De Sănătate

Punem punctul pe știi

Oamenii de știință au produs paracetamol din deșeuri plastice

marți, 24 iunie 2025, 12:47
2 MIN
 Oamenii de știință au produs paracetamol din deșeuri plastice

Chimiștii au reușit să sintetizeze paracetamol din deșeuri plastice datorită unei reacții care implică bacteria E. coli, potrivit unui studiu publicat luni, ale cărui implicații pe scară largă rămân deocamdată incerte, informează AFP, preluat de Agerpres.

Acest experiment ‘arată că este posibil să se producă un medicament esențial din deșeuri plastice, printr-un proces care nu ar putea funcționa pe baza unei sinteze doar chimice sau doar biologice’, au rezumat autorii acestui studiu publicat în revista științifică Nature Chemistry și realizat de cercetători de la Universitatea Edinburgh din Scoția.

Paracetamolul, utilizat împotriva durerilor și a febrei, este unul dintre cele mai comune medicamente. El este produs pe baza unor derivați ai petrolului, cel mai adesea de companii subcontractoare din Asia, prin tehnici puțin costisitoare, dar destul de poluante.

Autorii studiului, finanțat, printre alții, de compania farmaceutică AstraZeneca, au acționat în mai multe etape.

Ei au utilizat mai întâi componente ale unei sticle de plastic PET (polietilen tereftalat) uzate pentru a induce o reacție chimică într-o tulpină de bacterie Escherichia coli (E. coli). La finalul acestei prime etape, bacteriile au sintetizat o moleculă, denumită ‘PABA’. Apoi, modificând genetic bacteriile, oamenii de știință le-au permis să transforme acea moleculă în paracetamol.

Autorii studiului consideră că experimentul lor va deschide calea spre noi tehnologii de reciclare a deșeurilor din plastic. Însă aplicarea pe scară largă rămâne dificilă.

Există încă ‘mai multe considerații practice’ care trebuie rezolvate pentru a depăși simpla ‘demonstrație de fezabilitate’ oferită de acest studiu, au scris mai mulți cercetători – care nu au fost implicați în studiu – într-un comentariu, publicat, de asemenea, în revista Nature Chemistry.

Ei subliniază faptul că reacția inițială produce doar o cantitate limitată de molecule PABA, care ‘ar putea să nu fie suficientă pentru aplicațiile industriale’.

Însă experimentul este ‘promițător’, recunosc ei, subliniind interesul studierii proceselor care îmbină în acest fel biologia și reacțiile chimice artificiale.

Cu toate acestea, studiul a fost primit cu scepticism de organizațiile de mediu.

‘De ani întregi, nu trec câteva luni fără să nu apară o nouă ‘bacterie devoratoare de plastic”, a declarat Melissa Valliant, de la ONG-ul Beyond Plastic, pentru AFP. ‘Aceste descoperiri nu ajung niciodată la o scară suficientă pentru a aborda problema majoră a poluării cu plastic’, a adăugat ea.

 

Etichete: deseuri, paracetamol

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii