Onoarea de peste Prut: Premierul şi-a dat demisia după ce a fost prins că şi-a falsificat actele de studii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

duminica, 09.05.2021

Onoarea de peste Prut: Premierul şi-a dat demisia după ce a fost prins că şi-a falsificat actele de studii

GALERIE
Chiril Gaburici
  • Chiril Gaburici
- +

Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, care este suspectat de falsificarea actelor sale de studii, şi-a anunţat vineri demisia, informează site-ul Unimedia.info.

"Ieri am spus că voi veni cu declarații și iată-mă în fața cetățenilor. Consider că cetățenii sunt egali în fața legii, cred că un premier, ca fiecare cetățean, trebuie să sprijine o anchetă transparentă. Îmi pare rău că am lăsat atât timp acest subiect cu referire la studiile mele și l-am lăsat ca un instrument al jocurilor politice", a declarat Gaburici, în cadrul unui briefing de presă.

Șeful Executivului a precizat că este împăcat cu sine și cu deciziile pe care le-a luat pe parcurs. "Gestul meu nu este unul politic. Am spus că sunt un manager și am calculat acest gest", a declarat Gaburici. "Consider că odată cu anunțarea demisiei nu vor exista suspiciuni", a adăugat el.

În același timp, Chiril Gaburici i-a îndemnat pe liderii coaliției de guvernare să continue reformele inițiate. "Fac un apel către liderii coaliției, vreau să vadă în demisia mea un pas înainte. Îmi doresc ca la baza noului sistem de guvernare să fie pusă lupta cu corupția și continuarea investigațiilor din sistemul bancar. Sper că demisia mea va însemna apariția unei noi majorități parlamentare", a adăugat Gaburici.

Gaburici a fost audiat joi la Procuratura Generală în cadrul dosarului privind actele sale de studii, dar nu a oferit detalii după interogatoriu.

Ministerul moldovean al Afacerilor Interne (MAI) a transmis la 5 iunie Procuraturii Generale dosarul privind actele de studii ale premierului.

Chiril Gaburici este premier al Republicii Moldova din 18 februarie, când a fost votat în Parlamentul de la Chişinău de deputaţii PDM, PCRM și PLDM, cu excepția fostului premier Iurie Leancă, liberal-democratului Eugen Carpov și deputatului PLDM Liliana Palihovici, care s-a abținut de la vot.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Bravo autorităților locale care au ținut gol Spitalul Mobil de la Lețcani!

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.