anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Oamenii anului 2013 (II)

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +

A fost şi anul unor oameni curajoşi care au încercat să înfrunte regimuri detestabile.

Anul politic 2013 ne-a adus în atenţie şi personalităţi care reuşesc să-şi inspire semenii chiar dacă nu domnesc, nu guvernează şi nu posedă niciun alt instrument al puterii. Unii dintre ei sunt marginalizaţi sau persecutaţi, închişi sau exilaţi, alţii au fost ţinte ale violenţei motivate politic sau religios.

A fost, aşadar, şi anul Malalei Yousafzay, adolescenta pakistaneză pe care talibanii încercaseră s-o ucidă în 2012, şi a cărei voce insuflă speranţă tuturor celor ce speră că Islamul nu este incompatibil cu dreptul tinerilor la învăţătură, fără deosebire de gen, şi cu dreptul femeii la respect. Dincolo de distincţiile obţinute (între care Premiul Sakharov acordat de Parlamentul European), de notorietate şi de latura publică a existenţei sale, modul în care se comportă Malala poate reprezenta un model de curaj pentru orice tânăr, din orice cultură.

Din nou, făcând abstracţie de recunoaşterea sau de audienţa internaţională, a fost şi anul lui Ales Bialiatski, opozantul belarus care, de mai bine de doi ani, şi-a găsit loc în închisorile mereu încăpătoare ale regimului Lukashenka, fiind acuzat de evaziune fiscală. Şi el onorat de comunitatea internaţională pentru activitatea sa curajoasă - a oferit consiliere legală unui mare număr de oponenţi ai regimului -, Bialiatski reprezintă, alături de colegii săi din grupul Viasna, o dovadă elocventă a faptului că în Europa există o ţară ce păstrează cu sfinţenie practicile sovietice în domeniul drepturilor omului, şi se pare că nimeni nu o poate sili să dea înapoi.

Revenind în aria islamică, 2013 a fost şi anul bloggerului Ali Abdulemam, în primul rând pentru că a reuşit să scape din ţara sa natală - Bahrein - şi să se refugieze în Marea Britanie. Vechi client al poliţiei politice, Ali Abdulemam a avut cutezanţa de a condamna violenţa exercitată împotriva demonstranţilor şiiţi şi a fost recompensat - în lipsă - cu cincisprezece ani de închisoare. Modul în care a reuşit să păcălească organele de represiune şi, apoi, să fugă din ţară ar putea inspira scenariul unui film de acţiune în care ar apărea şi alţi câţiva eroi în slujba binelui - oameni care şi-au riscat libertatea pentru ca Ali să scape din ghearele unui regim pe care Occidentul îl include în categoria ticăloşilor tolerabili.

Nu se poate atinge subiectul persecuţiilor politice fără a vorbi de China. Până la un punct, e de înţeles modul în care se ploconesc anumite guverne în faţa marelui urs panda, în aşteptarea împrumuturilor şi a investiţiilor. Pe de altă parte, asta nu trebuie să ne facă să uităm cât de detestabil rămâne regimul politic chinez, al cărui bilanţ de arestări, condamnări şi persecuţii politice este, şi în 2013, prodigios. Unul dintre cei vizaţi a fost Xu Zhiyong, jurist şi cadru didactic universitar implicat, printre altele, în proiectul intitulat Iniţiativa pentru o Constituţie Deschisă. În aprilie 2013, Xu a fost plasat sub arest la domiciliu, iar la scurt timp după aceea a intrat în custodia binevoitoare a poliţiei chineze. Aşteptarea procesului poate fi extrem de îndelungată într-o ţară a cărei cultură (inclusiv în dimensiunea ei juridică) nu privilegiază deloc graba.

Şi autorităţile din Uzbekistan se pot lăuda cu un mare număr de opozanţi închişi arbitrar, iar presa internaţională a acuzat frecvent regimul de la Taşkent de utilizare a torturii. Contingentul anului 2013 este suficient de numeros, reflectând încăpăţânarea cu care societatea civilă refuză să recunoască binefacerile aduse ţării de preşedintele Islam Karimov, aflat la cârma republicii încă din era societică. Printre nou veniţi se află, spre exemplu, Bobomurod Razzakov, o personalitate activă în organizaţia Ezgulik, singurul ONG axat pe apărarea drepturilor omului care este tolerat de regim. Într-un mod deloc inovativ, şi în Uzbekistan militanţii sunt traduşi în faţa justiţiei sub acuzaţii ce ţin de dreptul comun, bine orchestrate şi beneficiind de complici binevoitori. În cazul lui Razzakov, ele s-au referit nici mai mult nici mai puţin decât la traficul de persoane şi încurajarea prostituţiei, ducând la o pedeapsă de patru ani de închisoare.

Ar putea fi oferite, din păcate, multe alte exemple, poate chiar mai sugestive decât cele de mai sus. Dispersia geografică este, şi ea, mult mai mare, dacă ţinem cont de răspândirea despotismului pe continentul african sau de perenitatea guvernărilor nedemocratice sau pseudodemocratice în America Latină. Cele câteva personalităţi enumerate mai sus nu sunt decât repere - merituoase - ce ne ajută să ne reamintim că 2013 a fost, din păcate, şi anul acelor oameni curajoşi care încearcă să înfrunte regimuri detestabile.    

      
 
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

Cosmin PAȘCA

Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

Singurul scenariu de neconceput în prezent pentru liderii PNL este atragerea tandemului Cioloş-Barna la guvernare. În ciuda multor compromisuri făcute de Alianţă, USR-PLUS rămâne structura politică cel mai greu de strunit de liberali, cu care se poate ajunge cel mai greu la un compromis, poate şi pentru că are obiceiul (încă) să cânte pe mai multe voci.

Filmuletul zilei

opinii

Interogaţii

Codrin Liviu CUȚITARU

Interogaţii

Norişor era supus unor interogatorii obositoare, tulburătoare, chinuitoare. De exemplu, în momentul achiziţionării unui set de cămăşi, consiliera sa pe probleme de îmbrăcăminte l-a analizat astfel: „Mai întâi, domnule profesor, trebuie să definim câteva coordonate precise, indispensabile actului comercial, dar indestructibil conectate la cel ambiental: de ce, cine, unde, cum şi, mai ales, când?”

Efectul F

Nicolae TURTUREANU

Efectul F

...astfel mi-am intitulat textul publicat, în urmă cu aproape două decenii, în această pagină, text inserat mai apoi în volumul de publicistică „Mătrăguna dulce” (2001). Era, din partea-mi, o încercare de portret a lui Florin Faifer, pornind de la o tocmai apărută carte a sa, „Efectul de prismă”, dar şi a altora, sub... efectul cărora mă aflam. 

Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

Alin ANDRIEȘ

Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

Retrospectiv privind, gestionarea problemelor economice şi a celor de sănătate publică a fost mai uşor de gestionat în perioada stării de urgenţă decât este în perioada de relaxare. Restricţiile impuse la nivel naţional, dar şi internaţional, au determinat un şoc la nivelul ofertei agregate, producţia de bunuri şi servicii a fost oprită sau redusă semnificativ. 

pulspulspuls

Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

După eşuatul şi ridicolul miting pro-Dragnea de la Iaşi, de anul trecut, multă lume se tot întreba cum de nu a sărit din schemă încă, până la ora asta, organizatorul acestuia, Electricianul şăf de la partidoi, seralistul sforar şi omul cu bănuţul. 

Caricatura zilei

Pe roți

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.