
Ocolul Pământului în 18 povești: Festivalul care duce copiii în jurul lumii, fără să plece din Valea Lupului

Cum ar fi să călătorești prin 18 țări într-o singură după-amiază, fără pașaport, fără avion? La RusticWood, în Valea Lupului, copiii devin ghizi într-un univers al imaginației, al jocului și al descoperirii culturale, în cadrul festivalului „Mozaic. Povești din jurul lumii”, organizat de elevii Liceului „Profesor Mihai Dumitriu” alături de cadrele didactice și voluntarii Asociației Prietenii Școlii Valea Lupului.
Evenimentul va începe vineri, 6 iunie, de la ora 16.00, și promite o după-amiază dedicată Zilei Internaționale a Copilului. Copiii vor spune povești din 18 țări, într-o călătorie simbolică prin culturi diverse, de la Japonia până în Brazilia, trecând prin Egipt, Suedia sau Republica Moldova.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Participanții se vor putea bucura de:
- 18 standuri colorate, fiecare dedicat unei țări, cu surprize, povești și obiecte simbolice;
- Momente artistice internaționale;
- Ateliere creative;
- Competiții sportive și jocuri de familie;
- Cinema în aer liber, sub cerul înstelat;
- Foc de tabără.
„Vă așteptăm cu mic cu mare la Rustic Wood – gazdele noastre generoase – unde vom face un tur al lumii ghidat de elevi și creativitatea lor. Vom descoperi legende și povești, cântece, dansuri, feluri de mâncare, tradiții și obiceiuri reinterpretate prin ochi de copil și cu dedicarea adulților care îi ghidează zilnic la școală”, au transmis organizatorii.
Evenimentul face parte din programul educațional „Cercul Siguranței”, iar scopul său este strângerea de fonduri pentru dezvoltarea activităților destinate copiilor din comunitate.
Publicitate și alte recomandări video