anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 08.08.2020

OMS estimează că ''este încă posibilă readucerea situaţiei sub control''

GALERIE
epidemie
  • epidemie
- +

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat vineri că este încă posibilă readucerea epidemiei de COVID-19 sub control, deşi numărul de cazuri ''aproape s-a dublat în ultimele şase săptămâni'', potrivit AFP.

''Există numeroase exemple în lumea întreagă care au demonstrat că, chiar şi în situaţia în care epidemia este foarte intensă, poate fi încă readusă sub control'', a declarat pentru presă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citând ca exemple situaţiile din Spania, Italia şi Coreea de Sud.

''Doar un mod de acţiune agresiv, la care să se adauge unitatea naţională şi solidaritatea mondială pot schimba cursul traiectoriei pandemiei'', a avertizat acesta. Directorul OMS a insistat din nou asupra importanţei depistării, localizării cazurilor şi izolării persoanelor bolnave ''pentru a întrerupe reţelele de transmitere''.

Pandemia de COVID-19 a provocat peste 555.000 de decese în lumea întreagă după ce biroul regional al OMS din China a anunţat apariţia acestei boli la sfârşitul lunii decembrie, potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP pe baza unor surse oficiale. Peste 12 milioane de cazuri au fost diagnosticate oficial, dintre care 6,5 milioane sunt considerate vindecate în momentul de faţă.

Dar, pe măsură ce măsurile de relaxare sunt implementate în numeroase ţări, temerile vizând un nou val al pandemiei se amplifică. În cazul reapariţiei cazurilor, trebuie ''acţionat rapid'', a insistat Maria Van Kerkhove, un oficial din cadrul OMS, responsabilă de problematica COVID-19. Michael Ryan, un alt responsabil din cadrul OMS, a făcut la rândul său apel la autorităţi ''să pună rapid capăt focarelor de infectare'' pentru a evita intrarea în carantină a unor ţări întregi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un sezon de ducă-se pe pustii

Nicolae GRECU

Un sezon de ducă-se pe pustii

Bine că ne-a mers: bine că a câştigat CFR campionatul după un meci tranşat fără comentarii, bine că a promovat cine trebuie, bine că lobby-ul, uneori deşănţat, pentru salvarea lui Dinamo, a dus la soluţia solomonică destinată a linişti pe toată lumea. Şi bine că a scăpat şi Iaşul de coşmar.

Filmuletul zilei

opinii

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Eugen MUNTEANU

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Se argumentează în continuare necesitatea de a face distincţie între declararea de către Sfântul Sinod a Sfântului Andrei drept patron al României şi realitatea istorică a faptului că „cel dintâi chemat” dintre apostolii lui Iisus Hristos a predicat în Scythia (Dobrogea actuală), cu mai multe secole înainte ca poporul român să se fi format ca atare.

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

pr. Constantin STURZU

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

În această a doua parte a articolului vom sonda alte câteva elemente ale filmului ce au corespondent în viaţa duhovnicească. Convoiul de nave care pleacă din Statele Unite spre Marea Britanie trece prin trei zone. 

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

pulspulspuls

Hopaa: cine-i musiu?

Hopaa: cine-i musiu?

Pe personagiul din prim plan, din ce am văzut, au avut grijă colegii noştri să vi-l prezinte: figurează în dosarul imobiliarilor de la DIICOT ca omul ce făcea legătura dintre imobiliari şi cei cu ştampila din premărie. 

Caricatura zilei

Degustare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.