O victorie poate fi ruşinoasă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

O victorie poate fi ruşinoasă

GALERIE
@andone-chipciu-romania-armenia
  • @andone-chipciu-romania-armenia
- +

 

România – Armenia 1-0 (0-0) în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. tricolorii au avut două goluri anulate, au ratat un penalty şi au învins printr-un gol marcat în prelungiri, de Maxim, după aproape 40 de minute de superioritate numerică
 
România: Tătăruşanu – Benzar, Chiricheş, Toşca, Ganea -  Stanciu, Pintilii – Chipciu ’68 – Popa), Băluţă (’74 – Ivan), Stancu (’81 – Maxim) – Andone. Selecţioner: Christoph Daum.
Armenia: Meliksetian – Hambarţumian,  Haroian, Voskanian, Dagbaşian – Malakian (’46 – Edigarian), Hohvanissian –Mhitarian, Pizzelli (’74 – Adamian), Manoian (’57 – Korian) – Barseghian. Selectioner: Artur Petrosian. 
Arbitru: Ivan Bebek (Croaţia).
Cartonaşe galbene: Băluţă, Ivan / Haroian, Voskanian 2
Eliminat: Voskanian (’54)
1-0, min. 90^1:Maxim prelungeşte în plasă şutul-centrare al lui Benzar
 
“Victoria obligatorie”, şlagăr obişnuit în toate galeriile din lume, a căpătat accente de certitudine în seara de ieri, legate de celelalte rezultate din grupa E. Care însemnau că orice rezultat în afară de victorie înseamnă eliminarea pentru tricolori, cu trei etape înainte de finalul campaniei, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria fotbalului românesc. Aşa cum ne aşteptam, Armenia a arătat o altă faţă în comparaţie cu “dezastrul” de la Erevan. Primele ocazii ale tricolorilor au fost destul de palide: acţiuni cursive, finalizări defectuoase, şuturi pripite peste poartă: Chipciu (‘2) şi Stancu (‘9). Dependentă în mare măsură de dispecerul Mhitarian, echipa Armeniei şi-a arătat curând colţii. Play-maker-ul de la Manchester United a găsit rapid o “filtrantă” pentru Barseghian, atacantul armean a ajuns în faţa lui Tărătuşanu, dar portarul nantez este prea experimentat pentru el, reuşind parada salvatoare. Tot de la Mhitarian şi tot sub privirile admirative ale apărătorilor noştri, a venit şi contraatacul frumos cu un-doiul între Barseghian şi Pizzelli. Din fericire, Benzar a revenit în pătrăţica lui, încurcându-l pe brazilianul naturalizat, care a tras pe lângă. Un minut mai târziu, Andone a trimis o lovitură de cap cu pământul peste poartă, iar în min. 38 s-a înregistrat cea mai frumoasă acţiune tricoloră de până atunci: Băluţă a centrat de pe dreapta, Andone, cu spatele la poartă a trimis spectaculos cu călcâiul în poartă. Din nefericire, atacantul de la Depor era şi în ofsaid şi golul a fost anulat.
Cu o Armenie mai puţin periculoasă în faţă, dar fără schimbări în formula de start, tricolorii  au pornit cu mai multă încredere partea secundă. După două-trei încercări de a obţine un penalty, fotbaliştii români şi-au văzut visul cu ochii în min. 55. Voskanian, care avea un cartonaş galben la bord, a respins cu mâna centrarea lui Chipciu, arbitrul croat acordându-i al doilea “galben” şi dictând penalty. Dacă unii se ruşinau că nu putem câştiga decât de la punctul cu var, Bogdan Stancu, specialistul în problemă, i-a lămurit. “Nici aşa nu putem”! “Motanul” a tras telefonat şi cvasi-debutantul Meliksetian a respins uşor. Nici în superioritate, ai noştri nu s-au descurcat mai bine: Meliksetian a scos şutul lui Stanciu de la 20 metri, Chiricheş a trimis cu campul pe lângă poartă, iar o centrare perfectă  lui Benzar pentru Andone a fost scoasă ca din pământ de Hambarţumian. În final, binomul Benzar-Maxim a fost cu noroc. După ce şutul centrare al lui Benzar a fost deviat inutil în poartă (golul fiind anulat pentru ofsaid) cei doi au adus în timpul adiţional o victorie care nu putem şti dacă a fost meritată în condiţiile date. Oricum, bruma de şanse a tricolorilor rămâne, dar o victorie, luni în Muntenegru este cumplit de greu de anticipat.
:
 
Rezultate defavorabile în grupă
Muntenegru şi Danemarca au obţinut victorii clare în celelalte meciuri, surprinzătoare fiind corecţia administrată de danezi echipei Poloniei, liderul incontestabil al grupei. Şansele noastre, ce puteau fi risipite total dacă nu înscria Maxim, mai pâlpâie încă, dar sunt necesare victorii în Muntenegru şi Danemarca.
Rezultate, marcatori: Kazahstan – Muntenegru 0-3. Vesovic (’31), Beciraj (’53), Simic (’63); Danemarca – Polonia 4-0. Delaney (’16), Cornelius (’42), Jørgensen (’58), Eriksen (’80). Clasament: 1. Polonia – 16 p; 2. Muntenegru – 13  p; 3. Danemarca – 13 p; 4. România – 9 p; 5. Armenia – 6 p; 6. Kazahstan – 2 p. Următoarele meciuri (luni 4 septembrie): Armenia – Danemarca (luni, 19:00), Muntenegru – România, Polonia – Kazahstan.
Grupa C: Cehia – Germania 0-1; Norvegia – Azerbaidjan 2-0; San Marino – Irlanda de Nord 0-3.Clasament: 1. Germania – 21 p; 2. Irlanda de Nord – 16 p; 3. Cehia – 9 p; 4. Azerbaidjan – 7 p; 5. Norvegia – 7 p; 6. San Marino – 0 p. 
Grupa F: Slovacia – Slovenia 1-0; Lituania – Scoţia 0-3; Malta – Anglia 0-4.
Clasament: 1. Anglia – 17 p; 2. Slovacia – 15 p; 3. Slovenia – 11 p; 4. Scoţia – 11 p; 5. Lituania – 5 p; 6. Malta – 0 p.
 
 
Speranţe de la tineret
Reprezentativa României a învins, ieri, în deplasare, cu scorul de 3-1, selecţionata Bosniei Herţegovina, în preliminariile Campionatului European de tineret din 2019. Golurile României au fost marcate de Puşcaş (‘32), Fl. Coman (‘56) şi Man (‘90^5), în timp ce pentru Bosnia a punctat Nedelcu (autogol, ‘21). Echipa României, pregătită de Daniel Isăilă, a evoluat în formula: I. Radu – Manea, Nedelcearu, Paşcanu, A.Radu (’71 – Ştefan) – Nedelcu, Dulca (’40 – Coman) – Costache (’66 – Man), Hagi, Cicâldău – Puşcaş. Este al doilea meci al naţionalei noastre de tineret. În primul, tricolorii au învins în deplasare echipa Liechtenstein cu 2-0. În următorul meci, pe 5 septembrie, la Ovidiu, de la ora 19.00, pe stadionul FC Viitorul, vor întâlni Elveţia.
 
 
 
 
 

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce vacanţele în Grecia ar trebui interzise? Urlă toată ţara!

Dan CONSTANTIN

De ce vacanţele în Grecia ar trebui interzise? Urlă toată ţara!

Câteva idei despre preocupările estivale ale politicienilor  

Filmuletul zilei

opinii

Limaxul „spaniol” şi corectitudinea politică

Michael ASTNER

Limaxul „spaniol” şi corectitudinea politică

În loc de prefaţă, două însemnări de jurnal amnăşan.  

România lui Salvador Dali

Nichita DANILOV

România lui Salvador Dali

În Sectorul I al capitalei ne aflăm în plin surrealism. De fapt, acolo are loc un experiment, un performance făcut la o scară atât de mare, încât ar invidia-o orice performer. Căci, conform datelor statistice, Sectorul I al capitalei are în jur de 255.000 de suflete înregistrate oficial. 255 000 e cifră, pe care o poate lua în calcul chiar şi Big Data, care operează cu cifrele de ordinul sutelor de milioane şi chiar al miliardelor.

Pandemie şi senzualitate

Dana ȚABREA

Pandemie şi senzualitate

Deşi cu trimiteri evidente la carnal, spectacolul în regia lui Radu Afrim care-a câştigat premiul Uniter e poematic. Textul degajă senzualitate, imaginile video completează scenicul împlinit de trupesc cu peisaje umane caleidoscopice, reliefate prin efecte. Povestea se ţese din fragmente, cu actori care îşi expun umanitatea pe scenă sau ecran, care îşi ascund ori revelează inima, corporalitatea. Sunt foarte multe roluri, diverse, de compunere excentrică sau mai palpabile, pe adâncime sau mai exterioare, unele mai teatrale, altele filmice. În schimb, situaţiile scenice se volatilizează voit, într-un întreg fluid, eterizat, sub semnul unei detaşări implicate.

pulspulspuls

Hopa: dom’ Tudorel a schimbat foaia când vine vorba despre el!

Redacția

Hopa: dom’ Tudorel a schimbat foaia când vine vorba despre el!

Iată, dragi studenţi şi stimabili profesori, fie că l-aţi votat, fie că nu, domn rector Tudorel a trecut la alt nivel (ca să producem şi-o rimă), când vine vorba despre sine. Concret, mai nou scrie despre el însuşi, când vine vorba, la persoana a treia. 

Caricatura zilei

Bumerang

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.