anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 26.06.2022

Omnia Vincit Amor

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

Ca cercetător care a lucrat pe arhiva Mircea Eliade existentă la Colecţiile Speciale ale bibliotecii Regenstein a Universităţii din Chicago, mă întreb în fiecare an, pe 22 aprilie, ce mai rămâne din amintirea marelui istoric al religiilor azi, când discursul demolator este atât de hotărât cu predecesorii „incorecţi politic”. Însă, oricât de înverşunaţi ar fi detractorii lui, un singur lucru nu i-l pot lua: iubirea pe care i-a purtat-o Christinel.

Astăzi, moştenirea ştiinţifică a lui Mircea Eliade, datată metodologic în anii 70, nu mai e la modă, dar Universitatea din Chicago, la fel ca şi toate facultăţile de istorie a religiilor din lume îl trec cu respect în lista scurtă a celor care au avut o contribuţie decisivă la istoria acestei discipline în secolul XX, iar cărţile sale academice, traduse în nenumărate limbi, continuă să se vândă.

În mod paradoxal, în ţară are mai curând un public fascinat de literatura sa fantastică şi de memorialistică, decât de opera academică. De altfel, pentru o întreagă generaţie el a rămas cel readus în atenţia publicului românesc de interviul luat de Adrian Păunescu, publicat, în martie 1971, cu pasaje cenzurate (spre furia lui Eliade) în Contemporanul, a cărui temă centrală era „Continui să visez în limba română” şi unde Eliade explica de ce îşi scrie literatura şi memoriile doar în limba maternă.

După dispariţia sa, au început să apară detalii mai puţin cunoscute despre simpatiile sale politice de tinereţe, împărtăşite şi de o bună parte a congenerilor săi, în siajul mentorului lor Nae Ionescu, faţă de o modă intelectuală şi politică pernicioasă, fascismul italian, care căpătase amploare în anii 30 în întreaga Europă, şi care a fost interpretată şi transformată într-o grupare terorist-politică, antisemită, construită pe o bază radical religioasă, ortodoxă, intitulată, la noi, Legiunea Arhanghelului Mihail, sau, pe scurt, Mişcarea Legionară. Simpatia lui Mircea Eliade pentru Corneliu Zelea-Codreanu, precum şi activismul său publicistic în favoarea acestei mişcări politice sunt, astăzi, de netăgăduit, iar dezbaterea acestor chestiuni, atunci când este făcută depasionalizat şi cu apel la context şi probe, e mai mult decât necesară.

Acum, la aproape patru decenii de la moartea sa, ar fi interesant de prezentat o imagine mai puţin cunoscută a lui Eliade, aceea de soţ atent şi tandru la maturitate în ciuda faptului că după ce devenise cunoscut graţie literaturii sale, era extrem de curtat. După o tinereţe mai curând zbuciumată din punct de vedere sentimental, la întoarcerea din India şi după Maitrey (unde minte ficţional privitor la aspectele erotice) devine, graţie aventurilor sale, o vedetă a presei mondene (Carol al II-lea însuşi va evoca cu simpatie prozele sale exotic-erotice atunci când va autoriza eliberarea lui condiţionată din lagărul legionarilor de la Miercurea-Ciuc). Spre stupoarea întregului său anturaj, alege însă să se căsătorească cu o femeie mult mai în vârstă decât el, divorţată şi cu o fetiţă. Nina Mareş era o simplă dactilografă prietenă, de altfel, şi cu Mihail Sebastian, căruia îi dactilografia piesele şi, poate nu numai, dacă ar fi să urmărim laborioasa analiză întreprinsă de profesorul american Mac Linscott-Ricketts în Former Friends, Forgotten Facts. Nina, înfocată gardistă, moare în 1944, de un cancer galopant, iar deznădejdea lui Eliade, detaliată în Jurnalul portughez, nu e lipsită şi de anumite excese surprinzătoare, date fiind condiţiile şi situaţia sa.

Rămas văduv, Eliade se retrage la Paris, unde autorităţile comuniste din România îl împiedică să-şi facă o carieră universitară (salvându-l prietenii lui, Georges Dumezil şi editorul Payot, care îi va comanda tratatul de istorie a religiilor) şi unde duce o viaţă de privaţiuni şi de muncă intensă. Aici, în lumea exilului anticomunist o cunoaşte pe Christinel Cotesco, o grande dame (cum va scrie, muşcător şi veninos, Saul Bellow în ultimul său roman) provenind dintr-o veche familie boierească, cea care va deveni marea lui iubire şi care îi va fi alături în toată viaţa lui de după 1948.

Iubire de maturitate, ambii aveau 40 de ani la nuntă, cuplul lor a fost de nedespărţit, Christinel preluând rolul de soţie iubitoare, atentă cu soţul savant, cu multe accente materne, dar şi cu acel tip de asistenţă afectuoasă de care Eliade avea nevoie: îi selecta corespondenţa, îi dactilografia textele sau însemnările de jurnal scrise pe carneţele sau foi, îi făcea agenda mondenă şi, extrem de interesant, îl ţinea departe de orice contact cu emigraţia „verde”, poate şi pentru că asta îi aducea aminte de rolul jucat în viaţa soţului ei de precedenta soţie. Cei doi Eliade erau de nedespărţit astfel că, atunci când a devenit vedetă academică, Mircea solicita să fie însoţit de Christinel la toate congresele şi întâlnirile la care era invitat (în arhiva sa de la Regenstein Library, nu există decât două scrisori, din 1952, către soţia sa cu ocazia participării, la invitaţia lui Jung, la întâlnirile de la Eranos, singura dată când Eliade a plecat neînsoţit). A fost, nu există niciun dubiu, o iubire intensă, împărtăşită, neîntreruptă decât de moarte. Sau, poate nici măcar de moarte, având în vedere că urnele cu cenuşa celor doi (incinerarea este inevitabilă având în vedere că în cimitirul Oak Woods din Hyde Park, Chicago, centimetrul de pământ costă o avere) stau împreună sub o piatră pe care e dăltuit doar atât: „nous avons fait un bon voyage”.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton?

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.