Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ofertă de ultimă oră: Cât ajunge carnea de miel în pieţele ieşene

GALERIE
carne de miel1
  • carne de miel1
- +

Comercianţii susţin că ieşenii au preferat anul acesta să cumpere mai ales bucăţi de miel şi nu unul întreg.

În Joia Mare, cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale, ieşenii s-au înghesuit în pieţe pentru a căuta carne de miel. Producătorii nu sunt însă mulţumiţi, chiar dacă marfa nu le stă foarte mult în rafturi. Având în vedere că Paştele se sărbătoreşte anul acesta mai devreme, jumătate dintre oi nu au fătat încă, iar mieii pe care i-au adus la târg nu au apucat să crească. De asemenea, pieţarii se plâng şi de faptul că sunt puţini cei care cumpără un miel întreg, aşa că se târguiesc pentru fiecare bucăţică de carne.

Preţuri în funcţie de cantitate

Astfel, chiar dacă preţul afişat în piaţa din Nicolina şi în piaţa din Alexandru a fost de 25 de lei pentru un kilogram, în realitate preţurile au oscilat între 18 şi 23 sau 24 de lei, în funcţie de cantitatea cumpărată sau în funcţie de ce parte a mielului se achiziţiona.

De exemplu, în piaţa din Alexandru, pentru un kilogram de coaste de miel cu o parte din spate, pieţarii lăsau preţul şi până la 17 sau 18 lei, iar pentru kilogramul de pulpă cel mai mic preţ era de 22 de lei. Dacă la producători mieii au ajuns în piaţă la preţul de 25 de lei pentru un kilogram, cei care au mers direct la poarta acestora au putut obţine preţuri cu mult mai mici. Astfel, spun comercianţii, aceştia au vândut de acasă miei sacrificaţi în faţa cumpărătorului la preţul de 17 lei pentru un kilogram.

Ieşenii care au trecut ieri prin piaţa Nicolina se plâng însă că preţurile sunt piperate pentru punga lor, însă, de dragul tradiţiei, au cumpărat măcar un kilogram sau două de carne.

„Am luat nişte costiţe, că sunt mai ieftine şi trebuie să miroase a friptură de miel şi la mine în casă”, mărturiseşte o ieşeancă.

Drobul l-a lăsat însă pentru anul viitor, pentru că nu i-au mai rămas bani din pensie.

„Mai am de luat zece ouă şi cozonac ca să duc la biserică şi o mână de brânză pentru pască. Atât. Cu asta fac eu Paştele”, se plânge bătrâna.

Spune că va lua nişte urzici, iar fasole mai are acasă. Asta va pune bătrâna pe masa de Paşte.

Mielul de supermarket, mai scump

Agitaţie mai puţină şi preţuri ceva mai mari a fost joi dimineaţă în supermarketuri.

Astfel, cei care au cumpărat miel din magazinul Carrefour Felicia, pentru spata miel cu os au trebuit să scoată 31,99 lei pentru un kilogram, pentru pieptul de miel cu os 26,99 lei, iar pentru pulpa de miel cu os 36, 99 lei.

La magazinul Kaufland din Nicolina sfertul de miel anterior, preambalat, se vindea joi cu preţul de 24, 99 lei pentru un kilogram, bucăţile cântărit între două şi trei kilograme. Astfel, pentru o bucată de 2,852 kg, ieşenii au trebuit să scoată din buzunar 71,27 de lei. De asemenea, în magazinul Kaufland din Nicolina, sfertul de miel posterior era la preţul de 28,99 de lei, de asemenea, în bucăţi preambalate.

O diversitate mai mare de produse au putut găsi ieri ieşenii la magazinele Lidl, însă şi preţurile au fost simţitor mai mari. Astfel, pentru kilogramul de sfert posterior de miel costa ieri 35,99 de lei, kilogramul de sfert anterior era la preţul de 28,99 lei, organele la 29,99 de lei, iar capul de miel la 9,99 de lei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri