Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Omenirea a fost la un pas de dispariţie în noiembrie 1983

GALERIE
atomic
  • atomic
- +

Exerciţiile militare de război din 1983 desfăşurate de NATO ar fi putut declanşa o confruntare nucleară, neintenţionată, cu Uniunea Sovietică, potrivit unui document declasificat, care avertizează asupra relaţiilor tensionate actuale dintre Rusia şi Occident.

Potrivit documentului declasificat citat de AFP, riscul de război nuclear face referire la un moment din timpul Războiului Rece, când Uniunea Sovietică manifesta îngrijorare faţă de un posibil atac nuclear din partea SUA şi a aliaţilor NATO, însă oficialii americani au subestimat gravitatea situaţiei. Documentul atrage atenţia asupra relaţiilor tensionate dintre Rusia şi Occident, printre care se înscrie şi campania militară desfăşurată de Rusia în Siria, în vederea susţinerii regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad. "Evenimentele evoluează atât de repede încât nu ar fi înţelept să presupunem că liderii sovietici nu vor acţiona în viitor, fie din cauza unor neînţelegeri, fie din rea-intenţie, ceea ce ar pune în pericol pacea din lume", avertizează autorii raportului.

Americanii credeau că e vorba de propagandă

În acea perioadă a Războiului Rece, în noiembrie 1983, NATO a desfăşurat, timp de 10 zile, un exerciţiu militar intitulat "Able Archer" la care au participat forţe NATO din toată Europa Occidentală. Potrivit unei operaţiuni top-secrete defăşurate în 1990 şi care a fost declasificată în această lună, Kremlinul a reacţionat faţă de respectivul exerciţiu militar al NATO cu o serie de măsuri militare şi de securitate "anormale".
A plasat forţe aeriene sovietice în Germania şi Polonia sub un nivel ridicat de alertă şi a introdus măsuri suplimentare de control aerian.


Dar agenţiile de spionaj şi securitate americane nu au luat în serios măsurile introduse de Uniunea Sovietică, evident preocupată de riscul unui posibil atac nuclear din partea forţelor NATO, după cum au descoperit ulterior istoricii. Oficialii occidentali au clasificat măsurile luate de URSS drept eforturi de propagandă. "În 1983, e posibil să fi determinat, în mod neintenţionat, ca relaţiile noastre cu Uniunea Sovietică să devină foarte tensionate", se arată într-un raport al Comisiei Prezidenţiale de informaţii externe (PIAB) din SUA.
În acel moment, relaţiile dintre NATO şi naţiunile sovietice aliate prin Pactul de la Varşovia erau deja tensionate, în condiţiile în care NATO trimitea rachete nucleare în Germania de Vest. În plus, cu două luni înainte de exerciţiul militar din noiembrie 1983, forţele sovietice doborâseră un avion sud-corean cu pasageri, pe motiv că ar fi desfăşurat o operaţiune de spionaj. În martie 1983, Ronald Reagan, preşedintele SUA la acea vreme, a numit Uniunea Sovietică "un imperiu diabolic", dar conducerea din Moscova l-a acuzat de "nebunie", "extremism" şi "criminalitate".


Printre recomandările prezentate în raport, autorii îndeamnă SUA să îşi revizuiască modul de desfăşurare a exerciţiilor militare şi a eforturilor de securitate şi spionaj pentru a se asigura că acestea "sunt efectuate în concordanţă cu indicatori şi avertismente pentru război".
După mai bine de două decade de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt din nou tensionate.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri