anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 25.09.2020

O violonistă a cântat în timpul operaţiei sale pe creier pentru a evita pierderea abilităţii la mâna stângă

GALERIE
Dagmar Turner
  • Dagmar Turner
- +

O violonistă a ajutat medicii să nu-i afecteze o zonă importantă a creierului, cântând la vioară în timpul operaţiei prin care i-a fost îndepărtată o tumoare, a anunţat spitalul King's College din Londra.

Chirurgii au pus la punct o tehnică care să le permită verificarea în timp real ca zonele creierului responsabile cu mişcările mâinilor să nu fie afectate în timpul acestei proceduri delicate, a precizat spitalul marţi, pe site-ul său.

Dagmar Turner, muziciană în vârstă de 53 de ani, membră a Orchestrei simfonice din Ile de Wight (sudul Angliei), a fost diagnosticată în 2013 cu o tumoare în creştere lentă. Ea a cerut să fie operată pentru că tumoarea se dezvolta. Operaţia a avut loc luna trecută.

Ideea de a cânta în timpul intervenţiei a fost de a proteja în special celulele importante situate în lobul frontal drept al creierului său. Această zonă, situată chiar lângă cea operată, controlează între altele mâna stângă, esenţială pentru a cânta la instrument.

Dagmar Turner a interpretat muzică de Gustav Mahler, piesa de jazz "Summertime", de George Gershwin, şi melodii ale lui Julio Iglesias.

"Ideea de a nu mai putea cânta îmi frânge inima", a explicat Dagmar Turner, care a mulţumit echipei medicale pentru că a "făcut tot posibilul", până acolo încât a prevăzut ce poziţie să poată să aibă pentru a cânta.

"Realizăm în jur de 400 de rezecţii (îndepărtarea tumorilor) pe an, ceea ce implică adesea trezirea pacienţilor pentru a putea răspunde la testele de limbă", a explicat chirurgul responsabil de operaţie Keyoumars Ashkan, "dar a fost prima dată când am operat un pacient care cânta la vioară".

Potrivit acestuia, 90% din tumoare a fost îndepărtată, "inclusiv toate zonele care erau suspecte de activitate agresivă", permiţând violonistei să-şi poată "păstra abilitatea de a folosi mâna stângă".

"Mulţumită lor, sper să pot să mă alături orchestrei foarte curând", a spus Dagmar Turner, care a părăsit spitalul la trei zile de la operaţie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Cosmin PAȘCA

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Din 2012 încoace, neîntrerupt (inclusiv în timpul Guvernului Cioloş) PSD- PRO România, UDMR şi ALDE au controlat jocul legislativ. Se apropie sfârşitul, iar această majorităte toxică a ales să-şi facă ieşirea din scenă cu un foc de artificii de povestit nepoţilor. Lăsat nesupravegheat, „focul” va părjoli o ţară, dar asta a fost ultima lor grijă.

Filmuletul zilei

opinii

Folcloristică

Codrin Liviu CUȚITARU

Folcloristică

„Tremurând, un băietan s-a ridicat şi a spus, în încuviinţarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decât să scrie ce învăţaseră din notiţele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral... În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Ţăcănel, am reuşit să îngaim o singură întrebare - Şi cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare şi a nechezat solemn - Mihahaha!”

Despre Iaşi (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre Iaşi (II)

În ciuda faptului că Iaşul a recuperat mult din deficitul de modernitate în raport cu oraşele Timişoara şi Cluj, au existat în aceste evoluţii şi numeroase sincope. 

Incremenirea în ignoranţă

Bogdan ILIESCU

Incremenirea în ignoranţă

sau Eşecul revoluţiei ştiinţifice

pulspulspuls

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

PULS

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

Noi veşti de pe vechiul front electoral, stimaţi telespectatori, acum la spartul târgului, cu trei zile înainte de alegeri. O păsărică ce îşi are cuibuleţul chiar sub streaşina unui vestit notar din târg ne-a ciripit zilele trecute că, într-o zi de dimineaţă, aşa mai pe răcoare, cine credeţi că a călcat pragul stabilimentului?

Caricatura zilei

Teleportare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.