Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Oficiali SUA: Şapte ţări europene, între care şi România, vor prelua de 10 ori mai mulţi refugiaţi

GALERIE
refugiati romania
  • refugiati romania
- +

Ţara noastră şi alte şase state europene au promis să accepte cel puţin de zece ori mai mulţi refugiaţi decât în anul 2015, au declarat oficiali americani citaţi de AFP, preluaţi de News.ro. 

Anunţul vine în condiţiile în care preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat, marţi, că 50 de state ale lumii şi-au luat angajamentul să dubleze, până la sfârşitul anului, numărul de refugiaţi primiţi, ajungând în total la 360.000. Preşedintele SUA a declarat în faţa lideriilor lumii de la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite de la Washington că printre cele 50 de state care şi-au luat un asemenea angajament se numără Canada şi Germania.
 
Între timp, reprezentanţii Naţiunilor Unite susţin că până la 21 de milioane de migranţi din înreaga lume şi-au părăsit locuinţele din cauza ciocnirilor sângeroase şi a persecuţiei.
 
Până la nouă milioane de persoane şi-au pierdut locuinţele doar din cauza lungului război sirian, care a forţat patru milioane de migranţi să se îndrepte spre statele vecine. Statele Unite au fost de acord să primească până la 110.000 de refugiaţi în anul fiscal 2017 - care va începe de la 1 octombrie - faţă de cei 85.000 de migranţi relocaţi pe teritoriul american în ultimul an.
 

Peste 360 de cereri de azil au fost înregistrate în România în primele cinci luni ale acestui an, cei mai mulţi solicitanţi provenind din Siria, Irak şi Pakistan. De asemenea, în baza angajamentelor asumate de România la nivel european, au fost transferate în ţara noastră 35 de migranţi - şase din Italia şi 29 din Grecia. În România există şase centre de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil, la Timişoara, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare, Giurgiu şi Bucureşti. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri