Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Oare s-a întors Simona la Paris?

GALERIE
trevisan-martina
  • trevisan-martina
- +

Cîrstea a confirmat din nou forma bună în care se află, învingând-o după un meci lung de două ore şi 37 de minuge pe italianca Martina Trevisan (97 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-4 în turul II al turneului de la Roland Garros.. Meciul a fost însă foarte strâns şi dâmboviţeanca noastră nu şi-a dovedit întotdeauna forma, dar a ştiut să se „trezească” în momentele importante. Primul set a fost echilibrat, în nota meciului, dar Sorana a înclinat balanţa la ultimul game , pe care l-a câştigat contra serviciului. În cel de-al doilea set, serviciul Soranei a ajuns la cote minime, situaţia prelungindu-se şi la începutul setului decisiv. Susţinută de o galerie de compatrioţi foarte activă, Martina s-a desprins de la 2-2 la 5-2, câştigând cu 6-3. Italianca a început mai bine setul decisiv şi a avut 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a revenit şi a egalat (3-3). Trevisan a avut 4-3, dar Sorana a reuşit să egaleze şi a făcut un break care s-a dovedit capital (5-4). Românca a servit pentru meci, dar a fost nevoită să salveze două mingi de break, apoi a ratat două mingi de meci, însă a fructificat-o pe a treia (6-4). Sorana Cîrstea a încheiat cu trei aşi şi o singură dublă greşeală (culmea, la a doua ming de meci) în timp ce Trevisan a avut nu mai puţin de 10 duble greşeli. Cele două au avut procentaje scăzute la ambele servicii, au fructificat acelaşi număr de mingi de break (7/13), Cîrstea a avut mai multe mingi direct câştigătoare (29-26), dar şi mai multe erori neforţate (46-28).

În turul al treilea, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe rusoaica în revenire de formă Daria Kasatkina (37 WTA), care a dispus sever de elveţianca Belinda Bencic, a zecea favorită, cu un sec 6-2, 6-2. Singurul meci dintre Sorana Cîrstea şi Daria Kasatkina s-a încheiat cu victoria rusoaicei, 6-3, 6-1, în 2018, în turul al doilea la Madrid.

Ultima jucătoare română care a jucat aseară în turul II la Roland Garros, Mihaela Buzărnescu a încercat şi, în mare parte a reuşit, să dea o replică puternică Serenei Williams. În primul set, românca, deşi a servit excelent, a fost victima „torpilelor” americancei, setul decizându-se la un singur break. Mult mai bine a evoluat „Michi” în setul doi şi, pe fondul unei uşoare relaxări a Serenei, a izbutit să egaleze scorul la seturi. Din păcate, Serena a revenit puternic în decisiv şi românca a fost nevoită să se recunoască învinsă la final Scor; 6-4,5-7 61, în două ore şi şase minute.

Sorana Cîrstea este a doua româncă ajunsă în turul al treilea la Roland Garros, după Ana Bogdan, care a beneficiat de retragerea japonezei Naomi Osaka. Adversara Anei Bogdan în această fază va fi spaniola Paula Badosa (35 WTA), care a învins-o cu 6-2, 6-0 pe muntenegreanca Danka Kovinic (62 WTA).

Dacă meciul Soranei cu Trevisan a fost plin de neprevăzut, nu acesta a fost cel mai senzaţional meci al zilei, . În meciul dintre Katerina Siniakova (Cehia) şi Veronika Kudermetova (Rusia), cehoaica a cîştigat primul set la tie-break (9-7), după ce a fost condusă cu 0-3 şi 2-5. Kudermetova a replicat în setul secund cu 7-5 (după ce Siniakova a condus cu 3-0), iar în setul decisiv Veronika a ajuns la 5-1, dar Katerina şi-a adjudecat cinci game-uri consecutive în aproape trei zile de joc. Tot ieri s-a calificat fără joc şi rusoaica de 35 de ani Elena Vesnina, deoarece Petra Kvitova (Cehia) s-a retras. Alte rezultate de ieri: Tamara Zidansek (Slovenia) - Madison Brengle (SUA) 6-4, 6-1; Marketa Vondrousova (Cehia) - Harmony Tan (Franţa) 6-1, 6-3; Polona Hercog (Slovenia) - Caroline Garcia (Franţa) 7-5, 6-4; Danielle Collins (SUA) - Anhelina Kalinina (Ucraina) 6-0, 6-2; Viktoria Azarenka (Belarus) – Clara Tauson (Danemarca) 7-5, 6-4; Madison Keys (SUA) – Leylah Fernandez (Canada) 6-1, 7-5; Anastasia Pavliucenkova (Rusia) – Ajla Tomljanovic (Australia) 6-2, 6-3; Arîna Sabalenka (Belarus) – Aliaksandra Sasnovici  (Belarus) 7-5, 6-3; Elena Rîbakina (Kazahstan) – Nao Hibino (Japonia) 6-3, 6-1.

Rezultate bune ale fetelor noastre şi la dublu. Andreea Mitu şi Iulia Putinţeva din Kazahstan au trecut de cuplul Alicja Rosolska/Coco Vandeweghe (Polonia/SUA), scor 3-6, 6-3, 6-2, după o oră şi 48 de minute. Raluca Olaru şi ucraineanca Nadia Kicenok, au avut în faţă pe sora geamănă a Nadiei, Ludmîla, în echipă cu australianca Arina Rodionova. Raluca şi Nadia au dispus cu 6-2, 5-7, 6-4 şi vor juca în turul II cu franţuzoaicele Clara Burel şi Chloe Paquet.

Din turneul ATP merită să menţionăm „maratonul” de patru ore susţinut de japonezul Kei Nishikori şi rusul Karen Hacianov, câştigat de japonez cu 4-6, 6-2, 2-6, 6-4, 6-4. Nishikori este fost finalist la US Open, dar în acest moment, favorit era rusul. Nishikori a avut meci de patru ore şi în primul rund, cu italianul Alessandro Gianessi.

Astăzi, avem reprezentante doar în probele de dublu feminin: Mihaela Buzărnescu şi Patricia Ţig vor întâni perechea Lara Arruabarrena / Caroline Dolehide (Spania / SUA), Irina Begu şi argentinianca Nadia Podorovska, vor juca contra echipei franceze Estelle Cascino / Jessika Ponchet, iar Monica Niculescu şi letona Jelena Ostapenko vor întâlni cuplul Marta Kostiuk / Aliaksandra Sasnovici (Ucraina / Belarus).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri