Traficantul olog - „Umanismul dreptului penal” a fost invocat în premieră la un proces de judecătorii ieșeni
Eduard Lesenciuc s-a întors la Podu Iloaiei cu o indemnizatie de handicap acordata de statul i (...)
citeste totsambata, 21.05.2022
Proces incredibil al unui ofiţer ieşean, de peste 50.000 de dolari, în care pârâtul este chiar IGPR, instituţia angajatoare a acestuia. Procesul a demarat după ce poliţistul s-a întors acasă în urma unei misiuni operative de peste 3 ani, sub egida ONU, în Haiti, America Centrală. Mai exact, acesta a stat acolo peste 1.100 de zile. Întors acasă, avea să afle ulterior că există o Hotărâre de Guvern, care fiind cu caracter militar nu a fost publicată în Monitorul Oficial, dar nici nu i-a fost adusă la cunoştinţă de şefi, că i s-ar fi cuvenit o diurnă de peste 40 de dolari pe zi. Poliţistul s-a adresat Tribunalului, care i-a dat dreptate în primă instanţă. Culmea: deşi nu a plătit banii la timp, şi nici nu i-a transmis corect ofiţerului drepturile sale, IGPR a cerut acum instanţei prescrierea datoriei sale către angajat, pe motiv că au trecut mai bine de trei ani de când a încălcat legea. Sindicatul poliţiştilor estimează că mai sunt circa 500 de cazuri similare cu cel prezentat de noi.
Un poliţist ieşean îşi execută superiorii pentru peste 50.000 de dolari. Suma reprezintă contravaloarea diurnei şi a fondurilor pentru facilitarea legăturii cu familia pe care acesta nu le-a încasat pe parcursul a peste trei ani cât a fost delegat în misiuni peste hotare. A.N.B. a aflat întâmplător că i se cuveneau aceşti bani, prin intermediul unui e-mail primit de la un coleg. Superiorii „uitaseră“ să-l înştiinţeze. Cazul ieşeanului nu este unic, Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“ estimând la 500 numărul păgubiţilor.
A.N.B. fusese trimis în străinătate de Inspectoratul General al Poliţiei Române în perioada 2015-2017 şi 2017-2018, în cadrul Misiunii ONU de stabilizare în Haiti. Durata delegărilor a totalizat 1.125 de zile. Conform legii, el trebuia să primească zilnic câte 40 de dolari americani ca diurnă şi un dolar zilnic pentru recreere şi pentru a putea coresponda sau ţine legătura telefonic cu familia.
HG 1086/2004, care stabilea aceste drepturi băneşti, nu a fost publicată în Monitorul Oficial, având caracter militar, iar sindicaliştii au acuzat că Ministerul Afacerilor Interne a ascuns faţă de poliţişti prevederile acesteia. Hotărârea a fost înlocuită anul trecut cu o alta, care prevede diurne de până la 140 de euro. HG 46/2020 a fost însă publicată în Monitorul Oficial. În instanţă, A.N.B. a cerut să se ţină seama de faptul că a aflat de existenţa HG 1086 abia în luna mai 2020, cerând calcularea termenului de prescripţie în funcţie de această dată.
Tocmai prescripţia termenului de acţiune de trei ani a fost argumentul invocat de reprezentanţii IGPR în faţa magistraţilor Tribunalului pentru a cere respingerea plângerii lui A.N.B. În întâmpinarea depusă, IGPR a precizat că necunoaşterea legii nu constituie un motiv temeinic.
„Actul în discuţie a fost difuzat structurilor M.A.I., acesta putând fi consultat la sediul acestora. În situaţia în care ofiţerul era nemulţumit de drepturile încasate, avea posibilitatea, oricând, pe toată perioada desfăşurării misiunilor, să reclame eventuale nereguli/ încălcări ale drepturilor, sumele pretins neacordate nefiind neglijabile, iar reclamantul participând la două astfel de misiuni, fără ca în această perioadă, să solicite informaţii/ relaţii cu privire la drepturile încasate sau la temeiurile legale în baza cărora a fost remunerat“, au precizat reprezentanţii IGPR.
Aceştia au menţionat şi că poliţiştii trimişi în străinătate în baza unor acorduri cu organizaţiile internaţionale beneficiază de o alocaţie de subzistenţă care i-a fost plătită de ONU.
Judecătorii au respins excepţia prescrierii dreptului de acţiune, afirmând că IGPR ar fi trebuit să demonstreze că i-a adus la cunoştinţă lui A.N.B. prevederile hotărârii de guvern printr-o fişă de consultare. În plus, nu i se poate imputa lui A.N.B. necunoaşterea legii, câtă vreme hotărârea de guvern nu fusese publicată în Monitorul Oficial, „comunicarea“ oprindu-se la nivelul conducerii instituţiei. Cu privire la alocaţia de subzistenţă plătită de ONU, magistraţii au apreciat că aceasta nu exclude plata diurnei asumate de statul român, fiind distinctă de aceasta.
„Contrar susţinerilor pârâtului, nu se poate reţine că drepturile solicitate ar fi fost încasate, întrucât diurna în valută nu a fost achitată nici de statul român şi nici de organizaţiile internaţionale“, au argumentat judecătorii.
Tribunalul ieşean i-a dat dreptate lui A.N.B., dispunând ca IGPR să-i achite acestuia 51.750 de dolari pentru participarea în calitate de ofiţer de poliţie la misiunile din zonele de operaţii internaţionale. Sentinţa a fost atacată de IGPR în faţa Curţii de Apel. Instanţa a dispus alaltăieri suspendarea cauzei până la data unei pronunţări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, căreia i s-a cerut o interpretare a legislaţiei în cadrul unei sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Cititi si: Ca-n America de Sud! Poliţia Iaşi a apărat un interlop la proces
Cititi si: Interlopul apărat la proces de un poliţist, condamnat definitiv
Cuvinte cheie: + ofițer ieșean de poliție, igpr, ofițer fentat, haiti
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Ministerul Apărării din Republica Moldova anchetează un furt din echipamentul militar
Cine visează la funcții în partid? Candidaturi pentru Consiliul Naţional al PNL
EXCLUSIV: Accident şocant în CUG: A scos capul din canal şi a fost ucis de o maşină (FOTO- UPDATE)
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Românii au intrat în economiile din bănci şi fonduri mutual: aproape un miliard numai în martie
Modern, clasic, elegant - mobilier de baie cu personalitate de la Orsini Mobili (P)
Agresorii ruşi se plâng că mai multe comisariate militare au fost atacate cu cocktailuri Molotov
Preţurile petrolului au revenind pe creştere după pierderi mari
Particulele de aer poluat din creierele tinerilor, asociate cu Alzheimer și Parkinson
Anunţ îngrijorător al şefei FMI: Liderii financiari la nivel mondial trebuie să se pregătească
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.