miercuri, 10.08.2022
Miercuri, 9 martie, începând cu ora 18.00, pe paginile de Facebook Editura Polirom: facebook.com/polirom.editura și Librăria Humanitas de la Cişmigiu: facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu, va avea loc lansarea volumului Simfonia mută, recent apărut în colecția „Fiction Ltd” a Editurii Polirom.Invitați, alături de autor: Bogdan Crețu și Marius Miheț. Moderează: Adrian Mureșan
Despre carte: Realismul magic al nuvelelor și povestirilor din Simfonia mută, potopit câteodată de note de fantastic și absurd, nu se desfășoară nici o clipă în gol: el are întotdeauna o acoperire psihologică și, de ce nu, mitologică. Importante nu sunt atât întâmplările, cât atmosfera și, mai cu seamă, mulțimea personajelor ce bântuie paginile cărții. Ele vor rămâne mult timp în memoria cititorului fiindcă o parte din acestea sunt, de fapt, arhetipuri. De aici și nota de fantastic, precum și grotescul sau umorul absurd. Izvorând din inconștient, ele parcă vin din interiorul peșterii lui Platon, contaminând și transfigurând prin trăirile lor tulburi contingentul.
Cadrul e cât se poate de real sau chiar hiperreal pe alocuri, recognoscibil în multe pagini, personajele însă, în ciuda conturului lor realizat cu precizie aproape chirurgicală, par scăpate de la balamuc, având aerul unor năluci proaspăt ieșite pe poarta propriului infern existențial. Ironică uneori, neașteptat de tragică alteori, Simfonia mută este tocmai cea care, paradoxal, dă glas celor mai ascunse gânduri și sentimente ale fiecăruia dintre noi, iar glasurile care răzbat dinăuntrul ei nu sunt altceva decât expresii vii ale tumultului nostru interior ce ne bulversează, adesea, conștiința. În acest sens, fiecare povestire este, mai mult decât orice altceva, o oglindă când limpede, când dureros de contorsionată a existenței noastre în lume.
Nichita Danilov (n. 1952) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European și colaborator permanent al cotidianului Ziarul de Iași. În 2004 a fost decorat cu Ordinul „Cavaler al Artelor” Clasa A, acordat de Președinția României. Prezent în antologii de poezie din țară și în reviste și publicații din străinătate. Dintre volumele publicate: Fântâni carteziene (1980, Premiul USR); Arlechini la marginea câmpului (1984); Mirele orb (1995, Premiul pentru poezie al USR, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Centura de castitate (2007, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu”, Premiul de excelență al Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul USR); Imagini de pe strada Kanta (2011, Premiul revistei Observator cultural); Portrete fără ramă (2012, Premiul pentru cea mai bună carte a anului dat de ARIEL); Recviem pentru țara pierdută (2016, Premiul USR – Filiala Iași); De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă (2020).
De același autor, la Editura Polirom: Nouă variațiuni pentru orgă (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Tălpi. Șotronul (2004, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Iași); Locomotiva Noimann (2008, Marele premiu al revistei Poesis, Premiul pentru Proză al revistei Argeș, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași); Ambasadorul invizibil (2010, 2018); Omul din eprubetă (2021, Premiul pentru proză al Revistei Ateneu, Premiul Scriitorul lunii aprilie 2020, acordat de USR cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași).
Cuvinte cheie: + Danilov, carte, lansare, Polirom, De la Caragiale la Urmuz
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Opt bărbaţi, între care doi minori, reţinuţi în urma unei bătăi între membrii a două familii
Caz clinic deosebit, tratat la Spitalul de Cardiologie Arcadia
„Cadoul” de nuntă al lui Gigi Becali pentru George Simion » Cântărește două tone
Beți și fără permis, inconștienții care circulă pe străzile ieșene
INIMO - Festival uriaș în Copou pentru ajutorarea a peste 10.000 de copii care vor să învețe
Costel Alexe: „Vom poziționa Iașul pe podiumul investițiilor în sănătate.” (P)
UPDATE - Bărbatul dispărut în apele lacului Tansa a fost gasit fara viata
FOTO&VIDEO Patru ani de la protestele din 10 august. Oameni bătuți cu bestialitate, niciun vinovat
VIDEO Explozii puternice pe o bază aeriană din Crimeea. Câteva avioane SU-24 au ars complet
Campionatul Național de Volei pe Plajă Brizo 2022 începe astăzi, 10 august, la Iași
Rețeta Fenechiu: soțul, condamnat la pușcărie și dator la stat, soția, contracte publice de milioane
S-au terminat banii pentru plafonare la energie! De când vor plăti românii facturi uriașe
Polițiștii ieșeni au dat ieri câte o amendă la fiecare 5 minute
Cinci tipuri de înghețată, retrase din magazine. Toate erau contaminate!
Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie
150 000 de euro de la Gigi Becali pentru Poli, care a vândut 250 de abonamente
O familie întreagă, de 4 membri, a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia
Un român a blocat trenurile de mare viteză din Spania. A furat cablurile electrice
VIDEO Exasperați de traficul aglomerat din Eforie, șoferii merg cu mașinile pe faleză!
VIDEO Sisteme HIMARS la Focșani. Temutele lansatoare de rachete, filmate la intrarea în oraș
Spații cu specificații de top pentru birouri de ultimă generație în zona Palas (P)
Labirint rutier pe drumurile spre Iaşi. Pe unde puteți veni dacă plecați din Botoșani
FOTO Tragedie la Cristești. Copil mort într-un accident cu un TIR și un autoturism
Protest azi în Piața Unirii pentru pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018
O nouă tragedie la Hollywood. O vedetă a murit într-un accident de mașină
VIDEO Cum se fură la pompă. Aer la 9 lei/l în loc de carburant
VIDEO Momentul în care 6 comandanți și 5 militari ruși sunt aruncați în aer
VIDEO Furtună politică în Statele Unite după percheziţia casei lui Trump
FOTO Cum se face de râs propaganda rusă. Oare ce vede prin binoclu Medvedev?
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului
Al 23-lea transfer al verii! Poli legitimează un nou atacant
Greu de decis: este sau nu este construit legal blocul din imagine?
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.