Omul de afaceri Ștefan Vuza se retrage bombănind din cursa pentru preluarea serviciului de încălzire a Iașului

sâmbătă, 02 noiembrie 2024, 04:14
3 MIN
 Omul de afaceri Ștefan Vuza se retrage bombănind din cursa pentru preluarea serviciului de încălzire a Iașului

Primăria Iași a respins singura ofertă depusă pentru concesionarea sistemului de termoficare. Chimcomplex Borzești SA a contestat rezultatul, dar, aseară, a susținut că se retrage din licitație.

Municipalitatea a informat firma patronată de omul de afaceri Ștefan Vuza pe 28 octombrie, iar, în aceeași zi, Chimcomplex a depus o sesizare la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).

„Compania se retrage din licitația pentru concesionarea serviciului de termoficare din Iași, după ce Primăria nu a primit o finanțare nerambursabilă de 117 milioane de lei, echivalentul a peste 23 de milioane de euro, care ar fi contribuit la modernizarea CET Holboca și care modifică substanțial condițiile inițiale ale tranzacției”, a susținut Chimcomplex într-un comunicat primit ieri la redacție.

Firma din Borzești nu spune nimic despre contestația depusă la CNSC sau despre faptul că Primăria a respins oferta depusă drept „inacceptabilă”. În schimb, Chimcomplex spune că și-a schimbat „strategia pe termen scurt și mediu, optând pentru o structură mai complexă, ce presupune și o soluție proprie de cogenerare”.

Chimcomplex vrea toate hectarele de la CET Holboca

În comunicatul trimis ZDI, Chimcomplex invocă, din nou, ideea construirii unui Combinat de Biochimie (cu nu mai puțin de opt fabrici) și avansează, de data aceasta, și amplasamentul: CET II Holboca. În acest sens, firma spune că a trimis mai multe solicitări către Consiliul Local pentru concesionarea activelor și terenurilor de la centrala din Holboca.

„Noul plan prevede în continuare posibilitatea de a livra surplusul de energie termică produs de propria centrală de cogenerare în sistemul de termoficare al orașului Iași, la un cost foarte mic. Orașul va avea ca soluție termică o nouă centrală separată, ce va fi amplasată la CET I. Activul de la CET II – Holboca va fi reintegrat într-o nouă platformă chimică, cu centrală de cogenerare, ce va asigura parte din necesarul de agent termic către cartierele cele mai apropiate din oraș. Noua configurare este benefică tuturor părților implicate”, a declarat Florian Staicu, director adjunct Chimcomplex, citat în comunicat.

De ce a respins Primăria oferta pentru sistemul de termoficare

Chimcomplex Borzești a fost singurul ofertant care a participat la licitația pentru concesionarea sistemului de termoficare a Iașului. În urma analizei ofertei companiei, Primăria a formulat mai multe solicitări de clarificări, iar cea mai importantă a vizat experiența similară a ofertantului.

Conform informațiilor din contestația Chimcomplex, Primăria a respins oferta companiei întrucât Chimcomplex nu a făcut dovada faptului că a gestionat sisteme centralizate de încălzire și a livrat către clienți minimum 50.000 MWh în contracte derulate în ultimii trei ani.

De cealaltă parte, Chimcomplex spune că municipalitatea a respins în mod nelegal oferta și solicită CNSC să oblige Primăria să reevalueze documentele. Pe portalul CNSC, contestația apare încă activă, fiind în etapa în care a fost solicitat dosarul licitației de la municipalitate.

„Autoritatea contractantă a ignorat complet cantitățile de energie termică livrate în perioada relevantă în cadrul Platformei Onești pentru consum intern și s-a raportat exclusiv la cantitățile livrate în baza celor 6 contracte transmise de subscrisa”, arată Chimcomplex în contestație.

La platforma Onești, firma spune că a livrat 356.000 MWh „cu mult peste limita de 50.000 MWh”. Însă, municipalitatea ieșeană s-ar fi raportat doar la contractele încheiate cu terți prin intermediul cărora Chimcomplex a livrat doar 14.200 MWh. În același timp, societatea spune că platforma Onești îndeplinește condițiile pentru a putea fi considerat sistem de alimentare centralizat.

 

Citește și: 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii