Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Omul care a schimbat 21 de şefi de la Fiscul ieşean

Cel mai longeviv inspector fiscal din judeţ, cu o activitate de 43 de ani numai în domeniu, va ieşi luna viitoare la pensie.

GALERIE
rugina_fisc(2)
  • rugina_fisc(2)
- +

 „Am senzaţia că viaţa a început la mine odată cu Fiscul”, spune, sigur pe el, Ovidiu Rugină, care peste trei săptămâni va ieşi la pensie din instituţia în care a lucrat 43 de ani. Pe 18 octombrie, în prima zi de pensie, se împlinesc fix 43 de ani de când tânărul Ovidiu Rugină din Andrieşeni, în vârstă de 21 de ani, devenea inspector fiscal.

În prezent este cel mai longeviv finanţist din istoria instituţiei şi susţine că se află cu siguranţă în top şi la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, poate chiar pe prima treaptă. Pasiunea pentru cifre, finanţe şi contabilitate crede că a moştenit-o de la tatăl său care a fost contabil, chiar dacă atunci când îl vedea cum se chinuie cu bilanţurile contabile îşi spunea că „voi fi orice, numai contabil nu”. În cele din urmă, Ovidiu Rugină a absolvit Şcoala Financiară şi, la 19 ani s-a angajat contabil la Agromec Vlădeni, iar un an mai târziu ajungea pe un post similar în cadrul primăriei Probota. „Ca să obţin postul aveam nevoie de un aviz de la Finanţe, pe care l-am obţinut de la directorul adjunct de atunci Nicolae Ibănescu, care avea să ajungă mai târziu viceprim-ministru. El mi-a zis: «dacă tu eşti băiat serios şi îţi faci treaba acolo, eu te fac inspector fiscal».Nici n-a trecut un an, am avut norocul că s-a eliberat un loc şi aşa am ajuns inspector. Era 18 octombrie 1971. Ce coincidenţă frumoasă, după 43 de ani de la prima zi de serviciu la Fisc, anul ăsta voi trăi pe 18 octombrie prima zi ca pensionar”, a povestit Ovidiu Rugină.

 
 
„Ies cu capul sus din instituţia asta”
 
 
Aceeaşi pasiune avea să o transmită, alături de soţia sa, fostă finanţistă, şi celor două fiice ale sale, ambele economiste de profesie. În prezent, nu poate decât să numere zilele până când îşi va lua la revedere de la colegii care în timp i-au devenit prieteni, de la instituţie, de la biroul aglomerat din sediul de pe Ştefan cel Mare, unde a lucrat 40 de ani, sau de la activităţile zilnice care în timp s-au transformat în automatisme. „Aveam 21 de ani când am venit. Cunoscând atâta lume, mergând peste tot, deodată te vezi izolat. Deocamdată nu realizez, doar mă gândesc: «oare ce o să fac când o să mă trezesc dimineaţă şi nu o să mai trebuiască să merg la serviciu?». Aveam deja automatisme: de exemplu, mie nu mi-a plăcut să fiu omul care dă «bună dimineaţa» când intră în birou, am vrut să fiu printre primii acolo; în fiecare dimineaţă m-am bărbierit; în fiecare dimineaţă la 7.10 e plecarea de acasă, ca la şi jumătate să fiu la serviciu. Când voi fi la pensie, toate astea vor dispărea, va fi o ruptură mare. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos, ies cu capul sus din instituţia asta”, spune resemnat inspectorul.
 
 
Avocaţii sunt cei mai şmecheri
 
 
Orice perioadă despre care îşi aminteşte ascunde în spate poveşti pe care le relatează ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Până în 1990,Ovidiu Rugină a avut posibilitatea să bată la pas întreg judeţul, responsabilitatea sa fiind să controleze persoanele fizice. „Până în ’90, noi stabileam şi colectam taxele şi impozitele de la micii meseriaşi, verificam veniturile consiliilor populare (n.r. - consilii locale), activitate care acum nu se mai realziează. Aveam un sector de activitate format din 5-8 comune, mergeam singur şi la Iaşi mă prezentam la două săptămâni ca să raportez activitatea şi să iau salariul. După aia, îmi luam traista-n băţ şi o luam de la capăt. Dormeam la camera oficială a primăriei, dar şi la contribuabili. De asta şefii noştri spuneau «gata, v-aţi făcut prieteni» şi ne mutau la un an – doi pe alte sectoare”, povesteşte amuzat Oviidu Rugină. Cu toate astea, inspectorul se declară mulţumit „că a fost alergat”, după cum însuşi spune, pentru că şi-a făcut prieteni în fiecare comună. Întrebat dacă a mers prin toate comunele judeţului, se arată uşor iritat şi corectează părinteşte întrebarea: „poate prin toate satele”. „Mergeam ba cu căruţa, ba pe jos, eu nu foloseam doar drumurile principale, intram pe toate uliţele. Eu am fost toţi anii controlor şi, spre deosebire de alte sectoare, aici poţi rămâne prieten cu omul. În toată activitatea n-am primit nicio contestaţie de la contribuabili şi asta e ceva. Dacă îi explici concret unde a greşit sau unde a exagerat, el înţelege şi nu se va muta pe alt trotuar când se întâlneşte cu tine pe stradă. Rămâne loc de «bună ziua»”, şi-a argumentat inspectorul părerea. După o perioadă de 19 ani petrecută în alte două servicii ale instituţiei, în 2009 a revenit la Serviciul control persoane fizice, unde a trebuit să controleze medici, avocaţi, notari, lichidatori, executori, medici veterinari sau comercianţi. Cea mai mare „captură” a descoperit-o la un executor judecătoresc, unde calculase diferenţe de 360.000 lei, dar pe care acesta le-a plătit, „şi-a dat seama că a sărit calul şi a plătit”. Totuşi, cei mai problematici contribuabili sunt, în viziunea inspectorului, avocaţii: „ei sunt şmecheri şi caută portiţe legislative să scape. Îşi schimbă conturile de la o zi la alta, n-au bunuri pe numele lor, dar până la urmă rezolvăm şi cu ei, că dacă nu se prezintă la control de trei ori la rând, avem dreptul să le întrerupem activitatea. Metode şi soluţii sunt, doar că nu întotdeauna se aplică”, a povestit inspectorul Rugină.
 
 
Se mută la ţară unde are vie, stupi şi livadă
 
 
În cei 43 de ani cât a fost finanţist, Ovidiu Rugină „a schimbat” 9 directori şi 12 şefi de serviciu cărora le-a fost direct subordonat. Face repede un calcul şi spune că, uşor – uşor, finanţiştii din „garda veche” încep să plece: „Anul ăsta ieşim 6 la pensie, la anul alţi 6, iar în 2016 sunt vreo 15. Dar trebuia să vină şi momentul ăsta. Vorbeam recent cu domnul Lupu (n.r. – Victorel Lupu, fost director al Fiscului) şi domnul Ioan Grigoriu (n.r. – fost director, ieşit recent la pensie), prieteni buni de altfel, că noi ne-am cam terminat treaba aici. Iar eu sunt mulţumit că ei mi-au mulţumit că nu le-am creat probleme şi că am fost serios. E o răsplată mare”, a mai spus inspectorul. Legat de viitor, ştie sigur că după ce va încheia conturile la Fisc, se retrage la casa moştenită în comuna natală, Andrieşeni, dar nu definitiv. Are stupi, viţă de vie, pomi fructiferi, de care are grijă la fiecare sfârşit de săptămână. Dacă se va plictisi, spune că l-ar putea bate gândul să candideze pe un post de consilier local, „să aibă de ce ieşi din curte”. „Domnul Lupu mi-a propus să intru în PSD şi să candidez în 2016, dar ar fi prea mult, am treabă la casă. Dar pentru consilier local am să iau în calcul, mai mult ca să am motiv să ies din curte”, a încheiat Ovidiu Rugină.
 
 
 
 
 
 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri