joi, 30.03.2023
Jucătoarea de fotbal Sara Björk Gunnarsdóttir, fost mijlocaş la Olympique Lyon între 2020 şi 2022, a afirmat că gruparea franceză nu i-a plătit salariul timp de câteva luni când era însărcinată.
Printre cei mai buni mijlocaşi din lume, Sara Björk Gunnarsdóttir a venit la Lyon în vara lui 2020, după patru ani la Wolfsburg, cel mai bun club de fotbal feminin german.
„Când am devenit profesionistă, i-am spus agentului meu: vreau să joc la Wolfsburg şi Lyon. În 2020 mi-am realizat visul, apoi am rămas însărcinată”, a explicat jucătoarea islandeză.
Sara Björk Gunnarsdóttir află de sarcină la începutul lunii martie şi simte imediat bucurie, dar şi teamă în raport cu jobul ei. Ea a anunţat oficial clubul câteva săptămâni mai târziu, înainte de a se întoarce în Islanda în iulie. Jucătoarea a rămas acolo până la naşterea copilului ei în noiembrie, înainte de a reveni la Lyon în ianuarie.
Numai că, timp de câteva luni, clubul francez nu i-a plătit salariul sau l-a plătit doar parţial. Jucătoarea mai dezvăluie că oficialii clubului au fost distanţi cu ea şi nu au contactat-o în lunile petrecute în Islanda.
Deşi clubul invocă legea franceză ca să nu o plătească pe Sara Björk Gunnarsdóttir timp de câteva luni, jucătoarea, acum în vârstă de 32 de ani, a sesizat FIFA. A câştigat cazul în mai anul trecut, iar Olympique Lyon i-a plătit întregul salariu. O sumă de aproximativ 100.000 de euro.
„Nu, nu este vorba de doar afaceri. Este vorba despre drepturile mele ca muncitor, femeie şi om. Am vrut să-mi spun povestea după tratamentul pe care l-am primit la Lyon în timpul sarcinii”, explică jucătoarea pe reţelele sale de socializare. După doi ani tumultuosi la Lyon, Sara Björk Gunnarsdóttir poartă acum culorile lui Juventus Torino. Ea s-a retras şi din echipa naţională.
Cuvinte cheie: + Sara Björk Gunnarsdóttir, insarcinata, Olympique Lyon, Wolfsburg
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Senatul american abrogă legile care au autorizat Războaiele din Irak. ”Lumea s-a schimbat”
A murit interpretul de muzică populară din Banat Tiberiu Ceia
Ciolacu: Coaliţia va susţine pragul de la 9.000 de lei la abuzul in serviciu
Dinamo Bucureşti, campanie încheiată în Liga Campionilor cu o victorie în deplasare la THW Kiel
Mureş: 54 de bovine evacuate din autocamionul răsturnat pe DN 13; 12 au murit în accident
Un foarte rar diamant roz, estimat la 35 de milioane de dolari, va fi scos la licitaţie
Ministrul ucrainean al apărării: Contraofensiva ar putea avea loc în aprilie-mai
Demisionează? Papa Francisc, spitalizat la Roma, la Spitalul Gemelli
Deputatul Vasile Nagy anunţă că pleacă din grupul parlamentar AUR şi va activa ca neafiliat
Protest la Iaşi în Piaţa Unirii împotriva pragului de la care va fi incriminat abuzul în serviciu
Octavian Strunilă ar filma o scenă fierbinte cu Geanina din serialul „Las Fierbinţi”
Rareş Bogdan: Să fie limpede, PNL nu susţine introducerea unui prag pentru abuz în serviciu
FOTO: Un camion plin cu bovine s-a răsturnat pe DN 13. Şoferul a reuşit să iasă din cabină
Raluca Turcan susţine că pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu este o greşeală
Ce spune ministrul Ligia Deca în legătură cu grila de salarizare
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind limitarea tarifelor RCA, amânat din nou de Executiv
“America Express” a destrămat relaţia dintre Cătălin Scărlătescu şi Doina Teodoru
Putin recunoaşte că sancţiunile impuse Rusiei ”pot” avea consecinţe ”negative” asupra economiei
Ce spune Dacian Cioloş despre ajutorul de numai 10 milioane de euro acordat de UE fermierilor români
Fraţii Tate rămân în închisoare. Decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti
Ludovic Orban, audiat de DNA în legătură cu primele tunuri din timpul pandemiei
Ministrul de externe al Rep. Moldova: "Avem nevoie urgentă de o interconectare electrică cu România"
Consultanta juridica, know-how-ul care se transmite cu viteza... experientei in domeniu! (P)
Ministrul Rafila nu vede nicio problemă ca persoanele cu pensii speciale să fie şi angajate la stat
Primavara aduce o poveste patimasa cu fiecare buchet de lalele oferit (P)
Alex Ferguson şi Arsene Wenger, primii antrenori din Premier League Hall of Fame
O țară păcălită de politicieni care se laudă că au fost păcăliți (P)
Vedetă de la Antena Stars reținută după ce a fost prinsă băută și drogată la volan
Măcelarul din Rusia, Evgheni Prigojin îi mulțumește Dianei Șoșoacă pentru că sprijină Rusia
Creierul își poate reveni prin eliminarea ”deșeurilor” apărute după o hemoragie cerebrală
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.