Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Odihnă plăcută, Marion!

GALERIE
bartoli-marion
  • bartoli-marion
- +

Învinsă de Simona Halep la Cincinnati, câştigătoarea ultimei ediţii a turneului de la Wimbledon a anunţat că se retrage din tenisul profesionist

 

.
Simona Halep, locul 25 WTA, a învins-o în manşa secundă a turneului "Premier 5" de la Cincinnati, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe sportiva franceză Marion Bartoli (7 WTA), deţinătoarea titlului la Wimbledon. A fost un meci care a dovedit că pauza de trei săptămâni luată de Simona nu i-a afectat cu nimic forma sportivă dovedită în turneele din vară. Partida a durat o oră şi 43 de minute şi s-a desfăşurat pe calapodul bine cunoscut al Simonei. Şi-a studiat adversara, pe care nu o mai întâlnise până atunci, în primul set pierdut şi apoi s-a "năpustit" peste ea, încheind conturile fulminant în setul decisiv. Următoarea adversară a Simonei este australianca Samantha Stosur (11 WTA), fostă câştigătoare de US Open. Este o adversară foarte puternică, care atunci când are o zi bună este greu de răpus chiar de către supervedete ca Williams sau Şarapova. În schimb, are şi ea momente mai slabe, de care Simona poate profita. În turul II, "Sam" a învins-o pe americana Jamie Hampton cu 6-3, 7-6.
După înfrângerea în faţa jucătoarei române, Marion Bartoli şi-a anunţat retragerea din circuitul profesionist. "A fost ultimul meci al carierei mele. îmi cer scuze! Este timpul să mă retrag şi să-mi închei cariera", a declarat sportiva franceză în vârstă de 28 de ani, la scurt timp după întâlnirea cu Simona. Ea şi-a explicat în lacimi surprinzătoarea decizie prin atingerea limitelor fizice. "Am trecut printr-o mulţime de accidentări de la începutul anului. Sunt în circuit de multă vreme şi am dat totul la acel Wimbledon. Simt cu adevărat că mi-am dat toată energia care mi-a rămas în corp. Mi-am transformat visul în realitate şi nu voi uita asta niciodată, dar acum corpul meu nu mai poate face faţă la orice. Simt dureri peste tot după 45 de minute sau după o oră de joc. Pur şi simplu nu mai pot", a spus jucătoarea. Decizia ei de a se retrage a venit după întâlnirea cu Halep, nu înainte, a precizat Bartoli. "Am simţit asta după partidă. Am simţit că nu mai pot. După un set tot corpul meu era numai durere", a continuat sportiva. Marion şi-a anunţat tatăl de decizia luată imediat după meci, iar acesta nu a fost surprins. Walter Bartoli a fost cel care a îndrumat-o pe Marion să practice tenisul, de la vârsta de 6 ani, apoi a renunţat la cariera de medic pentru a deveni antrenorul fiicei sale, deşi nu avea o pregătire în acest sens. Bartoli are în palamares opt turnee, cel mai important succes fiind cel înregistrat în iulie pe iarba londoneză, după ce a învins-o pe jucătoarea germană Sabine Lisicki cu scorul de 6-1, 6-4, în finală.
Cealaltă sportivă română rămasă la Cincinnati, Monica Niculescu, nu a demonstrat clasa Soranei Cîrstea pentru a o învinge pe daneza Caroline Wozniacki (10 WTA) şi a pierdut cu 4-6, 3-6. Alte rezultate înregistrate în turul II: Serena Williams (SUA) - Eugénie Bouchard (Canada) 4-6, 6-2, 6-2; Petra Kvitova (Cehia) - Marina Erakovic (Noua Zeelandă) 6-4, 6-7, 6-3; Mona Barthel (Germania) - Maria Kirilenko (Rusia) 6-4, 6-4; Angelique Kerber (Germania) - Alisa Kleibanova (Rusia) 7-6, 6-2; Elena Vesnina (Rusia) - Venus Williams (SUA) 6-2, 5-7, 6-2; Magdalena Rybarikova (Slovacia) - Alizé Cornet (Franţa) 3-6, 7-5, 7-5; Jelena Jankovic (Serbia) -Ekaterina Makarova (Rusia) 2-6, 6-3, 6-3; Agnieszka Radwanska (Polonia) - Varvara Lepchenko (SUA) 6-4, 6-0; Li Na (China) - Lauren Davis (SUA) 4-6, 6-1, 6-1. În primul meci din turul III: Viktoria Azarenka (Belarus) - Magdalena Rybarikova 6-3,6-4.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri