anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 01.07.2022

Omul textual, noul protagonist postmodern

GALERIE
Codrin Liviu Cutitaru 2016
  • Codrin Liviu Cutitaru 2016
- +

Omul textual nu are o identitate stabilă, el migrează tipologic, în universul ficţional. Nu-şi arată niciodată fizionomia. Preferă imaginea „haşurată”, decompusă în „aburul” literaturii. Bret Easton Ellis este, indubitabil, unul dintre cei mai mari prozatori contemporani, un postmodernist pur-sânge.

Dacă intri pe pagina personală de web a scriitorului american Bret Easton Ellis, descoperi o curiozitate biografică. Există, de fapt, doi pozatori cu (aproximativ) aceleaşi date existenţiale. Faptul este sugerat şi iconic: fotografia lui Ellis pare fracurată la mijloc, jumătate prezentându-ne chipul real al autorului, cealaltă o variantă haşurată. Amândoi au scris aceleaşi cărţi, dintre care câteva sunt romane (Less Than Zero/ Mai puţin decât zero/ 1985, The Rules of Attraction/ Regulile atracţiei/ 1987, American Psycho/ American Psycho/ 1991, Glamorama/ Glamorama/ 1998, Lunar Park/ Lunar Park/ 2005 şi Imperial Bedrooms/ Dormitoarele imperiale/ 2010), iar una, o colecţie de povestiri (The Informers/ Informatorii/ 1994). Ce se întâmplă, te întrebi imediat, în absenţa oricărei explicaţii din partea site-ului? Există gemenii Ellis, cu aceleaşi prenume şi aceeaşi profesiune scriitoricească, sau eşti victima unei farse ambigue? Răspunsul e mai degrabă cel din urmă. Avem aici un Ellis „real” (cel „nehaşurat”) şi un altul „ficţional” (cel „haşurat”). Evident, personajele din viaţa „haşuratului” sunt nişte „invenţii” epice, creionate în romanul Lunar Park. Sensul mai amplu al parabolei lui Easton devine acela că scrisul iese din „turnul de fildeş” şi „invadează” existenţa propriu-zisă (un ideal postmodern, vizibil şi în conceptul cărtărescian de texistenţă). Omul real se cere înlocuit, tot mai mult, de omul textual.

Critica s-a obişnuit cu strategiile narative ale lui Ellis, căutând să-i decripteze mesajele absconse, înainte ca scriitorul să vină cu explicaţii prin interviuri. Astfel, s-a observat că o tehnică recurentă a prozatorului este aceea de reluare a personajelor în mai multe romane (care devin, prin urmare, piese dintr-un puzzle textual uriaş). De asemenea, unii exegeţi au remarcat faptul că imaginarul joacă un rol crucial în naraţiunile lui Ellis şi, ca atare, orice eveniment (prezentat ca „real” în roman) trebuie privit cu circumspecţie. Astfel, controversatul American Psycho a fost apreciat ca derapajul unei minţi bolnave (a naratorului) şi nu, aşa cum pare iniţial, drept cronica unor masacre urbane. La fel, Less Than Zero s-ar axa pe universul halucinant, ieşit din creierele narcotizate ale studenţilor-protagonişti, expuşi exceselor în vacanţa de Crăciun. Lunar Park nu face excepţie de la regulă. Privit de la distanţă, e un horror psihedelic, dar intriga propriu-zisă ar putea fi, ultimativ, imaginată doar de către Bret Easton Ellis (personajul, „ficţiunea”, naratorul, „haşuratul”), consumator notoriu (în carte) de alcool şi stupefiante. Situaţia se repetă în Glamorama (publicat, în SUA, în 1998, tradus şi la noi, la Polirom), unde evenimentele halucinante prin care trece protagonistul (Victor Ward) ar fi ori efectul drogurilor, ori reflecţia cinematografică a vieţii sale (un regizor, cu o cameră de luat vederi, îl urmăreşte pretutindeni, controlându-i comportamentul).

Ward pleacă în Europa, la solicitarea unui diplomat straniu (Fred Palakon), în căutarea unei foste iubite. Descinde însă în plin delir existenţial (îşi schimbă chiar şi numele, ajungând altcineva), în compania unor terorişti londonezi. Aici nu se exclude totuşi, pe lângă motivul „ficţionalizării”, şi tema conflictului tată-fiu, Ward fiind urmărit, fantomatic, de spectrul autorităţii paterne. Dialogul cel mai elocvent din roman (un fel de „artă poetică implicită” a lui Easton) rămâne cel dintre Victor şi Palakon, în care primul întreabă, disperat, „Ce-i adevărat?” Răspunsul cade ca o ghilotină: „Nimic /.../. Există adevăruri diferite.” Eroul continuă: „Şi atunci ce se întâmplă cu noi?” Palakon: „Ne schimbăm. /.../. Ne adaptăm.” Omul textual nu are o identitate stabilă, el migrează tipologic, în universul ficţional. Nu-şi arată niciodată fizionomia. Preferă imaginea „haşurată”, decompusă în „aburul” literaturii. Bret Easton Ellis este, indubitabil, unul dintre cei mai mari prozatori contemporani, un postmodernist pur-sânge.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

Alexandru LĂZESCU

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este una globală, cu impact asupra competiţiei geopolitice cu China.

opinii

Mistica secretului

Alexandru CĂLINESCU

Mistica secretului

Ne îndreptăm oare către un regim autoritar, în care renasc vechi frustrări şi obsesii? (...) Din luările de poziţie pe care le-am urmărit în aceste zile, reiese că situaţia actuală a Arhivelor ridică serioase semne de întrebare. Se perpetuează o anomalie: Arhivele sunt în subordinea Ministerului de Interne, ceea ce ne trimite din nou la isteria „secretului de stat”. Ar fi o regretabilă reîntoarcere în timp.

Arte şi meserii

Neculai SEGHEDIN

Arte şi meserii

Acum mai mulţi ani, după ce se înfiinţaseră universităţi şi filiale ale acestora pe la fiecare colţ de stradă, de ziceai că riscăm să ajungem o naţie de superintelectuali, de se speriase însuşi Comitetul Nobel de avalanşa de potenţiale premii ce urmau să poposească pe plaiurile mioritice, s-a ajuns la concluzia că, totuşi, cineva trebuie să mai muncească şi cu mâinile, pentru că, vorba lui Creangă, … dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi […], n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. 

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Radu POPESCU

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Perseverenţa cu care Dodon, socialiştii moldoveni şi partenerii lor politici de la Kremlin apelează doar la dezinformări pentru a-şi argumenta părerile reflectă un fenomen aflat la graniţa dintre patologie şi puţinătate intelectuală, rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Republica Moldova arătând că oamenii - obişnuindu-se nu doar cu acelaşi tip de păcăleală, dar şi cu aceiaşi propagatori ai mesajelor false - nu mai pot fi duşi de nas ca pe vremuri. 

pulspulspuls

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Demisia şi ancheta procurorilor DNA privindu-l pe ministrul pesedist al agriculturii, junele oltean de partid şi de stat Chesnoiu, om al sistemului, cică ar fi creat unele speranţe în anumite zone ale politichiei din mai multe judeţe, printre care şi la Iaşi, auzim. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.