictele politice şi sociale s-au perpetuat, gulaş-comunismul maghiar preparat de János Kádár pare a fi, cel puţin prin longevitatea sa, o victorie a lui Hruşciov. A fost, însă, una iluzorie, aşa cum s-au dovedit a fi cele mai multe dintre succesele comunismului în Europa Centrală şi de Est.   

 
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pornind de la o amintire cu Ionuţ Popa

Nicolae GRECU

Pornind de la o amintire cu Ionuţ Popa

Fotbalul nu trebuie să mai suporte umilinţa vasalităţii faţă de vremelnici politruci pe post de suzerani.

Filmuletul zilei

opinii

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (I)

Eugen MUNTEANU

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (I)

Sunt evenimente sau întâmplări în viaţa fiecăruia dintre noi care ni se imprimă definitiv în memorie datorită semnificaţiei speciale pe care le‑o acordăm. Un asemenea eveniment este, în opinia autorului, cel evocat în rândurile următoare.

Silueta oraşului

arh. Ionel OANCEA

Silueta oraşului

Prima poveste a oraşului, scrisă în secolele XII-X înainte de Hristos, este despre ideea turnului până la cer construit pentru faimă. 

Teologie cu linguriţa (IV)

pr. Constantin STURZU

Teologie cu linguriţa (IV)

Statul are datoria de a veghea la sănătatea cetăţenilor, dar şi de a respecta legi precum cea care vorbeşte despre un "mod autonom" în care se organizează cultele. Nici o reglementare a autorităţilor nu poate aduce atingere unor adevăruri de credinţă, decât dacă se încalcă această "autonomie". Ideea că interesul public poate justifica intervenţia statutului în chestiuni de ordin religios nu este nouă. 

pulspulspuls

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Să începem cu sfârşitul pe astăzi, stimaţi telespectatori, şi să vă oferim ceva de la Bucale, una bucată postare frumoasă a unui bun amic, abil cunoscător al sforăriilor din partidoi. 

Caricatura zilei

Munca în vremea pandemiei

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.