„Oblomoviada”: Nicolai al II-lea și Leonid Ilici Brejnev

luni, 23 decembrie 2024, 03:02
1 MIN
 „Oblomoviada”: Nicolai al II-lea și Leonid Ilici Brejnev

Studiul istoriei ne oferă întotdeauna surprize neașteptate. Evenimente ce s-au derulat în epoci diferite și personalități în aparență antagonice „reînvie”, când nici nu te aștepți, în paginile îngălbenite ale unor documente lăsate în arhive, pradă vremii nemiloase, prinzând, sub lupa altui timp, o nouă strălucire.

Păienjenișul de clipe țesute cu migală deasupra lor și praful uitării așezat de veacuri sau milenii le conservă și le aduc la același numitor, deposedându-le de surplusul de afectivitate și conferindu-le un aer de permanență. Personajele, chiar și cele mai odioase, blamate de epocă, își arată și o altă față, „umană”, sau altele, iubite de contemporani, se dovedesc a fi doar simple baloane de săpun, ce nu rezistă presiunii timpului.

Cine s-ar fi așteptat, de pildă, ca între ultimul țar al dinastiei Romanovilor, Nicolai al II-lea, și unul din ultimii secretari generali ai PCUS, Leonid Brejnev, oameni atât de diferiți (amintiți-vă de figura blajină, ușor pierdută a țarului și de cea taciturnă, flască, a lui Leonid Ilici Brejnev), care au trăit în epoci, opuse una alteia, să existe similitudini?! Și unul, și celălalt au fost oameni care nu au încercat în nici un fel să forțeze destinul, și unul, și celălalt au încercat (mai bine zis, s-au complăcut) să conserve sistemele politice pe care l-au moștenit prin voia sortii, lăsând ca lucrurile să evolueze într-un ritm corelat cu pulsul propriei lor vieți. Primului – mediocritatea i-a fost fatală, cel de-al doilea însă a cules roadele domniei predecesorilor, acoperindu-și pieptul cu decorații. A sfârșit pașnic, adulat de marea masă, care aștepta totuși o schimbare, și disprețuit de o pătură subțire de intelectuali ce se opuneau regimului, dar și de cadre de partid și „analiști luminați” din KGB, conștienți că sistemul ar trebuit restructurat. Era deja însă prea târziu și, după perioada îndelungată de stagnare, sistemul nu a mai putut fi reformat. Astfel că unul din urmașii săi care fost venit la conducerea URSS-ului, vorbesc de Mihail Gorbaciov, după scurte perioade de provizorat (Andropov și Cernenko), în ciuda efortului făcut și a entuziasmului de care s-a bucurat inițial, a dus la prăbușirea întregului lagăr comunist european.

Restructurarea a fost anihilată de perioada lungă de îngheț. Problemele s-au acumulat. Pârghiile puterii au șubrezit. Și atunci când a venit perestroika lui Gorbaciov, avalanșa de probleme nerezolvate a dat sistemul peste cap. A urmat, după cum era de așteptat, căderea. Imperiul sovietic s-a descompus rapid, tocmai fiindcă n-a fost restructurat la timp. Istoria nu iartă. Asemenea unui râu năvalnic, ea își urmează cursul ei firesc. Atunci când, dintr-un motiv sau altul, oamenii, călăuzindu-se după false ideologii, îi barează drumul, apele se liniștesc pentru un timp, dar vine momentul când barajul se rupe, și atunci puhoiul mătură tot ce-i iese în cale… Revelatoare în sensul găsirii unor puncte de convergență a acestor două „biografii” îmi par jurnalele pe care ei le-au lăsat – nu știm în ce scop – posterității. Semnele prăbușirii imperiului rus și cele ale destrămării URSS-ului pot fi găsite tocmai în rândurile anodine pe care mâinile ce au condus destinele sutelor de milioane de oameni le-au așternut, din plictiseală, pe hârtie.

Iată ce nota, de pilda, pe 10 aprilie 1916, cu un an înaintea abdicării, ultimul țar al dinastiei Romanovilor: „Dormit până la ora 10. Vremea a fost călduroasă. Am primit două rapoarte. Biriliv a venit la micul dejun. Făcut plimbare lungă. La 6 primit Feodorov. Stana a venit la masă, a călărit cu noi și a rămas peste noapte…”. Nici un fel de frământări. Nici un fel de întrebări privind soarta imperiului din partea celui care, prin mila lui Dumnezeu, ajunsese împărat și Autocrat al întregii Rusii, Țar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei, Siberiei, Crimeei, Georgiei, Stăpân al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Mare Duce al Lituaniei, Volkîniei, Podoliei și Finlandei, Prinț de Estonia, Livonia, Curlanda și Semgalle, Samogitia, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Stăpân și Mare Duce al Novgorodului de Jos, al Cernigovului, Riazanului, Poloțkului, Rostovului, Iaroslavului, Beloserovului, Oudoriei, Obdoriei, Condiei, Vitebskui și a întregii Regiuni de Nord, Stăpân și Suveran al Ținutului Iveriei, Kartalîniei, Kabardînei și al Provinciilor Armenești, Suveran al Prinților Montani și Circașieni, Stăpân al Turkestanului, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn, Ditmarschen și Oldenburg, Prinț Moștenitor de Norvegia etc., etc. Oare cum ar fi putut suporta povara atâtor titluri un om slab, influențabil, lipsit de voință și personalitate?

Ultimul țar al dinastiei Romanovilor e un abulic. Sângele său s-a subțiat. Față de unul din înaintașii, Petru cel Mare, făuritorul Rusiei moderne, pare un avorton, la propriu și la figurat. Având o înălțime de aproape doi metri, țarul Petru cel Mare era înzestrat cu o forță fizică uimitoare și o energie debordantă. Nicolae al II-lea avea o statură modestă, astfel că atunci când inspecta trupele pe front, în urma sa se auzeau râsete și chicoteli.

În jurnalul său intim, țarul nu pomenește nici un cuvânt despre război. Nici un cuvânt despre pierderile teritoriale și degringolada care domnea în armată. Nici un cuvânt despre Grigori Rasputin, care, subjugându-i consoarta, reușise să-și sporească influența asupra întregii curți imperiale, devenind mai puternic chiar decât însuși țarul și apropiații săi. Liniștea țarului ne cutremură. Parcă și apaticul Oblomov, celebrul personaj al lui Goncearov, se caracteriza prin multă acțiune. Nu e de mirare, deci, că Lenin îl considera drept „imbecil” sau idiot, astfel că, atunci când a dat ordin să fie executat, era ferm convins că scăpase Rusia de-o pacoste istorică și nu a avut nici un fel mustrări de cuget…

„Sculat la ora 10. Perfect odihnit.” Citind aceste rânduri și ținând cont și de contextul în care au fost scrise, nu poți să nu te întrebi oare care ar fi fost destinul Rusiei dacă la cârma ei s-ar fi aflat în locul neputinciosului țar un personaj energic de tipul lui Troțki (cel care a făcut, de fapt, insurecția) sau Vladimir Ilici Lenin? Dar, după cum știm, fiecare epocă își are eroii ei. Unii sunt cuceritori, alții indolenți, alții risipitori.

Cum s-ar putea descompune imperiile și țările dacă istoria n-ar scoate din buzunarul ei ascuns astfel de personaje? Țarul, după cum rezultă din însemnări, pare a fi mai preocupat de temperatura aerului decât de starea națiunii. Pentru a înțelege contextul în care Nicolai al II-lea a scris aceste rânduri ne-ar trebui un întreg tratat de istorie, completat cu unul de psihologie comportamentală. Din rândurile scrise se degajă o liniște bolnăvicioasă și multă somnolență.

Țarul se scula la ora 10 odihnit, păstrându-și această stare confortabilă până la sfârșitul zilei. Pentru a putea beneficia din nou de un somn sănătos, făcea o „lungă plimbare” prin împrejurimi, după-amiaza… După care călărește și ia cina în familie. A doua zi, se trezește la aceeași oră, acompaniat de ciripitul păsărelelor ce se auzeau din parc. Se întindea, casca, apoi „executa” câteva exerciții de gimnastică, prescrise de medicul personal. În acest timp, țara fierbea. Soldații dezertau de pe front, îngroșând rândurile proletariatului, iar la curte se pregătea un complot: asasinarea lui Rasputin, eveniment care poate fi considerat un preambul al detronării sale…

Viața ultimului țar seamănă cu cea unei domnișare de pension ajunse la o vârstă critică. Dacă domnișoara de pension mai are vise bovarice, țarul e mulțumit de viața sa de familie. Chiar dacă în alcovul lui a pătruns „omul lui Dumnezeu”, Rasputin, țarul rămâne orb și surd la cele ce se petrec în preajma sa… În răstimpul dintre masă și ora de culcare, el găsește și timp pentru lectură…

„Caracterul maiestății sale a fost sursa tuturor nenorocirilor noastre. Un suveran în care nu poți avea încredere, care aprobă astăzi ce va socoti rău mâine este incapabil să conducă în siguranță corabia statului. Defectul lui capital este această lamentabilă absență a voinței. Cu toate că e bun și deloc lipsit de inteligență, această lipsă îl descalifică total pe el, autocratul, suveranul absolut al poporului rus”, așa îl caracterizează, în memoriile sale, contele Serghei Iulievici Witte, ministrul său de finanțe și apoi primul ministru, unul dintre oamenii cei mai capabili și influenți din anturajul țarului.

Și acum să citim consemnarea lui Brejnev, făcută tot pe 10 aprilie, dar cu șase decenii mai târziu, în 1976: „Fost la vilă. Luat masa de prânz. Borș cu varză proaspătă. Odihnă, plimbare, citit câteva ziare”. Dacă n-am cunoaște data consemnării, am putea spune că e făcută de Nicolai al II-lea, nu de Leonid Ilici. Rusia pare să fi încăput pe mâna unui alt Oblomov, a cărui principală grijă e aceea de a se odihni cât mai bine în fiecare zi. Decorul totuși e schimbat. După-amiaza Leonid Ilici se așază comod într-un fotoliu și apasă telecomanda: „Privit televizor, hochei, URSS-Suedia, câștigat URSS 4-2”.

Dacă ar fi fost un fan al acestui nobil sport, Brejnev s-ar fi deplasat pe stadion. Prezența lui, probabil, ar fi animat nu numai tribunele, ci și jucătorii, care ar fi putut câștiga la un scor mai mare. Urmașul lui Lenin prefera să se destindă într-un cadru intim. Contactul cu mulțimea nu-l interesa nici atunci când se afla la tribună. El știa că, orice ar face și orice ar spune, puterea se va afla tot în mâinile lui. Aparatul a fost creat în așa fel încât, odată ajuns sus, nu te doboară decât boala sau mai degrabă moartea. Și atunci, la ce bun să-și frământe mintea cu probleme care oricum îl depășeau? Spre deosebire de Nicolai al II-lea, Leonid Ilici trăia într-un sistem stabil. Imobilitatea sa a fost însă atât de acerbă, încât i-a grăbit sfârșitul. Jurnalul continuă: „Odihnă acasă prima jumătate a zilei, masa acasă. Greutate – 85,2 kg”. Și, în sfârșit, și programul de muncă: „A doua jumătate lucrat la Kremlin. Semnat minute LB”. Cât efort!

 

Nichita Danilov este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii