anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

Olecuţă de lecţie de gramatica limbii române pentru cei care-o agresează chiar de ziua ţării

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ehehei, unde-s vremurile când, ca să intri la facultatea de drept, mâncai pe pâine manualele de gramatică a limbii române? 

Iote aşadar, dragilor, că nu degeaba îşi cam ascunde şi îşi ţine la secret în toate CV-urile publice instituţia la care a făcut Dreptul junele dipotat ieşean Silviu Macovei, cel despre care prin partid se şuşoteşte că ar fi băiatul de mingi al unor sforari din servicii şi diplomaţie (motiv pentru care auzim că personagiul ieşean se şi visează deja hambasador printr-o ţară exotică).

În fine, să revenim: musiu, nu se prea face să agresezi limba română taman de ziua ţării, mai ales când vrei să te dai cel mai mare patriot, zău aşa. Căci „pentru AI privi” se scrie „a-i”, ca să fim clari pentru toată lumea. Explicaţiune: verbul în cauză este „a privi”, iar întrebarea care dă complementul direct, adică „pe cine a privi?”, dă răspunsul „pe -I”, adicătelea pe nişte „EI”, care or fi ei acolo. S-a înţeles, sau venim şi cu schema grafică, dom’ dipotat?

O senatoare de Iaşi anunţă Jihadul împotriva Bisericii. Hmm, oare de la ce s-o fi luat?

Duduie reţelele sociale penetrate de agenturile din est de vreo două zile, după o postare video a senatoarei ex-AUR de Iaşi Diana Şoşoacă, cu ea însăşi, în care bălăcăreşte în tot felul conducerea BOR. Motivul pare a fi acela că de la comenduirea Bisericii i s-ar fi restrâns accesul în mai multe lăcaşuri. Interesant este însă altceva: ce spun unii cunoscători.

Cică madama ar fi fost refuzată de mai mulţi prelaţi, unii zic că inclusiv la Iaşi, după ce aceasta i-ar fi contactat ca să intre alături de ea în lupta împotriva occidentului cel hain şi a globalizării. „Dacă vreun preot sau călugăr care a lucrat cu mine păţeşte ceva, vă distrug. Pe româneşte. Ceea ce le veţi face voi lor, vom face noi vouă. Legea ta-lionului: ochi pentru ochi. Bă, vă iau pe toţi la rând”. Hm, oare textul ăsta vine tot din direcţia la care vă gândiţi şi voi că ne gândim şi noi?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Experţii, „urgenţele morale” ale omenirii

Alexandru LĂZESCU

Experţii, „urgenţele morale” ale omenirii

Experţi, tot mai numeroşi şi mai intoleranţi faţă de orice părere care le contrazice pe a lor, ONG-uri, organizaţii internaţionale tind să aibă, în tot mai mare măsură, un cuvânt hotărâtor în materie de politici publice şi în definirea „urgenţelor morale”; semne ale unui viitor „post-democratic”?

opinii

Casa nouă

Nichita DANILOV

Casa nouă

Nea Miron moştenise multe trăsături de la străbunicul său Miron. Părul bond roşcat, ochii verzi-gălbui, obsesia faţă de curăţenie şi ordine, dar nu şi bombăneala, ci doar făloşenia ce se manifesta mai cu seamă atunci când cumnatul lui tata o lua pe ulei. Atunci firea lui autoritară, orgoliul şi invidia ce hibernau înlăuntrul lui deveneau de nestăvilit.

RPL runda 2021 arată nu numai câţi suntem, ci şi cum suntem!

Ciprian IFTIMOAEI

RPL runda 2021 arată nu numai câţi suntem, ci şi cum suntem!

S-a scris mult pe tema Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 şi, cu siguranţă, se va mai scrie când vor fi publicate datele definitive la nivel naţional şi în profil regional, inclusiv pe componenta de „locuinţe şi locuire”. Preocuparea cercetătorilor, autorităţilor jurnaliştilor şi cetăţenilor faţă de problematica populaţiei este justificată şi confirmată inclusiv de datele cercetării „Analiza gradului de satistifacţie a utilizatorilor de date statistice” din paginile căreia aflăm că datele despre populaţie se plasează pe locul III într-un clasament al interesului utilizatorilor pentru statisticile oficiale.

„Cadouri pentru copii mai mari“

Michael ASTNER

„Cadouri pentru copii mai mari“

Însemnări mai mult sau mai puţin (ne)însemnate

pulspulspuls

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Ce vă spuneam noi mai pe alaltăieri, stimaţi telespectatori, cum că alde nea Mihăiţă şi dom’ Costel nu ar sta deloc pe roze acuma la alesul liniilor directoare în vederea abordării anului electoral 2024? 

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode trebuie sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.