anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Obsesia pentru fosta soţie i-a distrus viaţa: stă mai mult prin puşcărie

GALERIE
obsesie, sotie, hartuire
  • obsesie, sotie, hartuire
- +

Deşi are interdicţii, amenzi şi chiar ani de închisoare pentru apropierea de fosta nevastă şi agresarea ei, bărbatul continuă să o urmărească şi să o atace mereu

 

Un ieşean a făcut o adevărată obsesie pentru fosta lui soţie. Mai multe acte de violenţă şi încălcarea repetată a ordinelor de protecţie emise împotriva lui i-au adus acum doi ani o primă condamnare cu executare. Abia eliberat din închisoare, a luat-o de la capăt. A ajuns iar în faţa judecătorilor, iar în primă instanţă a primit o nouă condamnare.

În august 2014, M.G.I. a reclamat poliţiei Miroslava faptul că soţul a alungat-o din locuinţa comună şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie au întocmit la acea dată un dosar penal. Pe când acesta se afla încă în cercetări, Petronel Ignat şi-a agresat soţia, pe când aceasta se afla la muncă. Împotriva lui Ignat a fost emis un ordin de protecţie, care a fost însă încălcat imediat de acesta în mai multe rânduri. În noiembrie 2017, femeia s-a plâns iar poliţiei, pentru că soţul a încercat să intre peste ea spărgând uşa şi, nereuşind, a spart unul dintre geamuri. După o săptămână, bărbatul a reuşit să intre în apartamentul închiriat în care locuia femeia, în lipsa acesteia. Şi-a aşteptat soţia să se întoarcă şi a agresat-o. Până după Crăciun, pe numele bărbatului au curs reclamaţiile. Ignat îşi căuta soţia fie acasă, fie la părinţii ei, fie la sora acesteia, fie la serviciu, pentru a o agresa, în pofida ordinelor de protecţie emise repetat împotriva lui. În cele din urmă, dosarul întocmit pe numele lui Ignat a ajuns în instanţă, iar bărbatul a fost condamnat pentru trei acte de violenţă în familie, violare de domiciliu, distrugere şi 12 încălcări ale ordinelor de protecţie. Sentinţa pronunţată de magistraţii Curţii de Apel în ianuarie 2019 a fost însă una blândă, respectiv 11 luni şi 20 de zile de închisoare, cu executarea în regim de detenţie. Totuşi, i s-a interzis ca după eliberare să se mai apropie la mai puţin de 300 de metri de soţia sa timp de doi ani.

Ignat a fost eliberat în septembrie 2019, beneficiind de zilele câştigate ca urmare a muncii efectuate în închisoare. A fost eliberat însă doar pentru a o lua de la capăt. Pe 10 octombrie 2019, de acum fosta soţie a lui Ignat l-a văzut pe acesta aşteptând-o la ieşirea din bloc. Bărbatul a început să o înjure şi să o ameninţe. S-a liniştit doar după ce a văzut oamenii care începeau să se adune în jur, iar femeia s-a îndreptat spre secţia de poliţie. Pe 22 octombrie, episodul s-a repetat, bărbatul adresându-i injurii şi ameninţări cu moartea. După încă două zile, M.G.D. a plecat spre serviciu însoţită de mama sa, V.D.. Ignat o aştepta din nou şi a început să o scuipe şi să o înjure. V.D. a chemat poliţia, care a reuşit să-l imobilizeze. Bărbatul a fost trimis din nou în judecată, pentru nerespectarea sancţiunilor penale. Tribunalul l-a condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenţie. Şi Ignat, dar şi procurorii, au declarat apel împotriva sentinţei. Următorul termen de judecată în faţa Curţii de Apel se va desfăşura pe 20 ianuarie. Până atunci însă, M.G.D. va avea linişte. Fostul său soţ se află după gratii, fiind condamnat din nou, în altă speţă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Dan CONSTANTIN

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Iată ce s-ar putea face cu o mai bună colectare a TVA! Rezolvarea acestei probleme ar crea o sursă importantă de venit la buget, şi nu ar mai fi nevoie de creşterea impozitului pe venituri.

opinii

Biberonul

Nichita DANILOV

Biberonul

Mult timp am fost obsedat de casa copilăriei mele. Ea îmi revenea deschizându-şi larg uşile până şi în vis. Dacă se întâmpla însă să-i trec pragul, mă simţea străin. Nici un lucru pe care-l cunoşteam nu se mai afla la locul său, căci spaţiul intim din interiorul casei se transforma într-un adevărat labirint, prin care înaintam încercând să-mi reconstitui anumite scene petrecute în copilărie.

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

Ciprian IFTIMOAEI

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

În vreme ce, în Ucraina, obiective civile şi militare sunt făcute una cu pământul de invadatorii ruşi, în România zonelor metropolitane (polii de creştere economică) se lansează proiecte imobiliare pe bandă rulantă. 

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

Michael ASTNER

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

De la Vinţu de Jos până la Cluj am fost ba trei, ba patru persoane în compartiment. De la Cluj am rămas doar cu o „băbuţă” (aşa i-am zis eu în mintea mea, femeia, bine păstrată şi sprintenă, să tot fi avut cel mult 75 de ani) urcată (am înţeles dintr-o convorbire telefonică de-a ei) de la Deva (şi care mergea şi ea până la capăt, până la Iaşi, adică). 

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.