Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

OMV: Este nevoie de companii cu buzunare adânci pentru a extrage gaze din Marea Neagră

GALERIE
gaze-naturale
  • gaze-naturale
- +

Marea Neagră are potenţialul de a deveni un jucător important pe piaţa europeană a gazelor, însă este nevoie de companii cu buzunare adânci pentru a extrage gazele, având în vedere riscul ridicat şi necesarul mare de investiţii, a declarat, marţi, Peter Zeilinger, senior vicepreşedinte pentru explorare, producţie şi dezvoltare în cadrul OMV, compania-mamă a OMV Petrom.

"De ce este nevoie pentru ca regiunea Mării Negre să devină un jucător mare în industria de petrol şi gaze? De predictibilitate. Descoperirea Tuna (din Turcia - n.r.) a arătat clar potenţialul regiunii, am văzut descoperirea din Bulgaria, Neptun Deep (România - n.r.), deci potenţialul este acolo şi este neexploatat, cu doar 100 de sonde săpate în Marea Neagră, faţă de peste 5.000 de sonde în platoul continental din Norvegia", a spus el, într-o conferinţă de profil.

Oficialul OMV a subliniat că riscul este foarte mare, iar o sondă săpată astăzi nu va produce gaze mâine, ci peste 10 ani.

"Cu incertitudinile privind climatul politic, poate că drumul va fi şi mai lung, deci ai nevoie de buzunare largi ca să susţii dezvoltarea, în condiţiile în care este nevoie de 10-15 ani de la descoperire până la primul gaz", a arătat el.

Zeilinger a precizat că vede termeni fiscali atractivi în Bulgaria şi Georgia.

"După începerea producţiei, urmează 30 de ani de producţie, deci vorbim de o perioadă de 40 de ani şi pentru asta ai nevoie de fiscalitate atractivă şi predictibilă. Trebuie avut în vedere exemplul din Norvegia, unde termenii din licenţă sunt garantaţi pentru toată perioada licenţei, indiferent de orice schimbare în legislaţie. De altfel, în Norvegia, în ultimul timp, s-au îmbunătăţit condiţiile pentru a atrage mai multe investiţii, în perioada Covid, odată cu creşterea concurenţei", a susţinut responsabilul companiei petroliere.

Este nevoie atât de suportul Guvernului, cât şi de cel al comunităţii, a adăugat el.

În Marea Neagră românească există un potenţial de 200 de miliarde de metri cubi de gaze, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, însă marile proiecte sunt îngheţate din cauza legislaţiei din sectorul petrolier offshore.

OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Anul trecut, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat în repetate rânduri, încă de la preluarea mandatului, că legislaţia din sectorul petrolier offshore va trebui aprobată în Parlament prin consens politic, iar Guvernul nu va avea nicio iniţiativă în acest sens. AGERPRES

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri